România a avut în noiembrie un declin anual de 1,5% al producţiei industriale, în UE a fost de 3,3%

Epoch Times România
14.01.2013

România a înregistrat în noiembrie 2012 o scădere cu 1,5% a producţiei industriale faţă de aceeaşi lună din 2011, în timp ce pe ansamblul blocului comunitar a fost consemnat un declin de 3,3% al acestui indicator, a anunţat luni Eurostat.

În zona euro, producţia industrială a scăzut cu 3,7% faţă de noiembrie 2011.

În noiembrie, producţia industrială a crescut doar în cinci state din UE faţă de luna similară din 2011. Cele mai mari creşteri au fost consemnate în Lituania (8,9%) şi Estonia (6,5%), iar cele mai importante scăderi în Italia, de 7,6% şi Spania (-7,2%).

Faţă de luna precedentă, producţia industrială din România a scăzut cu 0,8% în noiembrie, în contextul în care pe ansamblul UE s-a înregistrat un declin de 0,3%. În zona euro, scăderea a fost tot de 0,3%.

Cele mai mari creşteri faţă de octombrie s-au înregistrat în Estonia (4,7%), Letonia şi Olanda (1% în ambele ţări), iar cel mai importante scăderi în Slovenia (-4%) şi Portugalia (-3,4%). În noiembrie, producţia industrială a crescut doar în şapte state din UE faţă de luna precedentă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor