Discuţiile privind armistiţiul din Siria eşuează. Guvernul sirian lansează o nouă ofensivă în Alep
alte articole
Grupul de Sprijin Internaţional pentru Siria, care include Rusia, SUA şi alte puteri majore, au eşuat să ajungă la o decizie în seara zilei de joi pentru a revigora un armistiţiu în Siria.
“A fost o întâlnire lungă, dureroasă, dificilă şi dezamăgitoare”, a declarat reporterilor delegatul special al ONU în Siria, Staffan de Mistura. El a adăugat că SUA şi Rusia au căzut de acord să continue să lucreze în vederea găsirii unei soluţii.
“Nu putem să anunţăm lumea că avem un acord atunci când de fapt nu îl avem”, a declarat secretarul de stat american John Kerry după întâlnire. “Nu sunt mai puţin determinat astăzi decât am fost ieri, dar sunt mai frustrat”, a adăugat el.
Un armistiţiu intermediat de Rusia şi SUA în 9 septembrie a dat mici speranţe pentru lansarea unui proces de pace în Siria, incluzând o încetare a focului la nivel naţional şi accesul ajutoarelor umanitare. Totuşi, acordul s-a dezintegrat după doar o săptămână, când un convoi umanitar a fost bombardat luni.
Niciun acord privind o zonă “no-fly”
Kerry a cerut Rusiei şi preşedintelui sirian Bashar al-Assad să oprească zborurile deasupra zonelor de luptă din Siria, apel care a fost susţinut de alte câteva naţiuni.
“Nu am reuşit până acum, dar a existat mult sprijin pentru această propunere, de a stabili o interdicţie temporară a tuturor zborurilor în vederea creării condiţiilor [necesare] unui armistiţiu”, a declarat ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier.
Totuşi, ideea a fost respinsă de Rusia şi, de asemenea, de preşedintele iranian Hassan Rouhani, care a declarat că nu există “nicio logică” pentru blocarea avioanelor guvernului sirian, în condiţiile în care acestea reprezintă unul dintre puţinele avantaje militare ale lui Assad.
Asalt în Alep
Mistura a declarat că eforturile ruşilor şi americanilor de a repune în funcţiune armistiţiul“ au fost subminate de alţii care, până acum, nu au dorit sau nu au încercat să respecte această încetare a ostilităţilor”, inclusiv forţele guvernului sirian, precum şi unele grupuri din opoziţie care au stânjenit procesul de livrare a ajutoarelor umanitare.
Armata siriană a anunţat, joi, că va lansa o nouă ofensivă asupra zonelor ocupate de rebeli în estul Alepului, sfidând armistiţiul.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup de monitorizare cu sediul în Londra, a descris cel mai recent atac al armatei siriene ca o “ofensivă terestră amplă susţinută de loviturile aeriene ruseşti”.
ONU a reluat, joi, livrările de ajutoare umanitare, după ce camioanele au fost oprite să ajungă în zonă după atacarea unui convoi umanitar în nordul Siriei.
Alte camioane încă aşteaptă la graniţa turco-siriană să primească aprobarea pentru a livra ajutoare în zona oraşului Alep. Oficialii ONU sunt îngrijoraţi că alimentele din camioane se vor strica în curând dacă nu sunt livrate cât mai repede.
Războiul din Siria a provocat moartea a peste 500.000 de oameni şi a contribuit la cea mai mare criză a refugiaţilor înfruntată de Europa de la cel de-al doilea Război Mondial.