Enigma japonezilor care "dispar"

De la mijlocul anilor 1990, în Japonia, au dispărut, anual, fără urmă aproximativ 100.000 persoane. Sunt indivizi care dispar pur şi simplu de pe faţa pământului, de parcă nu ar fi existat niciodată. Dar unde sunt? Se pare că, după cum se menţionează în versiunea digitală a ziarului New York Post, dispariţia lor nu are nimic de-a face cu extratereştrii sau cu forţe ascunse, ci cu nevoia de a-şi abandona responsabilităţile şi datoriile.

Un exemplu este cazul unui maestru japonez de arte marţiale numit Ichiro. El şi soţia sa, Tomoko, trăiau fericiţi lângă o livadă cu cireşi într-un oraş frumos situat la marginea capitalei, Tokyo. Viaţa lor fericită a luat sfârşit atunci când s-a născut primul fiu, Tim. A fost momentul în care au făcut greşeala de a cere un împrumut pentru a deschide un restaurant. A fost o mare eroare, întrucât criza i-a dus la faliment. Văzând că erau pe cale să piardă totul, au vândut tot ceea ce au putut, au împachetat lucrurile care le erau necesare, după care... au dispărut.

"Oamenii sunt laşi. Toată lumea vrea să abandoneze într-o zi, să dispară şi să reapară într-un loc în care nimeni nu ştie de ei. Nu mi-am imaginat ca fuga peste hotare să fie un scop în sine ... Ştiţi, dispariţia este ceva ce nu se poate uita. Fuga este o cale rapidă spre moarte", a declarat Ichiro pentru New York Post.

Acest maestru nu este singurul exemplu. De fapt, se estimează că aproximativ 100.000 de oameni dispar în fiecare an fără urmă după pierderea locului de muncă, după ce au divorţat, au pierdut un examen important, sau pentru că nu pot evita o datorie foarte mare.

Cu toate acestea, acum, aceşti oameni au reapărut (sau cel puţin se amintişte de ei) în urma reportajului "Dispăruţii: persoanele "evaporate'' din Japonia în istorii şi fotografii". Conceput de jurnalista franceză Lena Mauger, proiectul a luat naştere în 2008, atunci când reportera a aflat cum dispăreau japonezii. Din acel moment, ea a petrecut cinci ani studiind fenomenul împreună cu colegul ei Stephane Remael. "Era un subiect tabu. Ceva despre care nu se putea vorbi în ruptul capului. Dar aceasta este o modalitate ca ei să supravieţuiscă", declară Mauger pentru ziarul britanic.

În aceşti cinci ani, Mauger a "recuperat" multe poveşti de viaţă, de exemplu cele ale unor persoane care trăiesc în Sanya, un cartier din Tokyo controlat de mafia japoneză Yakuza. Unul dintre ei este Norihiro. El a făcut cunoscută povestea lui dramatică, una dintre multe altele: într-o zi, aflându-se în imposibilitatea de a da bani familiei sale şi văzându-i că erau flămânzi, pur şi simplu a luat un tren şi a plecat. Astăzi, el trăieşte sub un nume fals, într-o cameră fără ferestre, pe care o închide cu un lacăt în fiecare zi. Acum are 50 de ani, bea şi fumează mult. A dispărut acum 10 ani şi a decis să-şi trăiască restul zilelor practicând această formă masochistă de pocăinţă.

Un alt caz, nu prea diferit, este cel al lui Yuichi - un fost muncitor în construcţii care a dispărut la mijlocul anilor '90. În acea perioadă îşi îngrijea mama bolnavă şi câştiga un salariu mizerabil. Nu după mult timp a intrat în faliment. "Nu am putut suporta eşecul. Mama mea mi-a dat totul, iar eu nu eram capabil să am grijă de ea", spune el. Prin urmare, a închiriat o cameră de hotel, şi-a lăsat mama acolo şi nu s-a mai întors niciodată.

Sursa: New York Post, “The Vanished: The Evaporated People of Japan in Stories and Photographs”