Cristian Bodea: PSD vrea să lase fără obiect cererea liberalilor în cazul Şova

Social-democraţii împreună cu şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vor să lase fără obiect contestaţia depusă de liberalii la Curtea Constituţională în cazul Şova până ca instanţa să apuce să o judece, a declarat senatorul PNL Cristian Bodea, care este de părere că o astfel de atitudinea reflectă de fapt o victorie pentru ţară, nu pentru PSD.
Senatorul PNL, Cristian Bodea (facebook.com)
Andrei Pricopie
04.04.2015

Social-democraţii împreună cu şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vor să lase fără obiect contestaţia depusă de liberali la Curtea Constituţională în cazul Şova înainte ca instanţa să apuce să o judece, a declarat senatorul PNL Cristian Bodea, care este de părere că o astfel de atitudine reflectă de fapt o victorie pentru ţară, nu pentru PSD.

"De ce nu se putea face miercuri, şi de ce marţi, deranjându-i pe catolici (duminică este Paştele Catolic – n.r.)? Pentru că miercuri se judecă la CCR contestaţia PNL. Planul celor de la PSD este de a intra în constituţionalitate, în legalitate, până la judecarea contestaţiei depusă de PNL. Scopul este de a lăsa fără obiect această contestaţie. Marţi, miercuri dimineaţă, se publică în Monitorul Oficial modificarea la statut, intrarea în legalitate, iar Curtea va trebui, probabil, să constate că nu mai are obiect această contestaţie a noastră. Prin asta, PSD crede că va înregistra o victorie, dar se înşeală", a precizat Cristian Bodea, potrivit Agerpres.

Chestorul Senatului a explicat că liberalii au sesizat CCR pentru a forţa majoritatea PSD să corecteze Regulamentul de care se erijau pentru a-şi apăra parlamentarii corupţi.

"Câştigă ţara, de aici, nu câştigă PSD. Că se intră în legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu contează. Pentru că această convocare urgentă a Senatului şi a Camerei se face de frică. Altfel, PSD s-ar fi dedulcit în acest sistem de portiţe legislative care îi permite să acopere şi să salveze corupţii din partid. Sau din alte partide, cazul Borbely", a mai adăugat Cristian Bodea.

După ce votul privind arestarea lui Dan Şova a ajuns caz de CCR, Comisia de Regulament s-a întrunit pentru a modifica regulamentul Senatului, pentru a îl pune în acord cu Constituţia. Ca urmare a acestei modificări, cererile de arestare venite din partea justiţiei vor putea fi aprobate cu majoritate simplă, aşa cum prevede Constituţia, şi nu cu majoritate calificată, aşa cum s-a procedat în cazul fostului ministru Şova.

Modificarea regulamentului Senatului survine după ce atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi preşedintele Klaus Iohannis şi parlamentarii PNL au sesizat Curtea Constituţională cu privire la votul dat în cazul Şova în Parlament, unde, deşi majoritatea senatorilor prezenţi au votat pentru arestarea fostului ministru, Senatul a refuzat să dea aviz favorabil cererii DNA, pe motiv că trebuiau întrunite voturile a jumătate plus unu din numărul total de senatori.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor