Dinu Lipatti, 100 de ani. "I Love Lipatti", festival dedicat marelui pianist şi compozitor român

Centenarul naşterii marelui pianist şi compozitor român Dinu Lipatti va fi celebrat printr-o serie de evenimente. Unul dintre acestea purtând titulatura "I Love Lipatti" este organizat la Centrul Cultural Casa Artelor din Bucureşti.

Astfel, între 19-22 martie, vor avea loc mai multe recitaluri, conferinţe, proiecţii de filme şi lansări de carte dedicate marelui muzician român, de la naşterea căruia se împlinesc 100 de ani.

Un alt eveniment, prilejuit şi de aniversarea de 20 ani a Radio România Muzical, acesta, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, organizează un recital susţinut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00.

Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la naşterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, precum şi un compozitor inspirat.

Pianista Luiza Borac este cunoscută drept una dintre cele mai importante promotoare ale creaţiei lui Dinu Lipatti. În anul 2012, ea a publicat la o importantă casă internaţională de discuri un album dedicat lui Dinu Lipatti, incluzând lucrări scrise de Dinu Lipatti sau aranjamente realizate de Dinu Lipatti după lucrări ale altor compozitori. Albumul s-a bucurat de cronici entuziaste în prestigioase reviste: BBC Music Magazine, Internaţional Record Review, Gramophone, Diapason.

Dinu Lipatti s-a născut în 1917, la Bucureşti, într-o familie în care muzica era o valoare, într-o familie în care tatăl lui, Theodor, era un violonist amator talentat care studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, Anna Lipatti, era o excelentă pianistă. Încă din copilărie a fost preocupat de muzică, Dinu Lipatti fiind de mic hărăzit muzicii, mai ales că naş de botez i-a fost marele George Enescu.

După o ascensiune extraordinară, încă din primii ani de când a început să studieze muzica, Lipatti a plecat din ţară. La 16 ani, a câştigat locul II la Concursul Internaţional de Pian de la Viena, scandalizându-l pe Alfred Cortot, care a părăsit juriul în semn de protest, convins fiind că Lipatti merita premiul întâi, doar că era... prea tânăr ca să-l primească. Însă Cortot l-a invitat apoi la Paris şi cariera lui internaţională a început. Din păcate, pentru un timp mult prea scurt, căci moartea bătea la uşă. Destul de repede, în 1936 îşi începea cariera de pianist concertist în Germania şi Italia, iar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-a întors la Bucureşti unde l-a acompaniat pe naşul său, George Enescu.

O cunoaşte pe Madeleine Cantacuzino, care apoi îi devine soţie, şi hotărăsc să se stabilească în Elveţia, unde tânărul Lipatti s-a angajat profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Numai că, odată stabilit în Elveţia, prin 1943, au început să apară primele semne ale bolii, o boală misterioasă la acel moment. S-au încercat tratamente de toate felurile, unele ezoterice, altele cu raze, injecţii care i-au umflat atât de tare braţul, încât nu mai putea îmbrăca niciun costum. Dar nimic din toate astea nu i-a stat în cale. Lipatti, cu zâmbetul pe buze, a continuat să cânte. Efectele secundare ale diverselor tratamente însă îl afectau teribil.

După mai multe încercări, medicii i-au pus diagnosticul: o formă de leucemie, maladia Hodgkin, mai exact. Madeleine, soţia lui, a fost informată atunci că Dinu mai avea de trăit doar câteva luni... Şi totuşi, Dinu Lipatti avea să mai trăiască de la acel moment aproape 7 ani. Totul pentru ca, în ziua de 2 decembrie 1950, Lipatti să moară în urma unui abces survenit la singurul lui plămân care mai era funcţional. După ani întregi de tratamente grele şi chinuitoare, Lipatti se stinge din viaţă ascultând – întâmplător sau nu – muzica lui Bach şi ţinând în mână o partitură de Beethoven.