Cercetătorii au inventat ”nanomotoarele” ce pot combate cancerul

Roboţii sunt peste tot împrejurul nostru iar asta este un fapt de necontestat al ultimelor decenii. Mai nou, doctorii ne anunţă că se apropie ziua în care roboţii vor fi şi în interiorul nostru, notează Sciencerecorder.com.
Epoch Times
13.02.2014

Roboţii sunt peste tot împrejurul nostru iar asta este un fapt de necontestat al ultimelor decenii. Mai nou, doctorii ne anunţă că se apropie ziua în care roboţii vor fi şi în interiorul nostru, notează Sciencerecorder.com.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea Penn State au demonstrat prima inserţie a unor maşinării minuscule – denumite nanomotoare – în celulele vii. Aceştia au ajuns la concluzia că o armată de asemenea maşinării ar putea să înoate prin corpul nostru pentru a combate cancerul, bolile infecţioase şi ne îmbunătăţi sănătatea.

Tom Mallouk, profesor de fizică şi chimie, a condus echipa care a proiectat nanomotoarele. Noua invenţie a fost apoi introdusă în celule canceroase din zona cervicală - denumite de aceştia ”celule HeLa”.

Celulele au ingerat maşinăriile, iar acestea şi-au început treaba, propulsându-se cu ajutorul unui jet ultrasonic în toate direcţiile. Din exterior, acestea erau controlate cu ajutorul magneţilor de către ingineri.

Obiectivul nanomotoarelor era să acţioneze ca o echipă de demolare a celulelor canceroase. Acestea s-au lovit în mod repetat de membranele celulelor canceroase până ce acestea au implodat şi s-au transformat într-o substanţă inofensivă, ce putea fi apoi eliminată cu ajutorul sistemului imunitar.

Mobilitatea noului design de nano-maşinării a atins o nouă cotă, explică cercetătorii. Acestea pot fi învârtite, mişcate în faţă, înapoi, în grup sau independent, capacităţi ce i-au ajutat enorm pe cercetători.

Mallouk şi asociaţii săi visează să dezvolte nanomotoare ce pot prelua controlul funcţiilor celulelor. Alternativ, nanomotoarele ar putea fi proiectate să formeze o echipă de chirurgie minusculă ce poate opera şi trata un pacient direct la nivelul celulelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor