Curtea de Conturi consideră că obiectivele de eficienţă energetică în UE nu au fost realizate

Obiectivele privind investiţiile în eficienţa energetică din UE nu au fost realizate, iar perioada medie de amortizare depăşeşte 50 de ani (în cazuri extreme, 150 de ani), potrivit unui raport al Curţii Europene de Conturi, publicat luni, care a evaluat proiecte din Italia, Cehia şi Lituania.

Costul consumului crescut de energie, epuizarea rezervelor de combustibili fosili şi efectul activităţilor umane asupra schimbărilor climatice de la nivel mondial sunt vectori ai politicilor recente privind eficienţa energetică. Începând cu 2000, Uniunea Europeană, prin fondurile politicii sale de coeziune, a cheltuit aproximativ cinci miliarde de euro pentru cofinanţarea de măsuri privind eficienţa energetică în statele membre. Atât Comisia Europeană, cât şi statele membre sunt responsabile de buna gestiune financiară a acestor fonduri.

Curtea de Conturi Europeană a evaluat dacă investiţiile în eficienţa energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune prezentau un bun raport cost‑eficacitate.

Curtea a constatat că proiectele selectate pentru finanţare de autorităţile statelor membre nu aveau obiective raţionale din perspectiva raportului cost-eficacitate, şi anume costul pe unitate de energie economisită. Obiectivele proiectelor erau economisirea de energie şi îmbunătăţirea confortului, dar proiectele nu erau selectate pentru finanţare pe baza potenţialului lor de a produce avantaje financiare prin economisirea de energie, ci, mai degrabă, pe baza faptului că, în general, clădirile care făceau obiectul acestor proiecte erau privite ca „pregătite” pentru finanţare dacă necesitau renovare şi dacă documentaţia acestora respecta cerinţele.

„Niciunul dintre proiectele pe care le‑am analizat nu conţinea o evaluare a nevoilor sau, cel puţin, o analiză a potenţialului de economisire a energiei în raport cu investiţiile efectuate”, a declarat Harald Wögerbauer, membrul Curţii responsabil de acest raport. „Statele membre utilizau aceşti bani în principal pentru renovarea clădirilor publice, în timp ce eficienţa energetică reprezenta, în cel mai bun caz, o preocupare de ordin secundar.”

Perioada de amortizare planificată pentru investiţii era, în medie, de 50 de ani, iar în anumite cazuri putea ajunge la 150 de ani, ceea ce înseamnă că fondurile nu erau cheltuite în mod raţional, întrucât durata de viaţă a componentelor sau a clădirilor renovate este mai scăzută. Această situaţie poate fi considerată, în mare măsură, ca reprezentând o pierdere din punctul de vedere al eficienţei energetice.

Raportul, intitulat „Raportul cost-eficacitate al investiţiilor în eficienţa energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune”, a urmărit să evalueze dacă investiţiile în eficienţa energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune prezentau un bun raport cost‑eficacitate. Pentru a putea furniza un răspuns, Curtea a întrebat dacă au fost stabilite, în cadrul programării şi al finanţării, condiţiile adecvate pentru a permite realizarea unor investiţii în eficienţa energetică cu un bun raport cost‑eficacitate şi dacă proiectele privind eficienţa energetică a clădirilor publice prezentau un bun raport cost-eficacitate.

Auditul a fost realizat în Republica Cehă, Italia şi Lituania – ţările care au primit cele mai mari contribuţii din partea Fondului de coeziune şi a Fondului european de dezvoltare regională pentru măsuri privind eficienţa energetică pentru perioada de programare 2007-2013 şi care au alocat, de asemenea, cele mai mari sume pentru proiecte până în 2009. Auditul a inclus o examinare a patru programe operaţionale şi a unui eşantion de 24 de proiecte de investiţii privind eficienţa energetică a clădirilor publice.

Auditul a concluzionat că nu au fost stabilite, în cadrul programării şi al finanţării, condiţiile adecvate pentru a permite realizarea unor investiţii în eficienţa energetică cu un bun raport cost-eficacitate şi că proiectele auditate privind eficienţa energetică a clădirilor publice nu prezentau un bun raport cost-eficacitate. Această situaţie se explică prin faptul că programele operaţionale auditate nu au beneficiat de evaluări adecvate ale nevoilor pentru a identifica sectoarele specifice în care se pot obţine economii de energie şi opţiunile pentru obţinerea acestor economii într‑un mod care să asigure un bun raport cost-eficacitate, justificând astfel măsurile alese şi costul acestora.

Conceptul de cost-eficacitate sau cel mai bun raport între resursele utilizate şi rezultatele obţinute nu a fost un factor determinant în momentul în care statele membre au alocat finanţarea pentru măsuri privind eficienţa energetică şi pentru proiecte concrete. De asemenea, acest concept nu a făcut parte din evaluarea Comisiei anterioară aprobării programelor operaţionale.

Deşi toate proiectele auditate au înregistrat realizările fizice planificate, cum ar fi înlocuirea ferestrelor şi a uşilor sau izolarea pereţilor şi a acoperişurilor, costul raportat la eventualele economii de energie era ridicat. Un criteriu mai important decât eficienţa energetică era necesitatea renovării clădirilor publice. Deşi proiectele auditate vizau economisirea de energie şi îmbunătăţirea confortului, acestea nu au generat un bun raport între economiile de energie şi costul corespunzător al investiţiilor. Perioada medie de amortizare planificată pentru investiţii era de aproximativ 50 de ani, interval care este mult prea lung având în vedere durata de viaţă a componentelor renovate şi chiar a clădirilor înseşi.

Auditurile energetice fie nu erau obligatorii (Italia, Lituania), fie, în cazul în care erau impuse (Republica Cehă), opţiunile de investiţii recomandate în cadrul acestora erau mult prea costisitoare. În 18 dintre cele 24 de proiecte auditate, nu au putut fi verificate economiile reale de energie deoarece acestea nu au fost măsurate în mod fiabil.

Pentru a ameliora investiţiile în eficienţa energetică, Curtea recomandă Comisiei să se asigure că finanţarea acordată prin politica de coeziune pentru măsurile privind eficienţa energetică se supune următoarelor condiţii: realizarea unei evaluări adecvate a nevoilor, efectuarea unei monitorizări regulate, utilizarea unor indicatori de performanţă comparabili, precum şi utilizarea unor criterii transparente de selecţie a proiectelor şi a unor costuri standard de investiţie pe unitate de energie care trebuie economisită, cu o perioadă simplă de amortizare maximă acceptabilă.