De ce majoritatea chinezilor continuă să rămână săraci

Naţiunea chineză este considerată a fi cea mai muncitoare din lume. Chinezii pot lucra din zori până în zori, fără zile de odihnă şi, totuşi, în ciuda "miracolului economic", majoritatea populaţiei Chinei rămâne săracă. Atunci, de ce eforturile istovitoare ale poporului chinez nu sunt recompensate în mod corespunzător? La această întrebare, folosind un limbaj simplist, a încercat să răspundă profesorul de origine coreeană, Choi Sung Ki. Explicându-le studenţilor săi elementele de bază ale economiei, profesorul a folosit drept exemplu dezvoltarea Chinei şi a SUA.

La cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist din China, Hu Jintao a făcut mai multe promisiuni entuziaste în raportul său, potrivit cărora în anul 2020, PIB-ul Chinei va fi de două ori mai mare decât cel înregistrat în 2010. Oficialul a mai declarat că, în următorii zece ani, în termeni de PIB, China va ajunge din urmă Statele Unite sau chiar le va depăşi.

Totuşi, liderul partidului şi al statului nu a menţionat nimic despre modul în care guvernul se angajează să rezolve multiplele probleme economice existente în ţară. Din acest motiv, majoritatea declaraţiilor sale au semănat enorm cu lozincile tradiţionale, fără conţinut, pe care chinezii le-au ascultat de prea multe ori, în toţi aceşti 60 de ani ai "dinastiei roşii".

Recent, un profesor de economie din Coreea de Sud, Choi Sung Ki, intenţionând să explice elementele de bază ale economiei, folosind expresii simple, într-o formă ironică şi în doar 20 de minute, le-a clarificat studenţilor săi una dintre cauzele fundamentale ale sărăciei profunde a majorităţii chinezilor.

Cineva i-a înregistrat prelegerea pe video şi a postat-o pe internet. Ulterior, utilizatorii de web din China l-au difuzat pe scară largă în blogosfera chineză, unde aceasta a stârnit un mare interes şi dezbateri aprinse.

Astfel, potrivit lui Choi, principala cauză a sărăciei din China rezidă în sistemul chinez de distribuire a veniturilor, care accentuează decalajul dintre bogaţi şi săraci şi constituie un obstacol serios în calea dezvoltării ţării.

Choi a calificat faptul că China, cu sistemul ei actual, intenţionează să depăşească economia Statelor Unite, drept "o mare fantezie" a regimului comunist de la guvernare.

Prelegerea lui Choi a fost intitulată "americanii fericiţi şi prietenii noştri chinezi săraci”.

La început, profesorul a relatat că numeroase bunuri de lux din China sunt mult mai scumpe decât în Statele Unite. Chiar şi un bilet la cinema este mai scump de cel puţin două ori. Cu toate acestea, PIB-ul pe cap de locuitor în China este de 10 ori mai mic decât în SUA. Pare ilogic - într-o ţară cu venituri reduse, să existe asemenea preţuri ridicate, însă Choi a găsit o explicaţie a acestui fenomen.

El a folosit ca exemplu 100.000 dolari, care trebuie să fie împărţiţi la 10 persoane. În cazul în care aceste 10 de persoane trăiesc în SUA, fiecare dintre ele va primi câte 10 mii de dolari, iar în cazul în care locuiesc în China, una dintre ele va primi 90.000, în timp ce celelalte - câte o mie şi ceva.

”Potrivit acestui scenariu, majoritatea chinezilor sunt în stare să-şi procure doar bunurile de strictă necesitate şi doar o mică parte a elitei ţării poate să-şi permită obiecte de lux. La rândul lor, vânzătorii bunurilor de lux îşi cresc constant preţurile, ca să nu-şi transforme afacerea într-una neprofitabilă”, conchide Choi.

Pentru a exemplifica diferitele abordări în distribuirea veniturilor, profesorul a prezentat câteva statistici. Un lucrător din Coreea de Sud câştigă, în medie, 10 dolari pe oră, în SUA - 20 dolari, în Germania – 30 de dolari şi în China - aproximativ 0,8 $. În plus, săptămâna de lucru în China este cea mai lungă din lume.

Dacă este să delimităm veniturile din muncă de veniturile din proprietate şi să le raportăm la PIB, vom obţine următorul tablou: veniturile din muncă constituie 58% din PIB-ul SUA, circa - 44% din PIB-ul Coreei de Sud şi doar 8% din PIB-ul Chinei. Potrivit lui Choi, în China, cei care nu fac nimic obţin cea mai mare parte a veniturilor, în timp ce cei care muncesc cu adevărat – se mulţumesc cu doar aproximativ o zecime din veniturile totale.

Economistul coreean consideră că China, în toţi aceşti ani, şi-a dezvoltat economia prin mobilizarea generală a resurselor. Totuşi, pentru atingerea stadiului în care forţa motrice a economiei ar fi productivitatea sporită a muncii, este necesar de avut o clasă de mijloc a societăţii, cu o mare putere de cumpărare, care, în China, până în prezent, potrivit lui Choi, "nu se întrevede absolut deloc."

La finalul prelegerii, Choi a subliniat că, de regulă, ţările cu un regim totalitar generează anume un decalaj social de proporţii. Şi, în acelaşi timp, nicăieri în lume nu există vreun exemplu în care, un guvern totalitar ar putea să remedieze problema discrepanţelor sociale. De aceea, afirmă economistul, aceste state nu vor intra niciodată în rândurile ţărilor dezvoltate.