Directorul INSCOP anunţă publicarea celui mai important sondaj din ultimii ani: Românii NU vor ieşirea din NATO. Părerea lor e mai clară ca niciodată
Directorul INSCOP, Remus Ioan Ştefureac, a anunţat miercuri, că, la începutul săptămânii viitoare, INSCOP Research va prezenta probabil că mai importantă cercetare sociologică pe care a realizat-o în ultimii ani şi care va arată, printre altele, că românii nu vor să iasă din NATO.
“NU, românii NU vor ieşirea din NATO. Părerea românilor este mai clară ca niciodată. Şi când spun ”ca niciodată”, mă refer la faptul că aproape 90% dintre români resping ideea ieşirii din NATO. Adică, niciodată nu am avut un nivel de adeziune atât de ridicat al românilor faţă de organizaţia Nord-Atlantică”, a precizat Ştefureac pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Ştefureac, sondajul pe care îl va prezenta INSCOP Research se bazează pe date culese în a doua parte a lunii decembrie 2024, după alegerile prezidenţiale anulate, adăugând că “datele vor fi prezentate în format comparativ, indicatori identici fiind măsuraţi în iunie şi septembrie 2021, respectiv în ianuarie 2022”.
Reamintim, în acest context, că neaşteptatul câştigător al primului tur al alegerilor prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu, a atacat în mai multe rânduri apartenenţa României la UE şi NATO şi chiar a acuzat că alianţa militară occidentală ar putea folosi România pentru a lansa un război împotriva Rusiei.
Postarea lui Ştefureac
La începutul săptămânii viitoare vom prezenta PROBABIL CEA MAI IMPORTANTĂ CERCETARE SOCIOLOGICĂ PUBLICATĂ DE INSCOP RESEARCH ÎN ULTIMII ANI.
Multe surprize luminoase în contextul ceţos actual, dar şi foarte multe realităţi dure care explică destul de clar ce se întâmplă la nivelul populaţiei, de unde vin multe dintre nemulţumiri, frustrări şi sentimente legitime de revoltă.
Cea mai importantă observaţie este că frustrările nu au legătură cu ataşamentul românilor faţă de UE şi NATO. Acesta a crescut şi chiar foarte puternic după alegerile prezidenţiale ratate. Agresiunile informaţionale au provocat reacţia inversă a populaţiei, ceea ce e o dovadă clară de rezilienţa a populaţiei României. Problemele reale sunt altele, foarte serioase şi le vom detalia în cadrul unei conferinţe de presă, săptămâna viitoare.
Doar un mic preambul din sondaj, pentru că tot l-am văzut astăzi pe reprezentatul celui de-al doilea partid parlamentar vorbind nonşalant şi cu declinări propagandistice străine ţării despre ieşirea României din NATO dacă populaţia doreşte acest lucru (un subiect absolut fals, parte din războiul informaţional deschis, ăla fără perdea, al Rusiei împotriva coeziunii populaţiilor din ţările membre NATO).
NU, românii NU vor ieşirea din NATO. Părerea românilor este mai clară ca niciodată. Şi când spun ”ca niciodată”, mă refer la faptul că aproape 90% dintre români resping ideea ieşirii din NATO. Adică, niciodată nu am avut un nivel de adeziune atât de ridicat al românilor faţă de organizaţia Nord-Atlantică.
Cercetarea sociologică pe care o vom prezenta împreună cu partenerii noştri a fost realizată INSCOP Research la solicitarea Funky Citizens, datele fiind culese în a doua parte a lunii decembrie 2024, după alegerile prezidenţiale ratate.
Datele vor fi prezentate în format comparativ, indicatori identici fiind măsuraţi în iunie şi septembrie 2021, respectiv în ianuarie 2022 în cadrul studiului ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States – şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Cercetarea sociologică surprinde opinia românilor cu privire la dinamica “european-naţional”, direcţia geopolitică în care ar trebui să meargă România, evoluţia atitudinii cu privire la teme precum percepţia faţă de NATO, UE, SUA, Rusia, vulnerabilitatea la dezinformare şi conspiraţii, patriotismul economic etc., într-o perioadă marcată de transformări, frustrări şi nemulţumiri profunde ale populaţiei.