Cum şi-a asigurat Rusia influenţa în Siria şi în regiune

De când Rusia a impus în mod ferm, în octombrie anul trecut, veto asupra primei rezoluţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind Siria, mulţi au încercat să înţeleagă motivele acestui sprijin acordat de Kremlin lui Bashar al-Assad şi refuzul Rusiei de a condamna regimul de la Damasc pentru violenţă la adresa propriului popor. Atât timp cât în Siria continuă violenţa, iar condiţiile planului privind reglementarea situaţiei din Siria, puternic 'diluat' de Moscova, nu au fost în totalitate îndeplinite de regimul sirian, Rusia va căpăta o şi mai mare influenţă în Siria şi în regiune, în măsura elaborării unei decizii politice a problemei, prognozează publicaţia americană Huffington Post.

După ce secretarul general al URSS, Leonid Brejnev, a semnat acordul de prietenie şi cooperare cu Hafez Al-Assad în 1980, Rusia a creat o uniune stabilă cu Siria. Acordul a permis dezvoltarea cooperării militare între cele două ţări, consolidând poziţiile Siriei în regiune. De asemenea, acest acord a fost o contrapondere la hegemonia americano-israeliană, stabilită în timpul războiului rece.

În timp ce guvernul sirian îşi vopseşte tancurile sovietice T-72 în albastru siniliu şi îşi îmbracă forţele armate în uniformă poliţistă, iar observatorii ONU se deplasează în punctele fierbinţi ale conflictului, Rusia continuă să-şi asigure interesele în problema siriană. Planul de reglementare paşnică propus de Rusia constituie o dovadă a puterii şi influenţei sale în regiune.

Îndeplinirea integrală a planului, care presupune încetarea focului şi deschiderea spre îndeplinirea 'aspiraţiilor fireşti ale poporului sirian', ar însemna o sentinţă la moarte pentru regimul Assad. Acordul regimului sirian la planul lui Annan creează impresia că acesta a fost aprobat pentru a-i bucura pe aliaţii ruşi şi pentru a servi drept şiretlic care i-ar permite lui Assad să câştige timp, în scopul ţinerii în frâu a revoltelor şi al dezbinării opoziţiei.

Rusia a blocat de două ori rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU - iniţial în octombrie, apoi în februarie - în pofida faptului că proiectul rezoluţiilor nu prevede iniţierea de sancţiuni şi nu permite o intervenţie militară. Rusia a declarat că proiectul rezoluţiei face prea multe concesii protestatarilor şi decide din start soarta dialogului dintre cele mai diferite grupuri ale opoziţiei.

De asemenea, Rusia a declarat că după adoptarea, anul trecut, a unei rezoluţii asemănătoare cu privire la Libia, NATO a depăşit mandatul Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a dus la o intervenţie militară în Libia. De când Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sancţiunile împotriva Libiei, exportatorul rus de arme 'Rosoboronexport' a pierdut miliarde de dolari, iar soarta contractelor semnate între Rusia şi Libia în timpul regimului Gaddafi rămâne incertă, deoarece Rusia nu a fost membră a coaliţiei internaţionale care a doborât regimul Gaddafi. Din acest motiv, Rusia intenţionează să-şi menţină influenţa în problema reglementării paşnice a problemei siriene, pentru a evita reeditarea situaţiei din Libia.

În afară de aceasta, din 2007 circa 70 la sută dintre armele importate în Siria au fost aduse din Rusia, continuă Huffington Post. Rusia continuă să construiască relaţii apropiate cu regimul Assad, pentru a putea garanta pentru armele sale o piaţă de mai multe miliarde. Portul Tartus este o importantă bază maritimă şi 'uşa' Rusiei pentru ieşire în Orientul Mijlociu.

Drept rezultat, Siria continuă să fie o regiune importantă geografic, datorită graniţelor cu Israelul, cu Irakul şi apropierii de Iran, un alt aliat politic şi economic al Siriei şi Rusiei. Din momentul destrămării URSS, în 1990, Rusia a participat la dezvoltarea sectorului energetic al Iranului prin intermediul companiilor ruse Lukoil şi Gazprom. Dacă Siria va fi destabilizată, aceeaşi soartă paşte alianţa dintre Siria, Iran şi Rusia, iar Iranul însuşi s-ar putea confrunta cu riscul instabilităţii politice.

Atât timp cât perspectiva faptului că Assad va reuşi să ţină în frâu revoltele timp îndelungat devine din ce în ce mai neclară, sprijinul rusesc pentru planul de reglementare paşnică demonstrează că Moscova a început să-şi piardă răbdarea faţă de regimul sirian. Chiar dacă Rusia este departe de a sprijini sancţiunile ONU împotriva Siriei, în ultimele câteva săptămâni ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a formulat critici la adresa utilizării exagerate a forţei de către guvernul sirian şi lipsa de reforme. Este posibil ca Rusia să construiască planuri pe marginea Siriei fără Assad şi să spere la rolul de mediator în timpul procesului de pacificare, în scopul de a-şi păstra influenţa în Siria şi în regiune.

Vladimir Putin, care va reveni în fotoliul prezidenţial în luna mai, şi-a folosit greutatea politică sprijinind planul de pacificare al lui Anna şi declarând că regimul Assad îl va îndeplini. Aceasta este cea mai recentă demonstraţie de forţă şi de influenţă din partea sa. La ora actuală, Rusia este cel mai important element care permite supravieţuirea regimului Assad, iar pacea în Siria va surveni abia atunci când Rusia va începe să vadă în acest regim o piedică, conchide publicaţia americană.