De la persoană fără adăpost la scriitor de succes: incredibila poveste a lui Jean-Marie Roughol, francezul a cărui autobiografie a devenit un best-seller

Dimineaţa în care viaţa lui Jean-Marie Roughol s-a schimbat nu a fost diferită de cele obişnuite: s-a trezit devreme, ca de obicei, atunci când traficul şi zgomotul au început să invadeze străzile din Paris, s-a îndreptat ca în fiecare dimineaţă în ultimii 27 de ani spre Champs-Elysees, una dintre cele mai turistice şi centrale zone din capitala franceză, până în momentul în care o bicicletă i-a atras atenţia. S-a apropiat de omul care o conducea şi a început să-i vorbească. Au vorbit ceva timp până când a început să audă comentarii de la persoanele care, fără să le observe, se strânseseră în jurul său.

„Eu doar vorbeam cu domnul cu bicicleta, când i-am auzit pe unii spunând: "Dar uite cine este şi vorbeşte cu un cerşetor"”, a povestit Roughol în programul Outlook de la BBC.

Omul cu bicicleta era fostul ministru de Interne şi fostul preşedinte al Adunării Naţionale Franceze, Jean-Louis Debré.

Comentariile depreciative l-au deranjat atât de mult încât acesta i-a făcut o propunere neobişnuită lui Roughol: „De ce nu scrii o carte despre viaţa ta?”. Şi Jean-Marie Roughol a scris-o.

Cartea, intitulată Je tape la manche: Une vie dans la rue („Eu cer pomană: o viaţă pe stradă”) s-a vândut în peste 50.000 de exemplare.

„Nu mi-am imaginat că va fi de succes. M-am gândit că, dacă aş putea vinde 50 de copii ar fi un miracol şi, dintr-o dată, dădeam deja o mulţime de interviuri”, spune el.

Era pentru prima dată când Roughol se aventura în lumea scrisului

„Nu am început imediat. Au trecut şase luni până când am luat creionul şi hârtia. Jean-Louis m-a încurajat să scriu. Mi-a spus să o fac atunci când pot, încetul cu încetul. Aveam tot timpul un carnet cu mine şi l-am umplut cu povestea mea”, relatează el pentru acelaşi program.

După cum a povestit Roughol pentru BBC, Jean-Louis Debré, care a fost un politician conservator şi ministru sub preşedintele Jacques Chirac, s-a interesat personal de revizuirea operei.

„El (Debré) a găsit un editor pentru mine şi mi-a făcut toate corecturile. Aveam numeroase greşeli deoarece nu am terminat şcoala, dar el mi-a spus "Nu-ţi face griji, scrie ce vrei şi eu mă voi uita"”, a spus el.

O copilărie „de infern”

Cartea începe cu povestea anilor dificili ai copilăriei lui Roughol, abandonat de mama sa şi crescut de un tată alcoolic.

„Am fost abuzat şi nu aveam de mâncare. Crăciunul, pur şi simplu nu exista. Ziua de naştere nu mi-am sărbătorit-o niciodată ... Plângeam singur în camera mea şi odată chiar m-am gândit să mă omor”, povesteşte Roughol.

La vârsta de 12 ani a plecat să locuiască cu tatăl său, dar atmosfera nu a fost primitoare.

„Tatăl meu era un alcoolic. Când era beat, mă omora în bătaie. Atunci am început să fug de acasă şi am abandonat şcoala. Copilăria mea a fost un iad, a fost o perioadă teribilă şi acest lucru, în cele din urmă, m-a împins să trăiesc pe străzi.”

Dormitul pe stradă

Roughol avea 19 ani când a dormit pentru prima dată pe stradă.

„Dacă aş fi avut părinţi normali viaţa mea ar fi fost foarte diferită. Visul meu din copilărie a fost să devin arheolog. Eram pasionat de istorie”, a spus el.

Dar, a doua zi după terminarea serviciului militar, viaţa lui a luat o întorsătură neaşteptată.

„În noaptea aceea aveam la mine doar 200 de franci. M-am dus la metrou, am aşteptat să treacă ultimul tren şi am rămas să dorm în staţie.”

Dormitul pe stradă va fi destinul său pentru următorii 27 de ani.

Fără o adresă fixă, Roughol nu a putut să obţină un loc de muncă. Şi, pentru a pune capac, într-o noapte, alte persoane fără adăpost i-au furat documentele.

Nu i-a rămas altceva de făcut decât să cerşească.

„Cerşeam pe străzi. Acum câţiva ani, oamenii erau foarte generoşi. Petreceam trei-patru ore pe stradă şi aveam bani de ajuns pentru acea zi. Dar, în ultimii ani, a devenit mai dificil. A trebuit să petrec 15 ore pe zi cerşind. Când trăieşti pe stradă, înveţi cum să trăieşti în fiecare zi”, a spus el.

În afară de lupta pentru supravieţuire de zi cu zi, Roughol a trăit în mod constant cu teama de a fi jefuit de puţinul pe care îl avea.

„Este foarte dificil să găseşti locuri sigure pentru a dormi. Este bine să nu fii singur pentru a evita să fii o ţintă uşoară pentru atacatori. În prima noapte mi-au furat pantofii în timp ce dormeam. De aceea trebuie să dormi cu un ochi deschis şi unul închis.”

Casă, dulce casă?

După ce şi-a scris cartea, şi în ciuda recunoaşterii obţinute în mass-media din Franţa, Roughol a continuat să doarmă pe stradă pentru un timp, până când a primit primii bani pentru cartea sa.

„Am continuat să cerşesc. Oamenii, care acum mă recunoşteau deoarece mă văzuseră la televizor, au devenit mai generoşi. După ce am primit banii, am reuşit să am propriul meu apartament, cel în care trăiesc acum”, a spus el.

Dar pentru a trece de la singurătatea străzii la confortul unei case noi a avut nevoie de un proces greu de adaptare.

„La început mergeam prin apartament neştiind ce să fac. În prima noapte am decis să-mi prepar o friptură. Dar pe străzi se consumă doar mâncare ieftină. Sandwich, kebab, pizza ... Deci, în prima mea noapte în apartament am vrut să-mi prepar o cină şi nu am ştiut cum să o prepar”, a declarat el pentru AFP.

Roughol lucrează acum la un nou proiect: scrie o adaptare a vieţii sale pentru teatru.

Speranţa lui este că povestea sa va inspira o schimbare în oameni. „Cel mai important lucru este să nu-i judecaţi pe cei care trăiesc pe străzi”, spune el. „Oricine poate ajunge pe stradă, chiar şi directorii de companii.” Şi sugerează: „Chiar dacă nu puteţi să le daţi bani cel puţin schimbaţi câteva cuvinte cu ei”.