"Dacă nu ne mai vor, să ne-o spună în faţă, să murim demn!" - Compania Naţională a Uraniului, în prag de colaps

Locurile de muncă a 700 de oameni şi continuitatea extragerii uraniului în România sunt puse în pericol, de întârzierea, de către Ministerul Energiei, a unei plăţi către Compania Naţională a Uraniului. Disperaţi, 51 de oameni au intrat în greva foamei. Alţii protestează la ministerul de resort.
Loredana Diacu
30.03.2017

alte articole

Angajaţi ai Companiei Naţionale a Uraniului în greva foamei (Mihuţ Savu/Epoch Times)
Loredana Diacu
30.03.2017
Se încarcă player-ul...

Mai mulţi angajaţi ai Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) protestează joi în Capitală, atât în faţa Ministerului Energiei cât şi în Piaţa Victoriei. Protestatarii de lângă Guvern sunt oameni intraţi în greva foamei (51 de persoane au înregistrat această formă de protest) disperaţi că nu şi-au mai încasat salariile de trei luni, iar Ministerul Energiei întârzie plata tranşei a doua din ajutorul pentru salvarea CNU, tranşă de care depinde însăşi existenţa companiei.

"E a doua zi de greva foamei. Din cauza disperării în care ne-au adus. Nu am luat salariile pe ianuarie, februarie şi martie şi tranşa a doua (din ajutorul pentru salvarea companiei n.r.) să ne-o dea, ca să putem merge înainte. Noi nu cerem milă, noi am muncit pentru banii pe care trebuie să ni-i dea şi am ajuns la disperare şi am intrat în greva foamei grupul de 16 oameni care suntem aici. Îi rugăm pe toţi care sunt competenţi să rezolve problema şi să ne ajute, că nu cerem milă la nimeni. (...) Noi am muncit, nu tragem chiulul ca alţii", declara, miercuri seară, unul dintre greviştii foamei în Piaţa Victoriei.

"Nu e vorba numai de banii pe care ni-i datorează pe trei luni, e vorba şi de continuitatea extragerii uraniului în România", a adăugat un alt sindicalist.

Potrivit Preşedintelui Sindicatul Exploatare Preparare Uraniu, care astăzi pichetează Ministerul Energiei alături de colegii săi, principalul motiv al protestului este faptul că Ministerul Energiei tergiversează, de circa trei luni, plata tranşei a doua din ajutorul pentru salvarea companiei. Din acest motiv, activitatea companiei care, timp de 20 de ani a asigurat 20% din energia electrică a ţării prin Centrala Nucleară de la Cernavodă, este în pericol. Cauzele ar fi atât birocraţia dar şi anumite interese.

"S-au ascuns după proceduri, comisii! Când vrei să mai strici ceva într-o ţară, mai faci o comisie şi uite aşa", a explicat, joi, Huţuleac pentru Epoch Times, în opinia căruia nu se doreşte ca CNU să mai funcţioneze pentru ca uraniul să fie cumpărat de la alte firme, din afara ţării.

E şi birocraţie şi alte interese... (...) În momentul în care toate au plecat de la rezilierea contractului cu SNN (Nuclear Electrica) toate se leagă una de alta. În momentul în care se întârzie de trei luni de zile (plata tranşei a II-a) noi considerăm că e un alt interes decât de a continua activitatea companiei. Cei care sunt interesaţi nu sunt din ţară...

Pe partea astălaltă la nivel de Parlament, ne-au aprobat o sumă de 91 de milioane de lei pentru încheierea unui contract cu rezervele statului. Dar din păcate nu putem ajunge la ea, exact ca şi cum ai ajuns la mal şi nu poţi să treci bucata asta mică. Anumite persoane din eşalonul 2- 3 din anumite comisii din Ministerul Energiei ne-au încurcat de ne-au adus aici", a declarat Huţuleac.

Potrivit liderului sindical, în cursul zilei de ieri o delegaţie a protestatarilor a fost la discuţii la ministerul de resort, la negocieri participând şi ministrul Energiei Toma Petcu. Discuţiile s-au încheiat cu promisiunea deblocării situaţiei, însă semnarea ordinului de plată pentru tranşa a II-a a ajutorului, în valoare de 13 milioane de lei este tergiversată, invocându-se varii proceduri bancare.

"Trebuie să se semneze ordinul de plată, dar se ascund după anumite proceduri bancare. (...) Dacă nu semnează astăzi, o să avem alte probleme pentru că termenul expiră astăzi a împrumutului de 62 de milioane", a explicat liderul sindical.

"Nu cerşim, nu cerem nici milă, nici pomană, să ţină minte toată lumea că noi nu am fost minerii ăia din '90 - '91, nu am ajuns niciodată în Bucureşti. 20% din energia electrică a ţării, timp de 20 de ani a fost dată de noi, prin Centrala de la Cernavodă, deci nu vreau să ne umilească în continuu, ceea ce fac în momentul de faţă. Dacă chiar nu ne mai vor şi e un alt grup de interese, să ne-o spună în faţă, să murim demn!", a concluzionat Huţuleac.

Potrivit CNS Cartel Alfa, Compania Naţională a Uraniului face parte din strategia privind independenţa energetică a României, uraniul românesc fiind declarat resursă strategică, parte a ciclului nuclear integrat şi esenţial în asigurarea securităţii energetice nucleare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor