Relaţiile Rusia-NATO rămân marcate de divergenţe (revista presei)
alte articole
Moscova şi Alianţa Nord-Atlantică continuă eforturile pentru formarea unui spaţiu comun de securitate, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la conferinţa de presă de după reuniunea de joi a Consiliului Rusia-NATO, relatează ziarele moscovite de vineri. Dar discuţiile de la Bruxelles au fost marcate de serioase divergenţe de opinie într-o serie de probleme importante, între care apărarea antirachetă, armele nucleare tactice în Europa, Afganistanul şi Siria, semnalează Nezavisimaia Gazeta.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a reiterat că scutul antirachetă nu prezintă o ameninţare la adresa Rusiei. Potrivit Kommersant, Serghei Lavrov a amintit că Rusia se conduce după principiul 'ai încredere, dar verifică' şi că Moscova are nevoie de garanţii ferme că sistemul NATO nu este îndreptat împotriva ei. 'În plus, sunt obligatorii criterii tehnico-militare suplimentare, convenite de comun acord, care ne vor permite pe întreaga perioadă a derulării proiectului să ne convingem că nu este îndreptat împotriva niciunei ţări europene, inclusiv Rusia, şi că sistemul este realizat în conformitate cu scopurile anunţate - neutralizarea riscurilor cu rachete provenind din afara regiunii euroatlantice', a afirmat Serghei Lavrov.
Rossiiskaia Gazeta consideră că reuniunea Consiliului Rusia-NATO a dovedit, ca şi înainte, că părţile dialoghează, dar acest dialog nu conduce la soluţionarea problemelor-cheie în relaţiile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova. Oficiosul rusesc vorbeşte de 'lipsa de dorinţă a NATO de a lua în calcul interesele geopolitice ale Rusiei, ceea ce devalorizează orice proiect pentru combaterea ameninţărilor comune'.
În politica internă, principalul subiect consemnat de presa rusă este demisia de urgenţă a guvernatorului regiunii Smolensk (sud-vest), Serghei Antiufiev. Experţii citaţi de Kommersant l-au inclus în 'grupul de risc', al guvernatorilor numiţi de Kremlin care nu ar putea câştiga alegerile în regiunea pe care o conduc, după schimbarea legislaţiei care prevede revenirea la scrutinul direct. Pe de altă parte, ziarul mai indică o problemă care ar fi putut juca un rol important în demisia sa: la alegerile parlamentare din decembrie 2011, partidul de guvernământ Rusia Unită a obţinut doar 36% în regiunea Smolensk, cu mult sub media pe ţară, de aproape 50%.