Deputaţii de la Chişinău au aprobat încetarea mandatului Avocatului Poporului, deşi aceasta şi-a retras cererea de demisie
alte articole
Deputaţii de la Chişinău au aprobat, în cadrul şedinţei plenare de joi, cererea de demisie depusă de Avocatul Poporului, Natalia Moloşag. Proiectul de hotărâre mai prevede că funcţia de Avocat al Poporului rămâne vacantă.
Totodată, până la numirea de către Parlament a altei persoane în funcţia dată, interimatul va fi preluat de Maia Bănărescu, Avocat al Poporului pentru Drepturile Copilului.
Deşi Natalia Moloşag a depus cererea de demisie în data de 2 decembrie, aceasta a anunţat prin intermediul unui comunicat că la 9 decembrie şi-a retras cererea de demisie pentru „a nu periclita activitatea Oficiului Avocatului Poporului şi de a asigura continuitatea activităţii instituţiei”.
„Avocatul Poporului Natalia Moloşag în perioada imediat următoare cererii demisiei a depus eforturi pentru a soluţiona criza instituţională din Oficiul Avocatului Poporului şi a avut un dialog deschis şi eficient cu echipa OAP.
Avocatul Poporului consideră că Instituţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Omului trebuie să activeze, să monitorizeze respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova indiferent de orice impedimente”, se mai notează în comunicatul Oficiului Avocatului Poporului.
Proiectul de hotărâre al Parlamentului privind demisia Ombudsmanului a fost susţinut cu votul a 82 de deputaţi.