Conflictul „îngheţat” din Transnistria începe să se dezgheţe, constată o analiză publicată de World Politics Review

Cel mai recent dezgheţ, vizibil pe toate laturile conflictului transnistrean, este un semnal optimist. Dar procesul de soluţionare a conflictului va fi gradual şi deliberat. Trecerea a două decenii de la declanşarea lui a adus o nouă generaţie, în întregime post-sovietică, pe poziţii de influenţă pe ambele maluri ale Nistrului. Pentru a-i ajuta pe liderii de astăzi moldoveni şi transnistreni să rupă tiparul acestui conflict îndelungat, Europa, Rusia, Ucraina şi SUA trebuie să-i acorde o atenţie susţinută, în timp ce caută un compromis care să permită regiunii ca întreg să progreseze, este de părere Matthew Rojansky, director adjunct al ''Russia and Eurasia Program'' de la Carnegie Endowment for International Peace din Washington, semnatarul analizei publicate de World Politics Review în ediţia de marţi.

După luptele sângeroase din 1992, conflictul din Transnistria a fost reglementat printr-un status quo, devenind unul din cele câteva aşa-numite conflicte îngheţate din spaţiul post-sovietic. De ani de zile, cele două părţi - Republica Moldova din dreapta Nistrului şi Transnistria din stânga - au convocat şi desfiinţat diferite formate de negociere, în timp ce retorica a izbucnit asupra limbii în litigiu, drepturilor de tranzit şi de proprietate,

Conflictul a evitat în cea mai mare parte titlurile de ziar internaţionale şi a fost nesângeros timp de aproape două decenii - până în ziua de Crăciun 2011, când un soldat rus din forţele de menţinere a păcii a împuşcat mortal un tânar din RMoldova, la un punct de control de pe podul Vadul lui Vodă din apropiere de Chişinău.

Incidentul tragic a atas atenţia asupra faptului că conflictul din Transnistria nu mai trebuie ignorat de puterile regionale şi comunitatea internaţională. Pe parcursul anului trecut, guvernele de pe malurile stâng şi drept ale Nistrului au suferit schimbări majore, susceptibile să amelioreze viaţa oamenilor de rând, cu promisiuni reale de rezolvare a conflictului. În RMoldova, o coaliţie pro-europeană care a deţinut o majoritate în Parlament din 2009 a reuşit în cele din urmă să aleagă un preşedinte al ţării, eliminând necesitatea organizării de noi alegeri înainte de 2014 şi oferind Chişinăului o fereastră de oportunitate pentru a implementa o agenda de reformă pe termen mai lung. În Transnistria, a fost ales preşedinte un reformator, de 42 de ani, înlocuindu-l pe fostul director de întreprindere din epoca sovietică, care a guvernat regiunea în ultimele două decenii.

Se întrevede astfel sfârşitul acestui conflict prelungit. Sub preşedinţia lituaniană şi irlandeză, Organizatia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a adus moldovenii şi transnistrenii, alături de reprezentanţi ai unor părţi interesate cheie internaţionale - Rusia, Ucraina, UE şi SUA - împreună pentru noi discuţii în vederea atenuării impactului conflictului asupra vieţii de zi cu zi şi dezvoltării regionale, în timp ce continuă calea în vederea reconcilierii permanente dintre cele două părţi.

Conflictul din Transnistria este important pentru Bruxelles şi Washington, atât în pofida, cât şi datorită dimensiunii sale şi a faptului că este relativ liniştit. Percepţia că este un conflict 'rezolvabil' a inspirat demnitari europeni influenţi precum cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy să-l declare un 'caz test' pentru un model nou, de incluziune, al securităţii europene.

Recunoscând rolul central al Rusiei şi influenţa asupra transnistrenilor, Merkel a propus Moscovei un dialog permanent bilateral de securitate, în schimbul sprijinirii soluţionării conflictului. O rezolvare a lui va servi, într-adevăr, Germaniei şi intereselor de securitate mai largi ale Europei, reducând oportunităţile oferite traficului de arme, de persoane şi altor tipuri de contrabandă, în timp ce obligă activităţi obscure din regiune să se supună unui control internaţional. Mai mult, într-un moment în care UE are mare nevoie de poveşti de succes în Est, Bruxellesul vede RMoldova un posibil candidat la aderare - dar numai în cazul în care Chişinăul îşi soluţionează disputele cu malul stâng al Nistrului.

Pentru Rusia, Transnistria este atât un beneficiu cât şi o răspundere. În calitate de avanpost puternic pro-Kremlin la porţile NATO şi UE, regiunea oferă Moscovei un cap de pod îngust în Europa Centrală şi un veto indirect asupra extinderii NATO în regiunea Mării Negre. Împreună cu Flota rusă de la Marea Neagra cu baza la Sevastopol, trupele ruse din Transnistria ajută, de asemenea, să le reamintească ucrainenilor că trăiesc încă în vecinătatea Rusiei.

Numirea recentă de către preşedintele ales Vladimir Putin a naţionalistului ''incendiar'' Dmitri Rogozin în postul de emisar al preşedintelui pentru Transnistria subliniază faptul că pentru ruşi conflictul nu este doar o problemă de geopolitică ci este vorba şi de memoria colectivă a celui de-al doilea război mondial când România, aliata Germaniei naziste, a dobândit o serie de teritorii de la Cernăuţi la Odessa şi a persecutat ruşi, evrei şi ţigani de acolo, potrivit semnatarului analizei.

Totuşi, cu excepţia unei mâini de oligarhi ruşi care profită de pe urma ''pieţei gri', făcând comerţ cu întreprinderi privatizate în grabă din Transnistria, ruşii sunt nemulţumiţi de subvenţionarea regiunii cu un ajutor direct anual de aproximativ 30 milioane dolari şi datorii neplătite la gaze de peste 3 miliarde dolari.

Având în vedere reprezentarea adecvată pentru vorbitorii de limba rusă din Transnistria, protecţia intereselor economice ruse şi o ''prohibiţie'' privind extinderea NATO în regiune, Moscova ar putea sprijini reunificarea moldoveană, este de părere Rojansky.

Oficial un 'garant' neutru al procesului de soluţionare a conflictului de către OSCE, Ucraina ar avea beneficii semnificative de pe urma unui astfel de rezultat. Aducerea teritoriului transnistrean sub suveranitatea RMoldova va pune capăt rutelor traficurilor care costă Kievul pierderi de milioane în venituri vamale şi ar însemna şi o încetare a prezenţei militare ruse la frontiera de sud-vest a Ucrainei.

Mai mult, odată soluţionate chestiunile teritoriale, R.Moldova şi-ar putea asigura o cale de aderare la UE, deschizând potenţial uşa şi pentru oferta de aderare a Ucrainei, sau cel puţin pentru un acord de asociere deplin. În 2013, Ucraina va prezida OSCE, astfel că anul viitor este considerat o oportunitate-cheie pentru progresul în soluţionarea conflictului.