Cum a reuşit Sistemul oligarhic să preia puterea totală

Au fost nişte zile nebune-nebune în Moldova, cu schimbări spectaculoase de situaţie, dar care până la urmă ne-au lăsat un gust amar. Cele două blocuri – cel anti-oligarhic şi cel oligarhic - s-au încleştat într-o luptă cu miză uriaşă. Menţinerea la putere pentru încă trei ani a actualului Parlament şi a unor partide aşa-zis pro-europene, care s-au compromis definitiv prin scandaluri de corupţie, sau întoarcerea la popor, care furat şi sărăcit, are totuşi dreptul să-i oprească pe cei care l-au înşelat şi umilit.

În lupta pentru evitarea alegerilor anticipate şi capturarea totală a puterii în R.Moldova, Partidul Democrat a aruncat tot arsenalul posibil – de la ameninţări la adresa preşedintelui cu suspendarea, la racolarea prin mijloace specifice a unor parlamentari PLDM pentru a crea o majoritate absolută, cerută printr-o bizară decizie a Curţii Constituţionale, şi până la aducerea forţată a unor oameni din toată ţara, ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă, pentru a arăta că populaţia îl susţine pe candidatul democrat la postul de premier.

Vlad Plahotniuc s-a crezut deja premier. A ieşit înconjurat de bodyguarzi să-i salute pe cei luaţi cu arcanul şi aduşi cu autobuzele la Chişinău. S-a mirat că sunt mai mulţi decât se aştepta, dar a ieşit să salute galeria înainte de a se termina meciul şi de a obţine victoria. Insistenţa lui de a fi numit cu orice preţ premier este uşor de explicat prin faptul că terenul îi fugea de sub picioare. Urât de populaţie, izolat în plan extern, el nu putea să cedeze postul de premier pentru că altfel tot Sistemul pe care l-a creat s-ar fi prăbuşit.

Plahotniuc a făcut tot ce a putut pentru a obţine legitimitatea şi protecţia dată de funcţia care garantează supravieţuirea Sistemului oligarhic, dar legitimitatea nu se cumpără şi nu se vinde, la fel nici dragostea poporului, oricâţi deputaţi la bucată sau en gros ai reuşi să achiziţionezi.

De partea cealaltă, preşedintele Timofti, care nu mai avea decât două luni în funcţie, a dat iniţial senzaţia că a înţeles importanţa momentului, dar apoi a cedat şantajului. Prin numirea lui Plahotniuc sau a unei persoane controlate de acesta ca premier, Sistemul oligarhic va pune mâna pe întreaga putere în statul Republica Moldova, perpetuând jaful până la destrămarea acestuia. În schimb, dacă şeful statului s-ar fi opus numirii unui candidat PD, în ciuda unei majorităţi absolute tranzacţionate, în ciuda presiunilor şi ameninţărilor cu suspendarea, ar mai fi dat o speranţă că eliberarea statului din captivitate este posibilă.

Prin cedarea sa în faţa Sistemului Oligarhic, Timofti a dat mai multă importanţă falsei legitimităţi a majorităţii constituţionale cumpărate decât vocii legitime a poporului care i-a cerut să nu numească niciun candidat al acestuia.

Singurul câştig al ultimelor zile a fost că s-au mai despărţit puţin apele în Republica Moldova. S-a văzut cine sunt forţele care susţin tacit Sistemul oligarhic şi cele care se opun acestuia. Falşii profeţi precum Mihai Ghimpu, liderul PL, au fost demascaţi. Ei au fluturat din nou mantra stabilităţii şi a pericolului geopolitic adus de alegerile anticipate, cu pro-ruşii care vor prelua conducerea ţării. Această retorică ipocrită nu mai sperie şi păcăleşte însă pe nimeni. În realitate, aceşti oameni luptă pentru supravieţuirea lor politică. Nu le pasă de popor, ci de faptul că, în eventualitatea unor alegeri anticipate, nu s-ar mai fi regăsit în noul Parlament şi ar fi avut soarta PPCD-ului lui Iurie Roşca. Se tem că partidele lor, ca instrumente de avansare a intereselor financiaro-economice, vor rămâne pe dinafară.

Argumentul geopolitic este cât se poate de fals. Mai ales noi aici, în România, ştim ce înseamnă să alegi între două rele. În Moldova, acestea ar fi Dodon şi Usatîi, oamenii lui Putin versus Vlad Plahotniuc, pro-europeanul care garantează stabilitatea. E ca şi cum ai alege între Vadim şi Iliescu, cam aşa nu? Problema este însă mai complicată de atât. Ce te faci însă dacă şi Plahotniuc este şi el omul ruşilor? În plus, Republica Moldova este foarte dependentă de asistenţa financiară de la UE, BERD, FMI, Banca Mondială şi România, în timp ce Rusia nu mai are bani nici pentru Transnistria, astfel încât venirea la putere a pro-ruşilor nu are cum să însemne o schimbare radicală.

Pericolul mare este de fapt altul. ”Temerea mea este că dacă rămân aşa-zişii pro-europeni încă trei ani de zile la putere, apoi Dodon şi Usatâi ar putea să ia o majoritate constituţională, să umble la Constituţie şi să federalizeze R.Moldova”, îmi spunea Igor Boţan într-un interviu acordat Epoch Times. În plus, ce încearcă actualii falşi pro-europeni să facă este să împiedice apariţia unor forţe politice cu adevărat pro-europene, care să le concureze pe partea dreaptă. Prin urmare, pentru păstrarea monopolului se uzează din nou de ameninţarea rusă într-un moment în care Rusia este atât de ocupată cu Siria şi Ucraina că nu prea mai are timp şi bani pentru altceva.

Preşedintele Timofti a dat mai multă importanţă falsei legitimităţi a majorităţii cumpărate decât vocii legitime a poporului care i-a cerut să nu numească niciun candidat al Sistemului.

După ultimele evenimente, forţele anti-oligarhice şi cu adevărat pro-europene trebuie să-şi unească forţele. Partidul lui Iurie Leancă a dezaprobat modul în care a fost formată noua majoritate şi s-a plasat clar în opoziţie cu Sistemul oligarhic, astfel că acesta devine un partener de nădejde pentru forţele anti-oligarhice în perspectiva unei eventuale construcţii comune viitoare. Şi PLDM a anunţat trecerea în opoziţie, le-a cerut celor 7 deputaţi să-şi retragă semnăturile şi a anunţat declanşarea operaţiunii de curăţenie internă. Ele s-ar putea asocia cu Partidul Demnitate şi Adevăr şi cu PAS-ul Maiei Sandu pentru a crea un bloc unit şi puternic anti-oligarhic, care să înfrunte actualul Sistem.

Jocul opoziţiei

Forţele anti-oligarhice precum Platforma DA au făcut un joc inteligent. Ele au înţeles presiunile la care este supus preşedintele Timofti şi au chemat populaţia în stradă pentru a-l susţine şi pentru a-l ajuta să reziste în faţa Sistemului oligarhic. Indignarea sinceră şi dorinţa reală de a elibera ţara de rău nu a putut fi contracarată cu contramanifestaţii regizate, cu oameni aduşi contrar voinţei lor, de nevoie şi frică. Chiar dacă preşedintele Timofti a cedat în faţa forţelor oligarhice, oamenii din stradă care au înţeles miza nu vor renunţa la lupta lor care este până la urmă una pentru demnitate.

Sigur, respingerea lui Plahotniuc de către preşedintele Timofti a fost doar o victorie de etapă într-un război mult mai lung şi mai dur, care acum deocamdată pare pierdut. Ca la şah, preşedintele Timofti a folosit obsesia lui Plahotniuc de a ajunge premier şi a mutat repede. Mai întâi i-a cerut reconfirmarea semnăturilor deputaţilor, ştiind că o parte şi le-au retras, iar apoi l-a numit repede pe Ion Păduraru în funcţia de premier, o nouă lovitură pentru Sistem, care a contraatacat la scurtă vreme printr-o altă nominalizare, cu majoritate.

Această bătălie pe viaţă şi pe moarte a fost dusă la limita legilor, cu o Curte Constituţională care s-a implicat în jocul politic de partea Sistemului, impunând o interpretare favorabilă acestuia şi forţându-i mâna preşedintelui Nicolae Timofti.

Singura certitudine este că noua victorie a Sistemului oligarhic prin numirea unui om al lui Plahotniuc va adânci şi mai mult clivajul între cetăţenii nemulţumiţi de status quo-ul economic şi politic, dar care nu au capacitatea de a influenţa politicile respective prin procese democratice, şi partidele aflate la putere. Legitimitatea obţinută prin bani sau şantaj de guvernanţi nu poate să oculteze faptul că aceştia trebuie să slujească interesului guvernaţilor şi nu invers.