Criza din Siria şi politica prudentă a României
alte articole
România va merge la război alături de aliatul SUA, ca membru NATO, dacă se va declanşa o operaţiune militară aliată împotriva Siriei, a ţinut să asigure preşedintele Băsescu. Politica românească faţă de Siria a fost caracterizată însă de ambiguităţi. Preşedintele s-a opus expulzării ambasadorului Damascului la Bucureşti pentru a-l aduce acasă pe Hayssam şi pentru a nu-i pune în pericol pe românii din Siria. Mai mult, în 2008, Traian Băsescu îi făcea o vizită lui Bashar încercând să readucă România, economic, pe drumul Damascului, după ce regimul fusese făcut frecventabil de Franţa.
”Speranţa noastră este că în Siria nu s-a produs un atac chimic ordonat de partea guvernamentală. Am convingerea că un rezultat negativ pentru statul sirian în raportul experţilor ONU va genera intervenţie militară de dimensiuni suficiente pentru îndepărtarea regimului. De aceea, vreau să fim extrem de precauţi ca în momentul în care se va impune decizia, cu certitudine o vom comunica şi o vom lua, dar până atunci recomand prudenţă”, a declarat preşedintele Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii români de la Palatul Cotroceni. Cum se spune speranţa moare ultima. În condiţiile în care deja vicepreşedintele SUA Joe Biden declară că au fost folosite arme chimice fără dubiu, deja este un fapt cu care România trebuie să se confrunte. Prudenţa extremă a caracterizat într-adevăr relaţia României cu Siria, ţara noastră refuzând să ia măsuri împotriva reprezentantului regimului criminal de la Damasc care a ucis deja mii de oameni, aşa cum ceruseră sirienii care au protestat la Bucureşti faţă de reprimarea violentă a compatrioţilor lor. Rămâne de văzut cât a fost calcul şi ce interese naţionale au fost urmărite.
Limita prudenţei autorităţilor române este parteneriatul strategic cu SUA care trebuie să ne apere dacă Assad se gândeşte să bombardeze aliaţii americani din Europa. Un asemenea scenariu este puţin probabil, mai posibile fiind atentate organizate de aliatul Hezbollah precum cel din Burgas, Bulgaria. România de sub scut nu se poate desolidariza de aliaţii săi, ”indiferent că vine în urma unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, a NATO sau la nivelul statelor occidentale”. Adică ţara noastră va trebui să participe la o intervenţie militară, chiar dacă aceasta este fără mandat ONU, chiar dacă este doar o iniţiativă a Franţei, SUA şi Marii Britanii cum a fost cea din Libia. Preşedintele Băsescu ne spune implicit că nu suntem Germania care poate să se abţină şi să nu participe decât cu arme eventual. Apropos, intervenţia în Siria ar putea s-o coste pe Angela Merkel mai mult în cursa pentru realegere decât afacerea NSA-Snowden.
”Vom fi solidari cu aliaţii noştri, dar nu cred că trebuie să ne situăm pe poziţia de campioni într-o direcţie sau alta pentru că nu avem informaţii”, a afirmat Băsescu. La rândul său, ministrul de Externe Titus Corlăţean a declarat că împărtăşeşte ”mesajul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă a UE, Catherine Ashton referitor la necesitatea de sprijinire a demersurilor diplomatice pentru identificarea opţiunilor menite să pună capăt actualei crizei siriene. Asemenea partenerilor noştri internaţionali, condamnăm cu fermitate orice acţiuni care încălcă flagrant dreptul internaţional şi drepturile fundamentale ale omului şi considerăm că nu este loc pentru impunitate în aceste cazuri. Suntem cu atât mai îngrijoraţi cu cât în Siria se află în continuare un număr important de cetăţeni români”. Corlăţean invocă şi el ”profesionalismul, expertiza şi statutul neutru al experţilor ONU aflaţi în Siria sunt de natură să furnizeze întregii comunităţi internaţionale o analiză obiectivă, bazată pe probe clare, privind posibilitatea ca în Siria să se fi făcut uz de armament chimic”.
Mai mult, campionul contracurentului politic şi lansatorul marilor dezbateri Remus Cernea, care încearcă să scoată maxim capital din orice criză, observă şi el în scris că ”situaţia dramatică din ultimii peste doi ani din Siria ar trebui să găsească România alături de valorile democratice şi de civilii nevinovaţi care au de îndurat grave suferinţe în această ţară. De asemenea, cei peste doi ani şi jumătate de conflict sângeros în Siria, cu peste 100.000 de victime şi cu peste 1,5 milioane de refugiaţi, ar trebui să determine România să participe, dintr-o poziţie activă, alături de partenerii din Uniunea Europeană şi NATO, la ajutorarea civililor, la condamnarea fermă a regimului criminal al lui Bashar al-Assad, dar şi la dialogul cu opoziţia democratică din Siria, inclusiv a celei reprezentate de minoritatea kurdă, şi susţinerea acesteia”. Vorbeşte despre poziţie activă şi acţiune hotărâtă şi despre expulzarea ambasadorului sirian la Bucureşti şi retragerea ambasadorului României la Damasc. Ambasada României va putea funcţiona, în opinia sa, ulterior fără a fi reprezentată la nivel de ambasador. Nişte cunoştinţe minimale de diplomaţie spun însă că dacă România proceda astfel, Siria ar fi răspuns la fel, iar relaţia dintre cele două ţări ar fi fost ruptă de facto, inclusiv existând posibilitatea de represalii din partea Damascului.
Cât despre cererea adresată de Cernea Ministerului de Externe român de a angaja un dialog extins cu reprezentanţii opoziţiei democratice din Siria, incluzând aici şi minoritatea kurdă din Siria, ea arată o naivitate, ca să folosim un eufemism, uriaşă. Opoziţia democratică din Siria trebuie căutată destul de bine între grupări islamiste radicale, unele dintre ele afiliate Al-Qaeda. România nu are neapărat un atu să medieze între regim, rebeli şi kurzi, iar o soluţie politică a conflictului este blocată de ruşi şi acolo unde nu au eşua ţări mai influente, nu va reuşi România.
Paradoxal chiar relaţia prudentă păstrată de Bucureşti cu regimul de la Damasc, fără o condamnare totală a acestuia cum cere domnul Cernea, a fost considerat un atu de către autorităţile române.
România chiar a încercat să-şi reia legăturile vechi cu Siria, cel puţin cele economice. În 2008, scriam că ”România atacă Siria, după Franţa”. Economic evident. Atunci preşedintele Băsescu a făcut o vizită în Siria, stat-paria pentru SUA, după ce Parisul a făcut Damascul mai frecventabil, printr-o vizită făcută lui Bashar de preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Sarkozy a vrut să fie primul care rupe lunga perioadă de izolare diplomatică şi de sancţiuni economice a Siriei. Al doilea a vrut să fie Băsescu, care vedea o nouă oportunitate de ”recuperare a unui partener tradiţional”.
România chiar a încercat să-şi reia legăturile vechi cu Siria, cel puţin cele economice. În 2008 preşedintele Băsescu a făcut o vizită în Siria, stat-paria pentru SUA, după ce Parisul a făcut Damascul mai frecventabil, printr-o vizită făcută lui Bashar de preşedintele francez Nicolas Sarkozy . Sarkozy a vrut să fie primul care rupe lunga perioadă de izolare diplomatică şi de sancţiuni economice a Siriei. Al doilea a vrut să fie Băsescu, care vedea o nouă oportunitate de ”recuperare a unui parten
Invitat la Damasc de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, preşedintele Băsescu a amintit că România are o tradiţie a investiţiilor în Siria, ”în căi ferate, rafinării şi fabrici de ciment”. Alte oportunităţi de afaceri în Siria au fost indicate în agricultură, în IT sau în transporturi.
Mai interesant este că preşedintele României a apreciat la vremea respectivă rolul Siriei în lupta antiteroristă şi în pacea din Orientul Mijlociu. ”Reintrarea pe făgaş a acordului de asociere UE - Siria trebuie adoptată de toate celelalte 27 de state UE. De aceea, există o aparentă dificultate a deciziilor, dar mizaţi că, după Franţa, şi România e un susţinător al ratificării acordului de asociere cu Siria. România e un partener al Franţei până se va dezgheţa acordul UE-Siria”, declara Traian Băsescu la vremea aceea.
De atunci însă lucrurile s-au schimbat. A izbucnit rebeliunea. Assad a devenit din nou nefrecventabil. Poarta deschisă de Occident s-a închis, dar Israelul tot nu urmăreşte înlăturarea lui Bashar al-Assad, întrucât preferă un regim secular alawit – un grup şiit moderat - unui guvern sunnit radical, care i-ar putea ameninţa frontiera de nord-est.
Politica preşedintelui Băsescu faţă de Siria fost una activă, atâta timp cât a avut girul UE. Să fie clar, România nu a acţionat pe cont propriu, deschizându-se către dictatori sângeroşi aşa cum spune Cernea, ci doar după ce Occidentul a dat tonul dezgheţului în relaţia cu Siria.
Ce a obţinut România din această abordare? România a avut ca obiectiv principal protejarea şi aducerea acasă a cetăţenilor români din Siria. România a fost una dintre ultimele ţări care şi-au mutat ambasadorul din Damasc în Liban, abia în decembrie 2012. Din acest punct de vedere, repatrierea a sute de cetăţeni români s-a realizat cu succes. Mai mult,ţara noastră a oferit asistenţă altor ţări europene care îşi retrăseseră deja ambasadorii din Siria. O spune şi consilierul prezidenţial Iulian Fota, care declara recent că ”le-am purtat foarte bine de grijă până acum românilor din Siria şi ne străduim cât putem să le purtăm în continuare de grijă acestor zece mii de români, venindu-le în întâmpinare acolo unde ei vor consideră că au nevoie de asistenţa statului”.
Acesta ar fi unul dintre beneficiile relaţiei prudente cu regimul Assad. În plan economic, schimburile dintre cele două ţări au rămas slabe după cum constata liderul sirian în cadrul vizitei făcută în 2010 la Bucureşti. Iar în problema Hayssam, este puţin probabil că acesta să fi fost adus în România, fără aprobarea regimului de la Damasc. Deci România chiar a încercat să joace un rol activ în Siria. Şi ar fi o ipocrizie maximă din partea lui Băsescu să înfiereze regimul după ce în 2008 se plimba braţ la braţ cu Assad, însoţit de cele două consoarte, prin centrul Damascului.
