David Suzuki - nanoparticulele: panaceu sau cutia Pandorei?

Nanoparticulele pot fi folosite pentru aplicarea vaccinurilor, tratarea tumorilor, curăţarea deversărilor de petrol, conservarea hranei, protejarea pielii împotriva soarelui şi eliminarea bacteriilor. Sunt atât de folositoare pentru purificare, închegare, colorare şi păstrarea proaspătă a hranei încât sunt adăugate multor produse în fiecare an.

Se estimează că piaţa nanoparticulelor alimentare va ajunge la 20.5 miliarde de dolari până în anul 2020. Nanoparticulele reprezintă noul miracol ştiinţific care ne va îmbunătăţi vieţile! Unii oameni spun că acestea vor aduce noua revoluţie industrială.

Staţi aşa… Nu am mai auzit acest refren înainte?

Nanotehnologia se referă de obicei la materiale, sisteme şi procese care există sau operează la o scară de 100 nanometri sau mai puţin, conform Friends of Earth, din S.U.A. (FoE). Un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru – de 100.000 de ori mai mică decât diametrul unui fir de păr uman.

Un raport FoE afirmă că folosirea neetichetată, ne-regularizată a ingredientelor nano în mâncare a crescut substanţial din 2008. Pentru că etichetarea şi dezvăluirea ingredientelor nu sunt necesare pentru concentraţii foarte mici ale acestora, este dificilă determinarea răspândirii lor.

Nanoparticulele sunt de asemenea folosite în orice, de la plăci pentru tăiat, la sticle pentru bebeluşi, până la pastă de dinţi.

“Principalele companii din industria alimentară au introdus rapid nanomateriale în mâncare iar ambalajele nu conţin etichete sau vreo dovadă a siguranţei lor alimentare” a afirmat într-un raport Ian Illuminato, responsabilul pentru campania de sănătate şi mediu FoE. „Din nefericire, în ciuda faptului că un număr considerabil de cercetători contestă siguranţa folosirii acestor nanoparticule, guvernul a făcut un minim de efort pentru protejarea publicului, a muncitorilor şi a mediului în faţa riscurilor produse de aceste mici ingrediente.”

Studiile au arătat că nanoparticulele pot dăuna sănătăţii umane şi mediului. Pot afecta plămânii şi pot provoca simptome cum ar fi iritaţii şi congestie nazală, şi nici măcar nu ştim efectul lor pe termen lung. Mărimea lor foarte mică le permite să “pătrundă în interiorul celulelor, ţesuturilor şi al organelor” şi “pot fi mai reactive chimic şi mai bioactive decât particulele mai mari ale aceloraşi substanţe chimice” arată FoE. Un studiu al Universtităţii Cornell a uimit prin rezultatele sale, care arătau că expunerea la nanoparticule a schimbat structura peretelui intestinal al găinilor.

Asemenea pesticidelor, nanoparticulele se bioacumulează. Sfârşesc în apă – de la cosmetice, pastă de dinţi, îmbrăcăminte, etc. – iar concentrarea lor se amplifică pe măsură ce avansează în lanţul trofic.

Într-un experiment, nanoparticule de argint aflate în apa menajeră au ucis o treime din plantele expuse, pe lângă microbi, conform unui articol CBC.

Uzul agenţilor antibacteriali a avut ca efect sporirea îngrijorărilor cu privire la rezistenţa bacteriilor şi răspândirea insectelor mari, care deja omoară mii de oameni în fiecare an.

Wilson Center, o instituţie de cercetare independentă din Washington D.C., a creat recent o bază de date a “identificării producătorilor” de nanoparticule aflate în produsele de consum. Lista conţine 1628 de particule, dintre care 383 sunt de argint. Pe locul doi al particulelor ca frecvenţă este titanium-ul, găsit în 179 de particule. În timp ce recunoaştem că nanoparticulele ne oferă beneficii potenţiale foarte mari, Centrul Wilson are în derulare un proiect ce studiază nanoparticulele aflate în dezvoltare pentru “a asigura faptul că pe măsură ce aceste tehnologii sunt dezvoltate, riscurile cu privire la sănătatea umană şi mediu sunt anticipate, şi administrate cu eficienţă.”

Cum se întâmplă de obicei în cazul multor descoperiri, aplicarea lor pe scară largă poate duce la consecinţe nedorite. Oamenii de ştiinţă argumentează folosind principiul precauţiei, care presupune că aceste materiale trebuie să fie sigure înainte de a fi folosite pe scară largă. Înainte de a face asta, ar trebui să ne întrebăm cine sunt beneficiarii, dacă toate acestea sunt necesare, precum şi ce consecinţe de mediu sunt posibile.

FoE a apelat la guvernul S.U.A. pentu a impune o suspendare a fabricării ”viitoarelor produse alimentare, împachetării alimentelor, a materialelor ce iau contact cu alimentele şi a agrochimicalelor ce conţin nanomateriale, până când noi legi cu privire la siguranţă vor fi puse în aplicare şi până când publicul va fi un factor de decizie”.

Grupul spune că putem să ne protejăm alegând mâncarea organică şi proaspătă în locul celei procesate, precum şi cerând guvernelor să eticheteze obligatoriu produsele cu nanoparticule.

Nanomaterialele pot deveni o sursă de prosperitate pentru omenire, dar nu cunoaştem efectele pe termen lung care pot apărea în urma adăugării acestora sistemului nostru de alimentaţie.

Dacă am învăţat ceva din experienţa anterioară, este că deşi putem specula beneficiile noilor tehnologii, deseori realitatea nu se potriveşte speculaţiilor, iar o lipsă a cunoaşterii poate duce la surprize neplăcute odată cu trecerea timpului.

Dr. David Suzuki este un om de ştiinţă, autor şi co-fondator al David Suzuki Foundation. Republicat cu permisiune de le Troy Media. Citiţi aici originalul.