Cum va arăta lumea peste cinci ani? Există riscul să se destrame NATO după venirea lui Trump? Ce spune Băsescu
Viitorul preşedinte american Donald Trump vrea un NATO mai puternic. Pledoaria lui trebuie înţeleasă în sensul consolidării NATO şi nu al slăbirii NATO, a apreciat, într-un interviu acordat Pro TV, fostul lider de la Cotroceni Traian Băsescu.
Jurnalistă: Există riscul ca NATO să se destrame sau să se coaguleze aici în flancul estic? Pentru că avem ţări membre care nu sunt foarte aproape de conflictul din Ucraina.
Traian Băsescu: Nu cred că Tratatul Nord Atlantic va fi încălcat de niciunul din membrii Alianţei.
Jurnalistă: În ciuda ameninţărilor lui Donald Trump.
Traian Băsescu: Dimpotrivă, Donald Trump spune: faceţi un NATO mai puternic. Deci lumea s-a focusat pe faptul că el a spus şi a repetat-o şi în campania actuală, "dragi europeni, America s-a săturat să plătească pentru a vă asigura vouă securitatea, plătiţi şi voi 2% din PIB pentru securitatea voastră".
Deci, dacă ar plăti toate statele 2% pentru înarmare şi pentru armatele lor, NATO ar fi mult mai puternic, deci pledoaria lui Trump trebuie înţeleasă în sensul consolidării NATO şi nu al slăbirii NATO. El spune: voi, Uniunea Europeană sunteţi datori vânduţi, aţi împrumutat bani peste tot pentru prosperitate, dar să ştiţi că prosperitatea nu poate fi garantată fără securitate; şi atunci nu vreţi voi să puneţi nişte bani şi la securitatea voastră?
Şi vă spun de ce. Uniunea Europeană are 450 de milioane de cetăţeni. Potenţialul duşman al păcii, Federaţia Rusă, are 130 de milioane - deci 450 de milioane contra 130 de milioane. Şi tu scânceşti să vină America. Or, America spune, păi vin, nu vă las, dar vreau să faceţi şi voi.
Jurnalistă: Va face Uniunea asta, va face Europa?
Traian Băsescu: Eu cred că va trebui să facă. Avem o singură mare problemă care justifică reţinerea europenilor. A-i face capabili să răspundă în mod egal unui atac al Federaţiei Ruse înseamnă ca Uniune Europeană ea însăşi să aibă capabilităţile ei nucleare independente de capabilităţile nucleare ale Statelor Unite.
Sigur, în Uniunea Europeană e Franţa, dar are mult prea puţin armament nuclear comparativ cu Federaţia Rusă, deci n-ar putea să ne apere pe toţi.
Aici marea problemă pleacă, după părerea mea, de la faptul că Germania nu este în jocul marilor decizii militare la nivel global, nu e în Consiliul de Securitate, este încă tratată ca o ţară care n-are drept de veto, cei cinci cu drept de veto sunt jupânii armelor nucleare, or cred că Germania trebuie reevaluată şi pusă să îşi facă rolul ei pe măsura dimensiunii economice şi politice pe care Germania o are.
Jurnalistă: De altfel, Olaf Scholz a şi purtat discuţii în vederea unor negocieri de pace pentru conflictul din Ucraina, adică sunt implicaţi, dar ar dori să fie implicaţi mai mult.
Traian Băsescu: Ar dori să fie implicaţi mai mult, în primul rând pentru că ei au o puternică dependenţă energetică, pe care pare că şi-au rezolvat-o, dar aveau o puternică dependenţă energetică de Federaţia Rusă. Vă aduceţi aminte că circula un banc legat de Stalin, care, la un moment dat, întreabă, când i se spune că Papa s-a supărat pe nu ştiu ce, spune "câte divizii are Papa?". Exact asta e problema Germaniei, câte divizii are Germania? Ea încă suportă efectele sancţiunilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Jurnalistă: Dar cum va arăta Europa peste cinci ani şi lumea?
Traian Băsescu: Sunt optimist, adică nu cred că oamenii politici la nivel global sunt atât de idioţi încât să declanşeze un război nuclear Nu cred, deci rămân optimist. Atât timp cât nu-i război nuclear, toate se pot negocia şi teritorii şi frontiere şi orice.
Jurnalistă: A fost un an cu alegeri cruciale 2024 şi urmează cel mai probabil un an al negocierilor şi al diplomaţiei, nu? 2025.
Traian Băsescu: 2025 va fi un an hotărâtor pentru pacea lumii. Sigur, nu pot să cred că există un lider politic în lumea asta care ar putea declanşa un război nuclear şi atunci trebuie luptat să închidem cele două mari focare, Ucraina şi Orientul Mijlociu.
Dar nici nu trebuie să spunem că nu prezintă riscuri în ceea ce priveşte Africa sau tensiunile indo-pakistaneze, sau China şi Taiwanul.
Deci lumea are un pachet de probleme pe care nu le-a rezolvat în timp, pe care unicitatea autorităţii Statelor Unite, de la căderea comunismului şi până acum, nu le-a putut rezolva singură. Hai să vedem, poate mai mulţi le putem rezolva.