Consilier prezidenţial: Cetăţenilor nu li s-a vorbit sincer despre posibilităţile României atunci când au fost crescute pensiile şi salariile

Nicuşor Dan, Dragoş Anastasiu şi Radu Burnete
Loredana Diacu
02.07.2025

Deşi Comisia Europeană a propus un plan pentru introducerea impozitului progresiv, noul consilier economic al preşedintelui Nicuşor Dan nu consideră că această variantă va fi aplicată în următorii ani.

Consilierul prezidenţial Radu Burnete a mai precizat, într-un interviu acordat Pro TV, că proiectul privind impozitarea tranzacţiilor bancare a fost abandonat. Pe de altă parte, oficialul îi îndeamnă pe cetăţeni să sprijine statul în colectarea veniturilor bugetare, pentru a combate evaziunea fiscală.

„Este încă prea devreme pentru impozitarea progresivă în România. Cel puţin pentru următorul deceniu, ar fi o greşeală să adoptăm acest sistem. În prezent, cota unică reprezintă încă un avantaj competitiv pentru noi. Să acordăm acestui guvern puţin timp să stabilească lucrurile. Dacă după prima săptămână criticăm totul, nimeni nu poate repara ce este stricat într-un timp atât de scurt. Cred că după şase luni putem evalua dacă direcţia este cea corectă sau nu”, a declarat Radu Burnete, consilier prezidenţial pe politici economice şi sociale.

Buneţe a mai subliniat că taxa pe tranzacţiile bancare a fost complet abandonată.

„Cred că este mai bine să lăsăm subiectul deoparte şi nu cred că se va mai discuta despre asta. Am văzut discuţii despre faptul că guvernul anunţă măsurile treptat. Alternativa ar fi să închidem două luni Palatul Victoria şi să venim la 1 septembrie cu un pachet imens de reforme. Nici această variantă nu este realistă”, a precizat el.

După ce Ilie Bolojan a anunţat măsuri ferme împotriva evaziunii, noul consilier prezidenţial îi sfătuieşte pe români să solicite bon fiscal pentru orice serviciu plătit.

„Fiecare cetăţean care intră într-o unitate economică, renovează o locuinţă sau interacţionează cu agenţi economici ştie că există multe situaţii în care economia funcţionează la gri sau la negru. Toată lumea trebuie să plătească ceea ce datorează statului”, punctează Burnete.

Anul trecut, premierul Marcel Ciolacu a folosit din fondul de rezervă 56,7 miliarde de lei, de peste 100 de ori mai mult decât a cheltuit Victor Ponta în 2015. La începutul anului, fostul ministru al Finanţelor Tzancsos Barna a declarat că bugetul prevede o sumă mică pentru situaţii de urgenţă, iar împrumuturile statului au crescut semnificativ.

În aceste condiţii Radu Burnete a explicat: „Au existat multe creşteri de cheltuieli neacoperite prin taxe şi impozite, ci prin împrumuturi. Cetăţenilor nu li s-a spus direct acest lucru atunci când au crescut pensiile, salariile şi investiţiile la 7,5% din PIB. Guvernul de atunci nu a întrebat dacă preferă taxe suplimentare sau împrumuturi. S-au luat împrumuturi, iar acum trebuie să le rambursăm.”

România trebuie să-şi repare imaginea internaţională, deoarece riscă să fie retrogradată de agenţiile de rating şi să devină o ţară nerecomandată investiţiilor.

„Un leu din trei cheltuiţi de stat este împrumutat. Investitorii internaţionali vor să ştie că România îşi poate plăti datoriile actuale şi viitoare. Dacă România nu va mai avea acces la pieţele internaţionale şi nu se va mai putea împrumuta, vor urma reduceri drastice de cheltuieli, scenariu pe care guvernul încearcă să îl evite, urmărind o ajustare cât mai lină”, a concluzionat consilierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor