Cunoscut chirurg cere demisia preşedintelui Colegiului Medicilor. "Vă interzic să mă mai reprezentaţi!"
alte articole
Medicul Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, a cerut, joi, demisia preşedintelui Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, după ce acesta şi-a exprimat sprijinul pentru doctorul Mircea Beuran, demis în urmă cu câteva zile de la conducerea Secţiei de Chirurgie a Spitalului Floreasca după ce o pacientă a sa a luat foc pe masa de operaţie.
“Gheorghe Borcean, demisia! Au trecut 10 zile de la comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) neruşinat, conceput şi semnat personal de cel care ocupă funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situaţia dramatică de la Spitalul Floreasca”, transmite Dan Grigorescu, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din România, pe pagina sa de Facebook.
În comunicatul mai sus menţionat, Gheorghe Borcean a susţinut că “asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate”.
“Acum, după atâtea informaţii apărute în spaţiul public care au conturat (chiar dacă imperfect) existenţa unei asocieri greu de imaginat de erori şi acţiuni neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spaţiul public să lase coada jos, spăşit, asemenea unui căţelandru schelălăind după ce primeşte un şut în bot de la cel pe care a încercat să-l muşte, deşi nu avea niciun motiv? Problema lui Borcean din aceste zile nu e dacă a avut sau nu dreptate (deşi cam toate argumentele îi stau împotrivă), ci că s-a ante-pronunţat în lipsa oricăror informaţii oficiale, bazându-se pe simpatia şi încrederea personală faţă de un coleg acuzat de toate cele”, a mai precizat Dan Grigorescu.
De altfel, chirurgul plastician atrage atenţia că nu este normal ca o “instituţie colegială şi, implicit, toţi membrii ei, să fie implicată într-o situaţie controversată, doar pentru că preşedintele ei să-şi sprijine oficial un prieten”.
“Indiferent cât de nedrepte ar fi nişte acuzaţii, el (Borcean) putea să îl mângâie pe creştet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu privat. Instituţional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situaţie care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată şi de către Colegiul Medicilor. Păi cum să mai aibă şi cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind faţă de cel acuzat, ar confirma poziţia exprimată ‘a priori’ de către şeful Colegiului? Iată, aşadar, că reacţia explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie individual doar din iubire ne/condiţionată faţă de un coleg, fie medical în contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui căruia ar fi trebuit să-i folosească!”, a mai punctat Dan Grigorescu.
De asemenea, medicul Grigorescu a precizat că, în opinia sa, “argumentul şi motivul” pentru care actualul preşedinte al Colegiului Medicilor nu îşi mai poate îndeplini atribuţiile şi responsabilităţile stă în faptul că acesta nu numai că “s-a compromis ca persoană, ci mai grav chiar, s-a compromis ca preşedinte, prin simplul fapt că şi-a distrus prezumţia de imparţialitate în orice speţă actuală sau viitoare”.
“De aceea cred că demisia acestui preşedinte, pe cât de inert în raport cu restul breslei medicale de-a lungul timpului (indiferent cât de multe acuzaţii au ‘încasat’ alţi colegi medici membri ai Colegiului sau câte cereri de ajutor i-au fost adresate - vezi demersul colegei Livia Davidescu), pe atât de plin de solicitudine în raport doar cu cei impregnaţi de parfumul puterii politice sau academice, e mai mult decât necesară. E obligatorie! Şi la fel de oportună precum ar reprezenta-o excizia unui ţesut necrozat pentru restul organismului, pentru a fi ferit de pericolul mortal al unei septicemii. Care în cazul Colegiului Medicilor ar ucide însăşi moralitatea care îi dă definiţia modului de a exista!”, a explicat Dan Grigorescu.
Nu în ultimul rând, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov i-a mai transmis lui Gheorghe Borcean că, în cazul în care acesta nu îşi va da demisia, “vă interzic să mă mai reprezentaţi!”
Reamintim, în acest context, că o pacientă a murit pe 29 decembrie 2019 după ce a luat foc pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca din Capitală. “Incidentul” a fost adus la cunoştinţa opiniei publice de deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit căruia femeia a ars practic ca o torţă în timpul operaţiei, până ce un cadru medical s-a dezmeticit şi a aruncat pe ea o găleată de apă.
În urma investigării incidentului, Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că s-a concluzionat că tragedia a fost rezultatul unei erori umane iar Beuran a fost demis.
“Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, şi decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, Inspecţia Sanitară de Stat a anunţat că a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 30.000 de lei pentru o serie de nereguli găsite la Spitalul Floreasca, penalizată fiind şi întreaga echipă operatorie, de la asistent până la şeful echipei.