Decizie CAB publicată în "Monitorul Oficial": Dan Voiculescu e oficial informator al Securităţii

La mai bine de trei ani de când Curtea de Apel Bucureşti a finalizat acest proces (!) a fost publicată în "Monitorul Oficial" din data de 21 februarie 2013 sentinţa dată în procesul dintre Voiculescu şi CNSAS, care a stabilit că fostul senator a fost colaborator al Securităţii.
Liviu Şerbănescu
30.03.2013

alte articole

Dan Voiculescu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
30.03.2013

La mai bine de trei ani de când Curtea de Apel Bucureşti a finalizat acest proces (!) a fost publicată în "Monitorul Oficial" din data de 21 februarie 2013 sentinţa dată în procesul dintre Voiculescu şi CNSAS, care a stabilit că fostul senator a fost colaborator al Securităţii.

La data de 5 februarie 2010, Curtea de Apel a finalizat procesul dintre Voiculescu şi CNSAS, relevă evz.ro.

Paraschiva şi Victor Silaghi, rude ale lui Dan Voiculescu, care au fost turnate la Securitate de patronul Antenelor, au anunţat că imediat după ce sentinţa va fi publicată în "Monitorul Oficial" îi vor face plângere penală pentru fals în declaraţii, pentru ca, la începutul mandatului de parlamentar, în 2004, fondatorul PC a susţinut că nu a colaborat cu Securitatea.

Soţii Silaghi au precizat într-un memoriu adresat instanţei că Dan Voiculescu a dat decenii la rând informaţii neadevărate către Securitatea comunistă, provocându-le astfel daune deosebit de grave.

Când a candidat pentru funcţia de senator din partea USL, Voiculescu a recunoscut în toamna anului trecut că a colaborat cu securitatea, în declaraţia depusă la biroul electoral.

Tot atunci, Voiculescu a susţinut că va merge la CEDO pentru a contesta faptul că a fost informator al securităţii.

Oare de ce însă a durat atât de mult publicarea sentinţei a procesului lui Dan Voiculescu cu CNSAS, mai ales că, potrivit unor surse oficiale, sarcina transmiterii sentinţei către "Monitorul Oficial" revenea chiar CNSAS?

Să nu uităm că, de aproximativ 9 luni, "Monitorul Oficial" a trecut din subordinea parlamentului în cea a guvernului, lucru de care Voiculescu a profitat, prin demisia din Senat, în procesul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Mai mult, demisia lui Voiculescu a fost unul dintre primele acte apărute în "Monitorul Oficial" în 28 iunie anul trecut, iar o zi mai târziu acesta avea termen în proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Patronul Antenelor a putut astfel să ceară strămutarea dosarului la o instanţă inferioară şi a câştigat timp, procesul fiind tergiversat şi în prezent.

Dan Voiculescu - lista încercărilor de a obţine puterea în stat şi de a controla justiţia

Preşedintele fondator al Partidului Conservator Dan Voiculescu a declarat în ianuarie a.c. că a demisionat din Parlament şi a renunţat la imunitate având trei motive, primul dintre ele fiind că vrea să fie judecat ca un cetăţean obişnuit.

Pornind de la aceasta a treia demisie din Parlament a omului de afaceri, jurnalista Sorina Matei a trecut în revistă pe blogul personal încercările acestuia de a obţine puterea în stat şi de a controla justiţia.

"Decizia am luat-o consultându-mi familia şi am luat-o din trei motive. Un prim motiv ar fi că mi-am dorit să fiu judecat de Justiţie aşa cum e judecat orice cetăţean al României. Practic am vrut să transmit un semnal, poate legiuitorul se gândeşte să judece pe toţi românii în acelaşi fel", a precizat Dan Voiculescu.

Al doilea motiv invocat de Dan Voiculescu pentru a-şi explica gestul demisiei din Senat este faptul că-şi doreşte să nu mai ocupe nicio funcţie publică până când Justiţia nu-şi va face datoria.

"Al doilea motiv ar fi legat de faptul că m-am hotărât să nu mai accept nici un fel de demnitate publică, până când Justiţia nu îşi face datoria. Au fost prea multe, din păcate multe prea multe presiuni din partea puterii politice şi a presei arondate lui Traian Băsescu, ca să pot să mă gândesc la o demnitate publică până când acest dosar nu e clarificat definitiv în justiţia din România", a adăugat patronul "Antenelor".

Drept al treilea motiv, Dan Voiculescu a declarat că renunţă la funcţia de senator din respect pentru judecătorii români, afirmând că demisionează pentru a nu împiedica justiţia să-şi facă datoria.

Oare de ce însă a durat atât de mult publicarea sentinţei a procesului lui Dan Voiculescu cu CNSAS, mai ales că, potrivit unor surse oficiale, sarcina transmiterii sentinţei către "Monitorul Oficial" revenea chiar CNSAS? Să nu uităm însă ca, de aproximativ 9 luni, "Monitorul Oficial" a trecut din subordinea parlamentului în cea a guvernului, lucru de care Voiculescu a profitat, prin demisia din Senat, în procesul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Aliment

"Pentru cine-l cunoaşte suficient de bine pe Dan Voiculescu, ştie că nimic din ceea ce face nu e întâmplător. E tenace, negociază orice, are obsesii, e răzbunător şi mereu, dar mereu, îşi urmăreşte obiectivele. Financiare sau politice. Îşi fixează ţinte şi nu se lasă niciodată până nu şi le atinge", afirmă jurnalista Sorina Matei pe blog.

Jurnalista a enumerat apoi unele demersuri din ultimii ani ale lui Dan Voiculescu, prin care omul de afaceri a încercat să obţină puterea în stat sau să manipuleze justiţia.

"Ţinta lui Voiculescu este una singură - îndepărtarea lui Traian Băsescu. Ulterior, acapararea primei funcţii în stat prin "intermediari", mai scrie Sorina Matei.

În iunie 2006 - CNSAS confirmă în unanimitate colaborarea lui Dan Voiculescu, sub numele conspirativ "Felix", cu fosta Securitate, ca poliţie politică.

În aprilie 2007 - Dan Voiculescu se aşază la conducerea unei comisii care, pentru prima oară în istoria României, suspendă din funcţie un preşedinte al ţării.

În 2007 - Preşedintele Traian Băsescu revine la Cotroceni în urma referendumului pentru demiterea sa.

În toamna anului lui 2007Prima demisie - Dan Voiculescu renunţă la mandatul de senator, motivând că nu a fost votată legea propusă de el - care ar fi micşorat TVA la alimentele de bază.

În 2008 - În urma alegerilor parlamentare, Dan Voiculescu redevine senator, iar în cadrul Alianţei PSD-PC - sub mandatul lui Mircea Geoană - partidul său obţine din nou mai multe locuri în Parlament.

La 25 Iunie 2012 - A doua demisie - Dan Voiculescu continuă să ocolească legile şi Justiţia şi îşi dă din nou demisia din Senat, motivând prin faptul că nu a trecut de Parlament iniţiativa sa legislativă care propunea dublarea pedepselor în cazurile de evaziune fiscală.

Ca urmare, de la instanţa supremă, dosarul ICA este trimis spre judecată la Tribunalului Bucureşti. Prin această stratagemă, Dan Voiculescu mai câştigă o jumătate de an tărăgănând judecata.

La data de 6 Iulie 2012 - Preşedintele Traian Băsescu este suspendat a doua oară din funcţie, la propunerea şi la insistenţele lui Dan Voiculescu.

28 Ianuarie 2013 - A treia demisie - Dan Voiculescu îşi dă demisia din nou din Senat. Dosarul se mută din nou la Tribunalul Bucureşti. Anterior, de mai multe ori, Dan Voiculescu a declarat că-şi doreşte a treia suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Ce se întâmplă cu dosarul său din justiţie

Principala lui problemă în justiţie este legată de dosarul referitor la privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), care avea termen de judecată pe 31 ianuarie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Numai că, după ce şi-a dat demisia din funcţia de senator, dosarul său ar trebui să se întoarcă la Tribunalul Bucureşti pentru a fi judecat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor