Cristi Minculescu (Iris): Anul 2010 va fi ca un strigăt la luptă "Atenţie la Iris!" - interviu

Formatia IRIS. (wikipedia.org)
Epoch Times România
25.02.2010

Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat AGERPRES, că anul acesta va apărea un nou album Iris şi, cu puţin noroc, vor face şi un turneu naţional, aşa cum au făcut la albumele precedente.

"Anul 2010, pentru aşa-zisul showbiz românesc, poate fi şi ca un strigăt la luptă: 'Atenţie la Iris!' pentru că 'Integrala Iris' a apărut deja, primul DVD la vremea respectivă al unei trupe româneşti, 'Atheneum', a fost reeditat şi a apărut deja, va fi al doilea DVD cu spectacolul de anul trecut de la Polivalentă şi va apărea şi albumul nou, cu riscul de a sufoca piaţa cu produse Iris", a spus Cristi Minculescu.

Membrii trupei au dezvăluit care sunt costurile unui concert marca Iris, au vorbit despre felul în care se făcea muzică înainte de '89 şi cum se face acum, dar şi despre concertele pe care le vor susţine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti pe 1 şi 8 martie.

AGERPRES: Veţi susţine două concerte, pe 1 şi 8 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ce ne puteţi spune despre aceste concerte?

Cristi Minculescu: Va fi un spectacol în care celebrăm femeia, în tot ceea ce înseamnă ea, şi debutul primăverii. Va fi un spectacol mai special, diferit de ceea ce se întâmplă la un concert Iris obişnuit. Este un spectacol de concepţie pe care nu îl facem de obicei, dar având în vedere titlul - "Cuvinte de iubire" - şi destinaţia în tot ceea ce înseamnă, eu zic că e o chestie inedită şi foarte frumoasă. Cei care vor fi acolo nu vor regreta.

AGERPRES: Doriţi să le transmiteţi ceva femeilor, aveţi un mesaj special?

Cristi Minculescu: Faptul că suntem acolo ca şi nume de trupă - Iris - va face trimitere la tot ceea ce înseamnă acest nume. Dacă ne referim la floare, este un cadou pentru toate doamnele şi domnişoarele din viaţa noastră şi în general. Noi avem şi o revanşă de luat, având în vedere că anul trecut nu am putut cânta de 1 şi 8 martie, dar ne vom revanşa cu aceste două spectacole.

AGERPRES: De ce aţi ales scena Teatrului Naţional? Am văzut că preferaţi să cântaţi foarte des acolo.

Nelu Dumitrescu: La Teatrul Naţional putem lucra regia scenică aşa cum o dorim noi, există trape. Este un spectacol mai special, nu îl facem pentru bani. E un loc intim şi reuşim să lucrăm la regia scenică aşa cum o dorim noi, pe când la Sala Palatului nu avem aceste condiţii.

AGERPRES: Ştiu că în prezent lucraţi la un nou album. Doru Borobeică spunea în interviul precedent că în timpul în care Cristi Minculescu a fost în Germania, restul echipei a lucrat la câteva piese. Ne puteţi spune câte ceva despre acest material?

Doru Borobeică : Am făcut vreo 15 piese, Cristi a ascultat câteva melodii care i-au plăcut foarte mult şi urmează să îşi aducă el aportul, să facă liniile vocale, textele. S-ar putea să schimbăm anumite pasaje, noi de obicei lucrăm mult la un album, atât în studio, cât şi premergător, la repetiţii, venim cu idei. Nu ne grăbim.

AGERPRES: Când va fi lansat acest material? Va exista şi un megaconcert în stilul caracteristic Iris?

Cristi Minculescu: Anul acesta va fi lansat. Nu vă putem spune foarte precis dacă va fi un concert, dacă avem noroc vom face şi un turneu naţional, aşa cum am făcut la cele precedente. Anul 2010, pentru aşa zisul showbizul românesc, poate fi şi ca un strigăt la luptă "Atenţie la Iris!", pentru că "Integrala Iris" a apărut deja, primul DVD la vremea respectivă al unei trupe româneşti, "Atheneum", este reeditat şi a apărut deja, va fi al doilea DVD cu spectacolul de anul trecut de la Polivalentă şi va apărea şi albumul nou. Cu riscul de a sufoca piaţa cu produse Iris, vom face chestia asta, dar până atunci, primordiale sunt aceste două spectacole de la Teatrul Naţional - un loc pe care îl iubim foarte mult.

AGERPRES: Vă gândiţi ca la acest nou material să colaboraţi şi cu alţi artişti?

Cristi Minculescu : Nu, pentru că la un moment dat, trebuie să rămânem noi şi publicul nostru.

AGERPRES: După aceste două concerte ce le mai pregătiţi fanilor? Vă gândiţi şi la un turneu prin ţară în această vară?

Cristi Minculescu : Dacă avem noroc, anul acesta vom face cu siguranţă, depinde şi de coordonatele economico - financiare ale societăţii româneşti la vremea respectivă.

AGERPRES: Cât de mult şi în ce fel resimt artiştii şi muzica românească în general criza financiară? Iris cum resimte criza şi ce măsuri anti-criză aţi impune în domeniul în care activaţi?

Cristi Minculescu: Eu cred că nici nu a început criza financiară. Aici este marele pericol. Unii cred că deja am ieşit. Sigur că trebuie să îţi iei măsuri. Şi la noi s-a resimţit - de Revelion aveam programate patru - cinci cântări, dar nu am fost decât la una. Şi la alţii, cu toate că nu ne interesează nimeni ca şi comparaţie, s-a întâmplat. Sponsorii tradiţionali care au fost alături de noi la toate albumele pe care le-am făcut până acum se "conformează" la ceea ce se întâmplă.

Nelu Dumitrescu: Noi suntem obişnuiţi cu criza financiară. Nu ne-am scăldat în bani niciodată. Au fost diverşi artişti care s-au lansat şi în trei-patru ani şi-au deschis magazine sau alte chestii. Se resimte un pic la partenerii noştri, la sponsori.

AGERPRES: Care sunt costurile unei producţii Iris ? Ce implică realizarea unui concert, câţi oameni lucrează ca totul să iasă ca la carte?

Nelu Dumitrescu: Costurile sunt de cel puţin 80.000-100.000 de euro.

Cristi Minculescu: Aici e o confuzie cumplită, lumea crede că ăştia sunt banii noştri. Noi ne regăsim în producţie la un moment dat - artistul Iris. Nici nu luăm pe măsura efortului, dar am mânia pe Dumnezeu să ne plângem. Cu chirie cu scenă, lumini, cu afişe, cu taxe, cu flăcări sau alte chestii îţi trebuie 80.000-100.000 de euro.

AGERPRES: Cum vedeţi evoluţia pieţei muzicale româneşti în ultimii 20 de ani ? Cum era muzica atunci în comparaţie cu cea de acum?

Doru Borobeică : Înainte se punea pe primul loc muzica, acum mulţi vor să facă bani şi nu îi interesează cum. Piesele se fac într-un studio, într-o bucătărie la etajul 12, restul e machiaj, glam şi aşa mai departe. Contează imaginea. Înainte de '89 conta muzica. Dacă nu era o formaţie care să cânte bine, să sune bine, puteai să ai ce vrei, nu interesa pe nimeni. Noi am făcut şi o modă - cu îmbrăcăminte, cu ţinută scenică. Totdeauna ne-a interesat, dar nu de dragul de a ieşi în evidenţă, aşa am simţit noi. Şi în perioada aceea chiar dădeam tonul la modă.

Cristi Minculescu: Noi am făcut multe chestii în premieră, neintenţionat, nu le-am făcut în viteză ca să nu le facă alţii înaintea noastră. Înainte de '89 şi după aceea au dispărut modelele, chiar şi în societate, şi idolii în show-biz. Este foarte trist, dar asta este realitatea.

Nelu Dumitrescu: Înainte, dacă o trupă apărea la un concert, cum am fost şi noi, când ne-am lansat în '77 la Polivalentă, am primit telefon de la Radiodifuziunea naţională şi ne-au întrebat dacă nu vrem să înregistrăm. Chiar dacă se dădea piesa la 10 seara, la singura emisiune de rock, eram chemaţi. Pe când acum, trebuie să vezi un producător care să meargă prin cluburi, să caute talente cum se întâmplă pe afară, dar la noi în cluburi ori se cântă numai blues, ori numai house. Nu există cluburi mai mari care să aibă o tradiţie şi să apară în fiecare săptămână câte o formaţie.

AGERPRES: De ce credeţi că trupele româneşti de rock n-au reuşit în străinătate?

Cristi Minculescu: Nu au culoarul prin care să poată răzbi afară. Este şi rezerva Europei de Vest faţă de Europa de Est. La noi, probabil, un mare dezavantaj este vârsta şi alt dezavantaj este limba în care cânţi. Sigur că poţi adapta un text în engleză, dar îţi trebuie omul care să îţi facă intrarea, degeaba avem noi prieteni în toată Europa de Vest, în toate ţările, cărora le trimitem şi 200 de CD-uri de fiecare dată când scoatem un album, nu se întâmplă nimic, pentru că este greu şi pentru ai lor să răzbată în industria muzicală de la ei din ţară, dar să mai vii tu să răzbaţi. Să dea Dumnezeu să răzbată cineva, dar cred că ar fi o excepţie.

Nelu Dumitrescu: Pe noi nici nu ne-a interesat, ne-am axat pe ţara noastră, asta am dorit de la început poate şi de asta am rezistat atâta timp. Acum s-au deschis filiere pentru muzica pop-dance, e mai uşor să aduci o fată care cântă în engleză, toate piesele seamănă cu ce e afară.

Cristi Minculescu: Exemplu atipic pentru rock este Scorpions, trupă germană care s-a impus pe o piaţă strict anglo-saxonă. Cel mai mare noroc e să te naşti în Marea Britanie, în America, unde este şi o tradiţie foarte mare în industria muzicală. Noi suntem încă la începuturi, sigur că sunt exemple şi le doresc câtor mai mulţi artişti să răzbată - cum ar fi Dan Bălan, Inna - dar dacă ne referim strict la rock, nu a reuşit nicio trupă. Nu că nu a vrut, ci pentru că nu a putut. La noi nu există un sindicat foarte puternic al muzicienilor.

AGERPRES: Aţi avut vreodată intenţia de a compune vreo operă rock?

Cristi Minculescu: A existat "Cei ce vor fi", dar nu strict ca trupă, au fost foarte mulţi invitaţi, Iris nu e o trupă de concert din ăsta. Ne bucurăm că va rămâne posterităţii asemenea compoziţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor