Cum să votezi bine pe 9 decembrie
alte articole
A venit vremea promisiunilor. Acum totul se poate, candidaţii ne zâmbesc de pe toate gardurile. Şi iar ne punem întrebarea eternă: Noi cu cine votăm? Cum, din păcate, n-am nici eu un răspuns la asta, să ne punem altă întrebare: cum ştim pentru ce votăm?
Votul este însăşi chintesenţa democraţiei. Odată la patru ani au şi cetăţenii dreptul să decidă, să opteze pentru cei care cred că merită sau să-i sancţioneze pe cei care le-au ignorat problemele şi şi-au văzut de case, maşini şi de neamuri.
În România, ca de obicei se votează nu pozitiv, pentru că susţii nişte idei, ci negativ. Nu pentru un candidat, ci pentru ca să nu iasă un alt candidat pe care-l percepi mai rău, mai corupt, mai prost decât pe celălalt, care şi el e rău. Chiar dacă s-a trecut la un sistem de vot uninominal, şi acesta este original ca întreaga democraţie românească. Nu a ieşit săracul uninominal nici majoritar într-un tur, nici mixt cu colegii uninominale şi liste de partid ca în Germania, ci original, cu o compensare prin care Crin Antonescu, ieşit doar al treilea în colegiul său, a intrat în Parlament. Curată magie electorală!
Pe de altă parte fie că-i uninominal sau nu, candidaţii sunt stabiliţi tot de partide, de fapt de şefi de partide, evident, pe criterii deloc clare. Contează cine cotizează mai mult sau e fidel liderului de partid, nu dacă omul respectiv are vreo carieră, în afară de cea de politician, dacă a realizat ceva în viaţa lui, dacă a avut o activitate în Parlament sau dimpotrivă a citit tabloide şi a jucat solitaire. Derogările pentru ca Gigi Becali, Vlad Nistor, Daniel Barbu să poată candida ca membri cu ştate vechi ai PNL arată că nici vechimea nu contează, nici ideologia.
Bun, deci noi, alegătorii, ne trezim cu nişte candidaţi într-un colegiu. Pe mulţi dintre ei nici nu-i cunoaştem. Luăm cazul Bucureştiului de care marii lideri precum Antonescu, Blaga, MRU etc. au fugit pentru că se tem că vor pierde. Ce ne facem dacă rămânem cu liderii din eşalonul doi şi cu mulţi alţi candidaţi ai căror nume nu ne spun nimic? În funcţie de ce să-i votăm? De faţă? De zâmbetul de pe afiş?
Sondajele arată că majoritatea românilor votează USL, dar nu din convingere, ci dintr-o respingere totală a lui Băsescu, Udrea, Videanu etc. Mulţi sunt supăraţi pe măsurile de austeritate ale lui Boc şi cred promisiunile USL că vor fi reîntregite salariile şi pensiile. Acesta ar putea să fie primul criteriu de departajare: ce programe economice concrete au cele două blocuri mari ARD şi USL. În programul USL România puternică vedem o însăilare de obiective admirabile, dar fără surse de finanţare precizate. Deci sunt menite să rămână pe hârtie. ARD vine cu scăderea cotei unice, scăderea CAS-ului, creşterea salariului minim – toate măsuri care dau bine, dar despre care economiştii spun că nu sunt aplicabile, mai ales că FMI nu le va accepta. Programele economice ale ARD şi USL sunt nerealiste, spunea Ilie Şerbănescu într-un interviu pentru Epoch Times. Şi nici nu sunt diferenţe mari între ele. Ambele blocuri politice vorbesc evident despre orizonturi de timp 2015-2016, la sfârşitul viitoarei guvernări.
De dilema asta am scăpat. Bun, atunci cum să votăm? Ne întoarcem la candidaţii noştri din colegii şi încercăm să aflăm răspuns la următoarele întrebări: cine sunt? Ce au făcut până acum în Parlament? Câte propuneri legislative au avut până acum, şi mai important, câte dintre acestea au fost adoptate? Apoi, de câte ori au luat cuvântul şi de câte ori au fost prezenţi? - pentru că unii au bătut toate recordurile remarcându-se prin lipsă. Nu în ultimul rând, cei care nu au mai fost parlamentari au avut vreo carieră profesională? Ce au realizat până acum şi de ce îşi doresc să candideze? Unde puteţi găsi aceste informaţii? Fie daţi căutare pe numele respectiv în Google însoţit de Camera Deputaţilor, respectiv Senat, şi găsiţi acolo activitatea parlamentarului respectiv, iniţiativele legislative şi nu mai puţin important - declaraţia de avere, sau vedeţi dacă nu cumva are un blog de campanie.
Încercăm să aflăm răspuns la următoarele întrebări referitoare la candidaţi: cine sunt? Ce au făcut până acum în Parlament? Câte propuneri legislative au avut până acum, şi mai important, câte dintre acestea au fost adoptate? Apoi, de câte ori au luat cuvântul şi de câte ori au fost prezenţi? - pentru că unii au bătut toate recordurile remarcându-se prin lipsă. Nu în ultimul rând, cei care nu au mai fost parlamentari au avut vreo carieră profesională?
De exemplu, în colegiul 9 la Senat, candidaţi sunt vicepreşedintele PDL, Radu F. Alexandru şi Cătălin Croitoru de la USL. Ajută să intraţi şi pe blogurile candidaţilor să vă faceţi o idee. În perioada 2008-2012, senatorul Radu F. Alexandru a avut 26 de iniţiative legislative, dintre care aproximativ 9 s-au transformat în legi. Ca scriitor, potrivit declaraţiei sale de avere, Feldman Alexandru ridică o indemnizaţie de 14.400 RON de la Uniunea Scriitorilor, o indemnizaţie de merit de 21.012 RON de la Academia Română, Drepturi de proprietate intelectuală de la SRR şi SRTV în cuantum de 1.008 RON, respectiv 22.387 RON, venituri din drepturi de autor de 1.0427 RON. La aceste venituri se adaugă o pensie de 26.076 RON, o indemnizaţie de senator de 59.708 RON şi un salariu de 6.084 de RON pentru cursurile pe care le ţine că profesor asociat la UNATC. Acestea sunt desigur venituri anuale, dar este clar că omul este foarte ocupat. Nu zic că e mult sau puţin, dar este bine de ştiut. În general, nu e rău ca parlamentarii noştri să fie intelectuali şi să aibă preocupări dedicate culturii şi artei.
Contracandidatul său, Cătălin Croitoru, este unul dintre traseiştii politicii româneşti. Într-un moment în care guvernul Ungureanu depindea de doar câteva voturi în Parlament pentru a supravieţui, vajnicul democrat-liberal Croitoru a considerat că este momentul propice să-şi exprime brusc nemulţumirile profunde acumulate de-a lungul timpului, dar clarificate abia acum şi să sară în barca viitoarei puteri. Gest eroic pentru care a fost pus pe listă de Victor Ponta ca un veritabil lider social-democrat cu vechime. Candidatul Croitoru ne oferă şi o lecţie de moralitate în politică. Citez de pe blogul său de campanie: ”luni 19 noiembrie ultima postare – Nu uita regimul PDL-UDMR! Au tăiat salariile, au închis spitalele, au furat pensiile! Scapă de ei la vot!” Curat murdar, stimabilul a uitat de unde a plecat. Bun, caut programul stimabilului, oferta lui pentru colegiul în care candidează. Găsesc un citat din Ramon de Basterra (1888-1928)- Diplomat Spaniol: ”Până una-alta românii ar putea să înceteze de a mai cere iertare lumii că mai sunt încă în viaţă în propriul lor teritoriu”. Despre activitatea domnului candidat, fie ea politică sau parlamentară, nimic. Despre studii, operă şi viaţă, iar nimic. Doar sloganurile ”Uniţi pentru România, 9 decembrie Marea Reunire Naţională şi Să Facem Istorie”. În traducere liberă asta înseamnă ce declara Antonescu recent, că USL vrea să obţină o majoritate mai mare decât FSN în 1990. Citim mai departe blogul domnului Croitoru: ”Basarabia e România, Iubesc Dacia, Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului”. Să ne oprim aici şi să căutăm realizările sale ca deputat în legislatura 2008-2012. Din 20 de propuneri legislative, doar două au devenit legi, iar şase se mai află încă pe ordinea de zi. Printre acestea se regăseşte şi o propunere legislativă privind introducerea ţinutei şcolare obligatorii în învăţământul general obligatoriu, liceal şi profesional de stat şi particular. Numărul de luări de cuvânt este şi el impresionant: cinci în patru ani, totalizând 14 minute, cu rotunjire. În declaraţia de avere, Cătălin Croitoru notează că pe lângă venitul de 52.044 RON anual pe care-l încasează ca deputat, primeşte şi suma de 27.056 RON pentru activitatea de profesor la Universitatea Dimitrie Cantemir.
Să luăm acum Colegiul 21 de la Camera Deputaţilor, care circumscrie unele dintre străzile din colegiul 9 Senat. Aici, candidată din partea ARD este Cristina Trăilă, o tânără avocată care n-a mai fost deputat, dar a ocupat funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Totodată, Trăilă este directorul Institutului de Studii Populare (ISP), think-tank-ul PDL. La capitolul ce vrea să facă pentru noi doamna Trăilă, găsim programul economic al PDL, despre care vorbeam mai devreme. În rest, video-uri de la emisiuni TV la care a participat. Nu aflăm însă de ce vrea să candideze şi ce vrea să facă.
Contracandidatul ei la postul de deputat este actualul deputat PSD, tânărul Georgian Pop. Fiind atât de cunoscut, el n-are nevoie de blog de campanie unde să se prezinte. Faptele vorbesc de la sine. Deputatul Pop a avut 21 de iniţiative legislative în legislatura trecută, din care doar una a devenit lege, 12 au fost respinse definitiv, iar celelalte sunt pe ordinea de zi. La luări de cuvânt însă este campion cu 48 în ultimii patru ani, totalizând 9 ore şi 25 de minute. Nici la conturile bancare Pop nu stă rău.
Am dat aceste exemple ca să arăt că în era Internetului şi a comunicării rapide, cetăţenii au măcar câteva instrumente pe care le pot folosi pentru a se informa şi a face o alegere în cunoştinţă de cauză. Ei pot afla afla cine sunt candidaţii – chiar dacă programele se găsesc mai greu pe net, chiar dacă unii candidaţi n-au bloguri şi omit să-şi treacă realizările profesionale şi parlamentare, toate acestea sunt şi ele cărţi de vizită. Toate spun ceva despre respectul lor faţă de electorat, despre modul în care precep ei relaţia guvernanţi-guvernaţi. Până să avem şi noi un organism ca Parliament Watch în România, prin care reprezentanţii să fie determinaţi să răspundă la întrebările celor care i-au votat, trebuie să ştim să ne informăm singuri, să discernem şi să alegem în funcţie de activitatea omului. Căci sloganurile nu ne ajută cu nimic. Iar miza la aceste alegeri este foarte mare pentru ca Parlamentul a devenit de mult prima putere în stat. Iar singurul control pe care îl pot exercita cetăţenii asupra lui va fi acum. Din păcate.
