Departamentul de justiţie al SUA schimbă macazul: RT înregistrat ca "agenţie străină"
alte articole
Departamentul de justiţie al SUA a luat recent o măsură ce pare să aibă ca scop înrăutăţirea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Rusia. Televiziunea rusească RT ar trebui să se înregistreze ca "agenţie străină", fiind astfel forţată să ofere multe date confidenţiale în legătură cu contactele sale din SUA.
Acest pas a plecat de la o idee ce a fost de mult timp propusă de democraţii din Congres, care au acuzat RT că ar fi o televiziune de propagandă. Scopul pentru care există "lege de înregistrare a agenţilor străini", este pentru a-i avea în vizor pe lobbyiştii şi politicienii străini. Organizaţiile media au fost o excepţie, cerinţele pentru ele fiind generale până acum.
Totuşi, dacă RT nu se conformează, va comite o infracţiune.
Înregistrarea nu va împiedica organizaţia să-şi continue activitatea mai departe, dar periodic va trebui să emită rapoarte prin care îşi declară sursele de venit, chiar dacă acestea sunt guverne ale altor state, împreună cu contactele pe care le face în cadrul SUA. Apoi, orice relatare pe care o difuzează, va fi etichetată ca fiind influenţată sau finanţată de guvernul rus.
RT America a fost scos în evidenţă în ianuarie într-un raport al serviciilor secrete din SUA, ca jucând un posibil rol de impact în alegerile prezidenţiale din 2016. În cadrul acestui raport, RT este numit "o maşinărie de propagandă condusă de stat", care "s-a camuflat într-o televiziune normală din SUA şi a căutat în mod intenţionat să ascundă orice legături ar fi avut cu guvernul rus".
Serviciile americane au acuzat RT că ar fi luat de asemenea legătura cu Julian Assange, fondatorul Wikileaks, acesta din urmă fiind suspectat că ar fi jucat un rol activ în scurgerea de informaţii de la Comitetul Naţional Democrat, prin email-urile ce au fost făcute publice - în ciuda negărilor repetate ale lui Assange şi a declaraţiilor care atestă că Wikileaks a primit informaţii pe cu totul alte canale.
Raportul serviciilor secrete afirma că unii angajaţi RT au "colaborat în mod activ cu Wikileaks" în timpul campaniei prezidenţiale.
Conform unui articol publicat în ianuarie de Business Insider, Margarita Simoyan, editorul şef al RT SUA, a spus că "termenul 'propagandă', are o conotaţie foarte negativă, însă într-adevăr, nu există niciun canal de televiziune internaţional care să nu facă nimic altceva decât să promoveze valorile ţării din care transmite". Acesta a adăugat că "în momentul în care Rusia se află în război, noi suntem, desigur, de partea Rusiei".
Problema aici este ca Rusia ar putea răspunde cu aceeaşi monedă. De exemplu, Voice of America, o entitate media finanţată de guvernul american ce funcţionează la nivel internaţional, ar putea avea aceeaşi soartă în Rusia.
Departamentul de Justiţie nu se opreşte aici. Sputnik, o altă mass-media finanţată de guvernul rus, se află pe aceeaşi traiectorie. Raportul serviciilor secrete al SUA a subliniat că atât RT cât şi Sputnik au organizat aşa numita "campanie de influenţare" în numele Kremlinului, cu scopul de a-l susţine pe Donald Trump şi a fi în opoziţie faţă de contra candidatul democrat, Hillary Clinton.
Andrew Feinberg, fost reporter la Sputnik, le-a făcut o vizită prelungită la Departamentul de Justiţie ce se ocupă cu măsurile luate împotriva televiziunilor ruseşti, conform Yahoo News.