David Cameron: Marea Britanie ar putea ieşi din UE dacă Junker va fi ales preşedintele CE

Premierul britanic David Cameron a avertizat nu va mai fi capabil să garanteze că Marea Britanie va rămâne membru al Uniunii Europene în cazul în care liderii europeni îl aleg şef al Comisiei Europene pe Jean-Claude Juncker, scrie Der Spiegel.
Andrei Pricopie
01.06.2014

alte articole

Premierul britanic David Cameron. (MANAN VATSYAYANA / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
01.06.2014

Premierul britanic David Cameron a avertizat că nu va mai fi capabil să garanteze că Marea Britanie va rămâne membru al Uniunii Europene în cazul în care liderii europeni îl aleg şef al Comisiei Europene pe Jean-Claude Juncker, potrivit Der Spiegel.

Partidul Popular European, care a câştigat cele mai multe locuri la vot, l-a ales pe fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker drept candidatul său pentru postul de preşedintele al Comisiei Europene.

Citând "surse apropiate participanţilor" la summitul de săptămâna trecută de la Bruxelles, publicaţia germană susţine că potrivit primului-ministru britanic, în cazul în care Juncker va deveni preşedintele Comisiei, ar "destabiliza în acest moment Guvernul britanic, astfel încât va fi necesară organizarea unui referendum" privind prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană. Downing Street a refuzat că comenteze aceste informaţii şi să explice poziţia Guvernului Britanic faţă de candidatura lui Juncker.

Juncker a făcut apel la majoritatea liderilor să nu cedeze în faţa presiunilor în luarea deciziei, potrivit publicaţiei germane Bild am Sonntag.

"Europa nu trebuie să se lase şantajată", a declarat Juncker, adăugând că ”În cadrul Consiliului European, o majoritate importantă de şefi de stat şi de guvern creştin-democraţi şi socialişti mă sprijină”. Acesta a adăugat că este pe cale să-i coopteze de partea lui şi pe ceilalţi şefi de guvern în următoarele 3-4 săptămâni.

Publicaţia citată a relatat că premierul britanic îl vede pe Juncker ca fiind prea federalist şi de natură să prejudicieze speranţele sale de reformare a legăturilor dintre Marea Britanie şi UE: "Un reprezentant al anilor 1980 nu poate rezolva problemele următorilor cinci ani".

Cameron a promis că va renegocia termenii prezenţei Marii Britanii în UE şi în cazul în care conservatorii câştigă alegerile de anul viitor va organiza un referendum până la sfârşitul anului 2017 cu privire la prezenţa ţării sale în UE.

Bild am Sonntag a citat surse care susţin că preşedintele francez Francois Hollande a încercat să prevină alegerea lui Juncker dorind în schimb un candidat francez. Ziarul a declarat că Hollande a avut săptămâna aceasta o discuţie cu Merkel în care i-ar fi transmis că are nevoie urgent de un semnal pentru guvernul său, având în vedere reprezentarea puternică a Frontului Naţional de extremă dreapta la alegerile europene. El l-a sugerat pe fostul ministru de finanţe Pierre Moscovici pentru post.

Dar Juncker este "optimist că va fi ales următorul preşedintele al Comisiei până la mijlocul lunii iulie".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor