Cum l-a cunoscut Marius Oprea pe faimosul spion rus Aleksandr Litvinenko

Vânătorul de securişti, Marius Oprea, povesteşte, pe contul său de Facebook, cum l-a cunoscut pe faimosul spion rus Aleksandr Litvinenko. Fugit în Marea Britanie, fostul agent FSB a apucat să facă dezvăluiri cutremurătoare despre crimele serviciului secret rus înainte să moară în chinuri groaznice în 2006 [otrăvit cu poloniu].
Afiş cu fostul spion rus Alexander Litvinenko, asasinat în Londra de presupuşi ofiţeri KGB.
Afiş cu fostul spion rus Alexander Litvinenko, asasinat în Londra de presupuşi ofiţeri KGB. (NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Getty Images)
Se încarcă player-ul...

"L-am cunoscut pe Alexander Litvinenko în împrejurări de care îmi face plăcere să îmi amintesc, deşi apăsarea destinului său tragic o resimt cu putere pînă în clipa de faţă. Eram, în prima parte a lunii mai a anului 2004, la Cambridge, invitat de Vladimir Bukovsky, cu care am lucrat atunci la o carte, publicată ulterior în România (Chipul morţii. Despre natura comunismului), care cuprinde un eseu al meu şi transcrierea unor ample convorbiri cu dizidentul rus.

Într-o seară, după două lungi şi agitate convorbiri telefonice, Bukovsky mă apelează cu un aer misterios şi totodată triumfător: Marius, ţi-am făcut o surpriză pentru final, deşi nu a fost uşor. Mi-a povestit apoi de Alexander Litvinenko, agentul FSB rus care fugise în Marea Britanie şi se afla sub protecţia contraspionajului, a celor de la MI5. Îl cunoştea bine, mi-a dat de înţeles că sprijinise chiar fuga acestuia din Rusia, fără să îmi ofere prea multe detalii. În orice caz, erau foarte apropiaţi, vorbeau zilnic la telefon, uneori şi cîte un ceas.

Nu i-a fost greu să îl facă să accepte să ne întîlnim. Mai greu a fost cu cei de la MI5, care au cerut timp pentru verificări. În cele din urmă şi-au dat acceptul, aşa că a doua zi seara urma să merg la Litvinenko acasă, undeva în nordul Londrei. Nu era nevoie să ştiu adresa. Un taxi al cărui număr mi l-a scris Vladimir pe o hîrtie mă va aştepta la o anumită oră în faţa unei anume staţii de metrou. Nu trebuie să îl plătesc, totul era aranjat – ceea ce m-a făcut să cred că nu era tocmai un taxi obişnuit.

Şoferul, un om solid, de culoare, nu a scos nici o vorbă, în afară de bună seara, la urcarea şi la coborîrea mea din maşină. Am sunat apoi la uşa unui apartament de la parterul unei case cu două etaje şi mi-a deschis un bărbat arătînd mai tânăr decît vîrsta sa, cu un zîmbet solar, cu ochi clari şi pătrunzători, de o stranie culoare cenuşiu-verzuie şi o privire directă, uşor iscoditoare.

Nu-mi venea să cred – chiar el să fi fost acel locotenent-colonel al serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse, defector în Marea Britanie? Am trecut pragul casei şi totodată al unei noi prietenii. "Call me Saşa", mi-a spus cu o voce mai degrabă adolescentină decît cazonă, după ce eu mă adresasem cu "Mr. Litvinenko". "And I am Marius", i-am răspuns şi ne-am strîns mîinile, amîndoi zîmbind deschis unul celuilalt.

În spatele său, soţia, Marina, o femeie frumoasă, cu un păr lung, blond, în braţe cu băieţelul, Tolik. În aparenţă un tablou de familie ca oricare altul. Numai o aparenţă… Am petrecut împreună apoi cinci-şase ceasuri, dar după o despărţire promisă unul celuilalt pentru scurtă vreme, am rămas doar într-o asiduă corespondenţă pe internet în următorii doi ani, pînă în pragul asasinării sale.

Discuţiile cu Saşa în locuinţa sa de undeva din nordul Londrei, la capătul unei călătorii care a părut decupată din filmele cu James Bond, le-am înregistrat, bineînţeles cu acordul său, pe o casetă, pe care am reascultat-o şi acum, cînd s-a spus adevărul despre moartea sa teribil de crudă, ordonată de Putin.

 Saşa Litvinenko şi Marius Oprea
Saşa Litvinenko şi Marius Oprea (Marina Litvinenko)

Mi-a povestit îndelung despre activitatea sa în FSB şi despre cum serviciile secrete ruse s-au reîntors la practicile şi obiectivele din vremea războiului rece, speculînd slăbiciunile şi naivitatea Occidentului.

"Acum Putin şi anturajul său controlează aproape total informaţia. Deja în Rusia nu se mai face jurnalism, ci doar propagandă, iar maşina de propagandă din Rusia, care se află sub controlul serviciilor secrete ruseşti le bagă în cap tuturor ruşilor că destrămarea Uniunii Sovietice a fost realizată de CIA şi serviciile secrete occidentale, că trebuie să se reînfiinţeze imperiul sovietic şi mai ales trebuie să se reînfiinţeze vechiul lagăr socialist.

Această politică se duce treptat şi în afară, prin intermediul companiilor ruseşti, de gaz, petrol, metalurigie, în genere cam tot ce ţine de resurse, care se amestecă în treburile interne ale unor state precum Ucraina, Belarus, Polonia, România, Bulgaria şi sunt controlate de ofiţeri FSB acoperiţi şi, implicit, de Putin".

Alexander Litvinenko a murit în noaptea de 23 noiembrie 2006. S-a dovedit abia acum ceea ce noi, prietenii săi, ştiam – anume că a fost asasinat de Putin [potrivit unei anchete britanice publicate joi - n.r.], care a profitat şi de greşelile serviciilor de securitate britanice. Puţini ştiţi probabil că, dacă în momentul în care eu l-am vizitat la Londra în mai 2004 Litvinenko era sub protecţia discretă a poliţiei britanice şi a serviciului de contraspionaj.

MI5, cu numai o lună înainte de asasinarea sa, aceasta îi fusese retrasă. Saşa devenise brusc, printr-o absurdă decizie birocratică, un azilant ca oricare altul din sutele de mii de ruşi din Londra şi nu un defector important din FSB, care îşi riscase viaţa pentru a dezvălui, cu dovezi, că între KGB şi FSB nu este nici o diferenţă.

Pe 7 decembrie 2006, Alexander Litvinenko a fost înmormîntat la Londra, într-un coşciug de plumb. Pe patul de suferinţă, pînă în ultima clipă îl acuza pe preşedintele Vladimir Putin că a fost implicat în asasinarea sa, Andrei Lugovoi, mîna criminală, ofiţerul FSB care a coordonat asasinarea sa a fost ales deputat în Duma de Stat şi este unul dintre apropiaţii colaboratori ai lui Putin.

Cînd m-am despărţit de Saşa, mi-a dăruit prima variantă a cărţii care avea să îi aducă condamnarea la moarte de către Putin, The FSB Blows up Russia, care a apărut în traducere în limba română anul trecut la Editura Corint, cu titlul ''Rusia explodează'' şi din a cărei prefaţă pe care am scris-o am şi citat mai sus. Îmi mulţumea for the help and support, zour, Sasha Litvinenko. Dar nu l-am putut ajuta…

Saşa era un bun creştin. Acesta a fost chiar unul din principalele motive ale defectării sale. Nu mai suporta să facă parte dintr-o organizaţie criminală. Aprindeţi o luminare pentru sufletul lui, care acum, în împrejurările aflării adevărului despre moartea sa, îi poate aduce lumină şi linişte.

Îi ascult şi acum vocea şi îmi dau seama că nici coşciugul de plumb de sub blocul de beton turnat la o margine a cimitirului Highgate nu o poate face să tacă iar adevărurile sale încă mă înfioară.

Între Rusia lui Putin şi URSS-ul lui Andropov nu este nici o diferenţă, iar între un vest placid, de o naivitate care balansează între naivitate şi complicitate şi un est criminal stă România,

Las Fierbinţi."

Recomandăm şi KGB aruncă în aer Rusia: cum s-a născut popularitatea explozivă a lui Vladimir Putin