Daniel Constantin va fi adus cu mandat în instanţă
alte articole
Fostul ministru Daniel Constantin, actualmente lider în Pro România, urmează să fie adus cu mandat în instanţă, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Dragomir ar fi cerut şi primit 460.000 de euro de la un afacerist libanez pentru a-i proteja afacerile.
Potrivit Hotnews, Daniel Constantin a fost chemat vineri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a fi audiat ca martor, însă nu s-a prezentat. În aceste circumstanţe, magistraţii au decis ca liderul Pro România să fie adus cu mandat la termenul următor al procesului, 23 ianuarie.
De asemenea, judecătorii au decis ca Daniel Constantin să aducă dovezi privind imposibilitatea prezentării la termenul de vineri, în caz contrar urmând să fie amendat cu 5.000 de lei.
Articolul integral poate fi citit aici.