De ce a eşuat acordul de pace Minsk I (Interviu)

După pecetluirea acordului Minsk II, luptele au continuat în estul Ucrainei, iar separatiştii au preluat controlul asupra oraşului Debalţevo şi n-au retras încă armele grele dincolo de linia frontului. Mai mult, forţele pro-ruse ameninţă oraşul strategic Mariupol încercând să obţină calea terestră de conexiune cu Crimeea. Ileana Racheru, cercetătoare la IDR, a explicat în cea de-a doua parte a interviului acordat Epoch Times de ce a eşuat primul acord de la Minsk şi cum Putin a încercat să consfinţească teritoriile cucerite de separatişti în perioada septembrie 2014-februarie 2015.

Epoch Times: De ce nu a funcţionat memorandumul de la Minsk, fiind încălcat imediat?

Acordul de la Minsk a fost de la început sortit eşecului. Doar o privire fugară asupra documentului ne arată faptul că niciuna dintre părţile implicate în conflict nu a vrut sa îl asume. Acesta a fost semnat din partea Rusiei de ambasadorul acesteia la Kiev, Mihail Zurabov, din partea Ucrainei de către Leonid Kucima (fost preşedinte al Ucrainei şi reprezentat al Kievului în grupul de negocieri/contact al OSCE), Heidi Tagliavini, reprezentantul OSCE şi de către liderii separatiştilor Alexander Zaharcenko şi Igor Plotniţki. Faptul că niciun oficial de rang înalt de la Kiev sau Moscova nu a semnat arată că planul nu a fost considerat viabil de niciuna dintre părţi. Cele mai importante prevederi nu au fost respectate. De altfel, experţii au anticipat că acordul era doar un mecanism prin care cele două tabere încercau să-şi refacă forţele şi proviziile înainte de a declanşa noi atacuri.

Menţiunea cu privire la încetarea focului a fost respectată doar pentru câteva zile. Cea cu privire la angajamentul de a retrage armamentul şi grupurile militare ilegale de pe pe teritoriul Ucrainei a fost respectată parţial şi doar la momentul iniţial. Potrivit autorităţilor de la Kiev, aproximativ 9.000 de soldaţi şi agenţi ruşi se aflau în estul Ucrainei (cifrele avansate de NATO erau de 1.000 persoane) în ianuarie 2015.

Cea mai controversată prevedere a acordului de la Minsk, primită critic atât la Kiev cât şi la Moscova sau în tabăra separatiştilor, a fost cea cu privire la adoptarea de către parlamentul de la Kiev a unei legi cu privire la un statut special al teritoriilor controlate de separatişti. La insistenţele preşedintelui Poroşenko, legea a fost votată de membrii Radei Supreme, dar a fost ulterior revocată prin decret prezidenţial ca urmare a încălcării acordului de încetare a focului de către separatişti. Legea a fost însă menţinută după organizarea alegerilor ilegale din noiembrie 2014 de către autorităţile nerecunoscute din Doneţk şi Lugansk. Singura prevedere a acordului Minsk I care a fost respectată in extenso a fost cea referitoare la schimbul de prizonieri.

Cum vedeţi propunerile făcute de partea rusă pentru soluţionarea conflictului din Estul Ucrainei?

În septembrie 2014, separatiştii aveau sub control aproximativ jumătate din oblastul Doneţk şi un sfert din Lugansk. Liderii separatiştilor au recunoscut în declaraţii informale că aceste teritorii nu erau suficiente pentru a-şi asigura poziţiile strategice şi că aveau nevoie să controleze noi puncte strategice (ca Debalţevo, aeroportul din Doneţk).

În acelaşi timp, Rusia avea nevoie să obţină controlul asupra oraşului port Mariupol, pentru a crea o conexiune terestră cu Crimeea (a cărei aprovizionare, pe mare, pe timp de iarnă, este foarte dificilă). Din septembrie 2014 şi până în ianuarie 2015, separatiştii au preluat sub control încă 1.000 km pentru a-şi asigura poziţiile stragetice.

Faptul că niciun oficial de rang înalt de la Kiev sau Moscova nu a semnat arată că planul nu a fost considerat viabil de niciuna dintre părţi. Cele mai importante prevederi nu au fost respectate, doar schimbul de prizonieri fiind implementat.

Până la 12 februarie 2015, armata rusă nu a reuşit să preia controlul asupra portului Mariupol, situaţia fiind stabilă în oraş, potrivit ministrului ucrainean al Apărării. Teritoriul ocupat de separatişti depăşeşte însă linia frontului stabilită prin primul acord de la Minsk.

În ianuarie 2015, Vladimir Putin i-a adresat o scrisoare lui Petro Poroşenko în care i-a cerut ca părţile implicate în conflict să înceteze atacurile reciproce şi să retragă armamentul greu pe un teritoriu marcat pe o hartă anexată depeşei. Teritoriul marcat pe harta trimisă de Putin corespunde cel puţin parţial cu ceea ce au ocupat separatiştii în perioada septembrie 2014-februarie 2015.

Iniţiativa lui Putin a fost respinsă de preşedintele Poroşenko. Presa a speculat că dincolo de această scrisoare există şi un plan Putin cu prevederi ca federalizarea Ucrainei (specificată în Constituţia Ucrainei), acordarea unui statut oficial pentru limba rusă, recunoaşterea autorităţilor din Doneţk şi Lugansk. Aceste cerinţe au fost formulate în mod constant de Kremlin, nu doar în perioada conflictului.

Ileana Racheru este cercetătoare la IDR, specializată pe spaţiul ex-sovietic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.