S-a inventat materialul care poate absorbi apa din aer
alte articole
O invenţie recentă ar putea rezolva una dintre cele mai mari probleme ale lumii. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un material care poate absorbi apa din atmosferă, informează rtv.net. O companie a preluat această tehnologie şi va scoate pe piaţă o sticlă care se va umple singură cu apă din atmosferă.
Sute de milioane de oameni suferă de sete, în condiţiile în care există trilioane de litri de apă în atmosferă. Această idee i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să facă mai multe cercetări privind modalităţile eficiente de captare.
„Mă îngrozesc când mă gândesc că oamenii săraci trebuie să meargă pe jos ore întregi doar pentru a obţine un lucru de strictă necesitate“, declară Shreerang Chhatre, inginer la Institutul de Tehnologie Massachusetts.
Astfel, după mai bine de 20 de ani de cercetări, progresul a venit odată cu studierea unei insecte care trăieşte în deşertul Namibiei din Africa, unul din cele mai uscate locuri de pe planetă. Gândacul de deşert din Namibia (Stenocara gracilipes), are o aşa numită aripă hidrofilă, cu care dimineaţa, atunci când ceaţa apare deasupra deşertului, colectează apă să îi ajungă pentru tot restul zilei. Secretul gândacului este o substanţă de pe aripi, care atrage particulele fine de apă. Aceasta face ca apa să se strângă în picături tot mai mari care ulterior, curg în gura insectei.
Cercetătorii au reuşit să reproducă această substanţă, implementând un nou material ce poate fi folosit pentru captarea de apă de pe acoperişuri sau de pe corturi de câteva ori mai eficient decât materialele folosite în prezent.
Tehnologia va face posibilă crearea de sticle care se pot reumple singure. De altfel, compania NBD Nano implementează deja această descoperire, cu speranţa că sticlele se vor reumple singure tot timpul. Sticla va funcţiona pe baterii, lucru ce va spori procesul de colectare. Directorul companiei Deckard Sorensen vrea ca această tehnologie verde să fie disponibilă în viaţa de zi cu zi, instalând astfel de recipiente în casele şi în maşinile oamenilor.
“Vedem această tehnologie aplicabilă peste tot, de la oameni care aleargă la un maraton până la oamenii care suferă de sete în ţări din lumea a treia. Suntem conştienţi de faptul că apa este o problemă mondială şi noi vrem să rezolvăm această problemă cu o soluţie eficientă şi din punct de vedere economic”, a subliniat directorul companiei cofondatoare NBD.
Conform ultimelor cercetări, varianta finală a sticlelor va fi disponibilă pe piaţă începând cu 2014, iar compania speră să aibă o capacitate de reumplere de 3 litri pe oră pentru fiecare metru pătrat de material, în condiţiile în care umiditate a aerului ar fi de 75%.