Compuşii din uraniu furaţi de ISIL pot fi folosiţi la crearea unei bombe radioactive, susţin experţii

Multe din materialele care pot fi utilizate la crearea unei bombe radioactive se găsesc răspândite prin teritoriul irakian controlat de Statul Islamic din Irak şi Levant
Radicalii suniţi ISIL din Irak executând prizonieri. (youtube.)
P. P.
16.07.2014

Multe din materialele care pot fi utilizate la crearea unei bombe radioactive se găsesc răspândite prin teritoriul irakian controlat de Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), iar folosirea acestora într-un atac care ar răspândi chiar şi o mică cantitate de radiaţie, ar putea fi un succes de PR al grupului terorist, au explicat experţii pentru FoxNews.

Săptămâna trecută, guvernul irakian din Bagdad a avertizat ONU că agenţii ISIL au furat 40 de kilograme de compuşi de uraniu din Universitatea din Mosul. Chiar dacă mulţi experţi susţin că materialele folosite pentru cercetări sunt în cantităţi prea mici pentru a provoca pagube pe scară largă, se poate ca teroriştii să fie mai interesaţi de răspândirea terorii decât de producerea victimelor, a explicat un expert în terorism.

Iar când ISIL controlează teritorii imense din nordul Irakului şi alte părţi din Siria care includ laboratoare de cercetare, spitale şi facilităţi industriale, ingredientele pentru bombe care pot contamina cu radiaţii se află la îndemâna grupului.

”Obţinerea materialelor radiologice din locuri precum universităţi sau spitale este relativ uşoară, dacă ai putere de foc sau provoci o situaţie haotică, iar jihadiştii sunt dispuşi să-şi sacrifice sănătatea folosindu-le”, a declarat Ryan Mauro, un analist în securitate naţională pentru Proiectul Clarion, un think tank care studiază extremismul islamic.

”Nu vorbim despre producerea unei bombe nucleare; doar despre combinarea unui explozibil clasic, cu materiale radioactive”, a adăugat acesta.

Bombele radioactive – explozibili care lansează materiale radioactive de nivel scăzut în aer – nu sunt atât de periculoase ca bombele strategice cu radiaţii nucleare. Dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi o unealtă efectivă pentru a răspândi teroarea.

Armele în sine sunt mai mult o ameninţare teoretică, deoarece până în prezent, nu se cunoaşte nici un caz în care o astfel de bombă să fi fost detonată cu succes. De fapt, există numai două cazuri în care s-au creat bombe radioactive, ambele din partea separatiştilor ceceni în Rusia, dar nici un dintre ele nu a fost detonată.

ISIL susţine că a fondat un califat numit Statul Islamic, guvernat de sharia - o lege islamică strictă - ce se întinde pe un teritoriu vast în nord-estul Siriei şi într-o mare parte din nordul Irakului, incluzând oraşele majore Fallujah, Tikrit şi Mosul. Aceste oraşe şi cele aflate sub controlul grupului includ spitale, facilităţi de cercetare şi site-uri industriale.

Compuşii pe bază de uraniu furaţi din laboratoarele de cercetare ştiinţifică ale Universităţii Mosul au concentraţie, iar unii experţi îi consideră ineficienţi. Dar, deoarece a capturat o mare parte din Irak, organizaţia teroristă ar putea să captureze un spital, materiale miniere şi echipamente de cercetare care, cuplate cu explozibilii convenţionali, le-ar permite să producă o bombă radioactivă - nu una nucleară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor