Descoperiri ştiinţifice datorate hazardului. Află cum s-a întâmplat

De nenumărate ori, neprevăzutul poate juca un rol important în marile descoperiri ştiinţifice. Unele descoperiri din medicină şi biologie au apărut ca urmare a unei întâmplări, ceea ce nu exclude munca de cercetare îndelungată care le-a precedat. În urmă cu câteva secole, o asemenea întâmplare ducea la schimbare radicală a modului de tratare a rănilor.

Ştim că în Evul Mediu leziunile şi plăgile provocate în lupte sau prin accident erau arse cu fierul roşu, apoi unse şi pansate cu ulei încins pentru a evita infectarea. În anul 1536 chirurgul Ambroise Pare, chemat să ardă rănile unor luptători, şi-a uitat acasă instrumentele necesare. Fiind nevoit să acţioneze rapid, el a făcut un amestec din albuş de ou, ulei de trandafir şi terebentină cu care a pansat rănile.

„M-am perpelit toată noaptea de grijă”, scrie Pare în jurnalul său. „M-am temut că pacienţii mei vor muri prin otrăvirea sângelui. Spre uimirea mea, i-am găsit a doua zi liniştiţi, alinaţi, spunând că au dormit bine, spre deosebire de cei cărora le-am ars rănile şi care au fost chinuiţi de dureri. În clipa aceea m-am hotărât să nu mai ard rănile”.

Astfel, o întâmplare a stat la baza unei descoperiri în chirurgie. Această noutate totuşi s-a răspândit foarte lent, din păcate, deoarece mijloacele de comunicare dintre oameni erau precare la acea vreme. În momentul în care oamenii au aflat de această descoperire, l-au numit pe medicul Pare „părintele chirurgiei”.

Biocurenţii au fost descoperiţi de doctorul italian Galvani pe când făcea experienţe cu generatoare primitive de curent electric. În apropierea sursei de electricitate se afla un picior jupuit de broască. În timpul experienţei, o scânteie a sărit pe picior iar acesta s-a contractat. Lui Galvani i-a venit ideea să lege o sârmă de cupru de fibrele piciorului de broască, iar celălalt capăt de un obiect de fier. De câte ori atingea fierul cu o sârmă, muşchiul reacţiona contractându-se. Experienţele au arătat nu numai că muşchiul era bun conducător de electricitate, ci şi că în momentul contracţiilor producea curent. În acest fel s-a demonstrat existenţa curentului electric generat de corpul animalelor şi oamenilor.

În 1879, chimistul Fahlberg studia şi lucra cu o anumită substanţă chimică. După ce şi-a terminat activitatea, s-a aşezat la masă fără să se spele pe mâini. A observat că pâinea pe care o mânca era neobişnuit de dulce. S-a întors în laborator şi cu multă prudenţă a gustat din substanţa chimică cu care lucrase. Aşa s-a descoperit zaharina, care este folosită în medicină.

Cunoscutul medic internist francez Trusseau i-a dat din greşeală unui bolnav ce suferea de boala Basedow, în loc de tinctură de digitales, cu care se trata această afecţiune la vremea aceea, tinctură de iod. Bolnavul a luat noul medicament în dozele prescrise de medic şi a observat o vindecare rapidă. De atunci, iodul este folosit pentru tratamentul bolii Basedow.

Potrivit unei legende vechi a indienilor din America de Sud, calităţile curative ale arborelui de chinină au fost descoperite în felul următor: un indian suferind de malarie s-a rătăcit în junglă. În tot acest timp, el s-a hrănit cu rădăcini de plante şi a băut apă din băltoace. Gustul amar al apei l-a avertizat de prezenţa chininei dizolvată în apă. Spre marea sa mirare, după puţin timp s-a însănătoşit. Procedeul s-a răspândit, de la el învăţând şi conchistadorii spanioli cum se poate vindeca malaria.

Medicul olandez Christian Eijkman făcea experienţe cu pui de găină la un spital din insula Jawa. Într-o zi a hrănit puii cu orez decorticat, aşa cum se mânca pe atunci. Foarte mirat a observat cum puii încep să prezinte simptomele bolii „beri-beri”, foarte răspândită în acea vreme. Apoi, dându-le din întâmplare coaja de orez a văzut că puii s-au însănătoşit. Analizând comparativ boabele şi cojile, a observat că boabele nu conţin vitamina B, care se afla însă în coji. Iată cum, din întâmplare, s-a ajuns la descoperirea cauzelor boli „beri-beri”.

Cea mai surprinzătoare descoperire „din întâmplare” este cea a penicilinei. Acum 300 de ani, farmacistul englez Parkinson nota un lucru interesant: "Mucegaiul găsit pe craniul scheletelor din diferite cavouri are proprietatea miraculoasă de a vindeca rănile fără a aplica vreo alifie”. Observaţia sa a fost privită ca o mistificare. Toţi bacteriologii erau însă de acord că mucegaiul distruge mediile de cultură.

Ian Fleming, care căuta o substanţă pentru uciderea bacteriilor, observând şi el acest fapt, a declarat că extractul de mucegai reduce posibilitatea de înmulţire a bacteriilor, fapt ce a dus la prepararea penicilinei.

Această constatare a stat la baza producerii altor antibiotice care au salvat vieţile a zeci de mii de oameni de-a lungul timpului.