Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti, la Palatul Elisabeta

Principesa Margareta şi principele Radu le-au mulţumit joi seara, la Palatul Elisabeta, membrilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti pentru contribuţia în anul 2010 la dezvoltarea relaţiilor politice, diplomatice, economice şi culturale dintre ţările pe care aceştia le reprezintă şi România.
În discursul rostit în numele regelui Mihai I, principesa Margareta a vorbit despre importanţa echilibrului în viaţa politică şi despre implicarea familiei regale în reprezentarea României, la cel mai înalt nivel, pe plan extern.
Adresându-se în limba spaniolă decanului Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, Nunţiul Apostolic, arhiepiscopul Francisc-Javier Lozano, principesa Margareta a precizat că a reprezentat familia regală în ultimele 12 luni în Spania, Qatar, Germania, Marea Britanie, Turcia, Rusia, Iordania, Suedia, Serbia, Danemarca.
"În toate aceste vizite am dus mesajul încrederii, al toleranţei, al dialogului cultural, al dorinţei de a continua cu paşi importanţi pe calea democraţiei, libertăţii şi prosperităţii", a spus Principesa Margareta. Alteţa sa a precizat că în anul 2010 regele Mihai a vizitat oficial Moscova, Madridul, Belgradul, iar ea şi principele Radu au fost prezenţi în 14 ţări din Europa şi Orientul Apropiat.
De asemenea, principesa Margareta a mulţumit în mod special reprezentanţilor SUA, Franţei, Marii Britanii, Vietnamului, Suediei, Sloveniei şi Cehiei, pentru interesul şi susţinerea, în acest an, a unor proiecte comune.
Ea a menţionat în limba italiană că familia regală a păstrat legătura cu ambasadele europene de la Bucureşti ale Italiei şi Spaniei, acolo unde sute de mii de conaţionali ai noştri trăiesc şi muncesc, promovând împreună proiecte economice, culturale, diplomatice sau sociale.
"Am fost în vizită de mai multe ori în 2010 şi am încercat să ajutăm comunităţile de români, pentru o mai bună integrare", a subliniat principesa.
La rândul său, principele Radu a mulţumit, în limba rusă, ambasadei Rusiei pentru organizarea "atât de perfectă a vizitei regelui la ceremoniile de stat cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial". "Suntem în admiraţia muncii dumneavoastră, uneori discretă, mereu modestă, pentru a aduce România mai aproape de lumea marilor performanţe democratice, economice şi culturale", a spus şi în limba germană principele.
Vorbind în limba arabă, principele Radu s-a declarat onorat de invitaţiile Emirului din Qatar şi Regelui Iordaniei, pentru "vizitele în aceste două frumoase şi importante ţări" care s-au constituit în "momente privilegiate". "Sperăm ca anul viitor să putem vizita din nou China şi alte importante ţări din Asia", a spus el şi în limba chineză.
De asemenea, Decanul Corpului Diplomatic a transmis regelui Mihai I "cele mai respectuoase şi mai cordiale urări pentru augusta sa persoană". În numele celor 52 de reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, arhiepiscopul Lozano şi-a exprimat convingerea că România va contribui la menţinerea şi consolidarea păcii şi stabilităţii sociale în regiune, în întreaga Europă şi în lume.
"Avem posibilitatea să dorim acestei nobile ţări progres, armonie internaţională, stabilitate economică şi bunăstare pentru cetăţenii ei", a spus Nunţiul Apostolic
De la revenirea în ţară a regelui Mihai I în anul 1997, Familia Regală primeşte la finele fiecărui an corpul diplomatic acreditat la Bucureşti, în cadrul unei Seri a Palatului Elisabeta dedicată acestora.