Comemorare Colectiv: "Cerem să se facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească" (Video)
alte articole
Coroanele depuse în faţa Clubului Colectiv, în memoria celor ucişi de incendiu au început să se usuce pe caldarâm, vegheate de lumânări aprinse şi de fotografiile celor care nu mai sunt. Durerea părinţilor ce şi-au pierdut copiii în incendiu sau prin spitale nu s-a uscat însă, ci arde, puternică şi vie, oamenii nereuşind să se împace cu ideea că în timp ce fiii şi fiicele lor zac în morminte, vinovaţii nu şi-au asumat răspunderea pentru faptele lor sau pentru lipsa de profesionalism.
"Sunt mama lui Laurenţiu Vârlan, chitaristul trupei Up to Eleven. Au trecut 5 luni de zile şi noi părinţii suntem tot îndureraţi, cu mare durere în suflet. Autorităţile se mişcă foarte încet. După 5 luni de zile nici la ora actuală nu se găseşte un vinovat şi au murit 64 de persoane. Pentru noi, părinţii, e foarte greu. Îmi pun întrebarea, să fi fost copiii dumnealor, cum ar fi fost? Sunt mamă şi... mai mult ce să vă spun? Durere în continuare. ", a declarat Maria Vârlan, venită să aşeze un buchet de narcise galbene la fotografia fiului său.
"Cerem să se facă dreptate, să se facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească. După cinci luni de zile, patronii sunt în libertate şi noi suferim.", a adăugat Maria Vârlan.
"Când mor copii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci"
Venit de asemenea la comemorare, Eugen Iancu, al cărui copil a scăpat cu viaţă din incendiul din club pentru a pieri apoi în spital, a acuzat şi el că, la luni de zile de la tragedie nimeni nu şi-a asumat vina pentru ceea ce s-a făcut (sau nu s-a făcut), nimeni nu demisionează ba, dimpotrivă, autorităţile încep să producă hârtii care să le disculpe.
"Se pare că, de exemplu, nicio victimă nu a plecat de aici în acea seară cu fişe de triere. Se pare că încep să apară fişe de triere. Şi aş vrea să întreb ISU cum Dumnezeu se face că după o lună, două, trei încep să apară fişe de triere? Cine le face?", a declarat Eugen Iancu.
"Nimeni nu vrea să se ia de persoanele care trec de o anumită funcţie. Nimeni nu vrea să-şi asume nimic, din păcate, în ţara asta. Nu se înţelege că atunci când se greşeşte civilizat este să pleci. Mă uitam la atentatele din Belgia că în 5 minute ministrul de Interne şi-a prezentat demisia. Asta înseamnă să-ţi asumi o greşeală. Nici noi n-am fi fost atât de înverşunaţi dacă oamenii care au greşit şi-ar fi recunoscut greşelile. În momentul când mor copiii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci. Din păcate la noi nu se poate întâmpla aşa ceva.", a adăugat dl Iancu.
În calitate de fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Iancu a mai precizat că rudele victimelor vor merge în instanţă pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi. În ceea ce priveşte Asociaţia Colectiv, Eugen Iancu a declarat că principalul scop al acesteia este sprijinirea răniţilor.
"În primul rând trebuie să ajutăm victimele să se pună pe picioare, acesta este principalul obiectiv. (...) Încercăm să facem ceva pentru supravieţuitori, mulţi au probleme de sănătate, de locuri de muncă. (...) Vrem să facem lucruri în memoria copiilor duşi, pentru aceasta încercăm să luăm legătura cu autorităţile.", a declarat Iancu.
Reamintim că 64 de oameni au încetat din viaţă în urma incendiului din Colectiv, iar alţi circa 200 au ajuns în spitale. Numeroase voci au ridicat la momentul respectiv problema infecţiilor intraspitalicesti, existând suspiciuni că parte din răniţi n-ar fi fost ucişi de incendiu, ci de bacteriile din spitale.
Problema a rămas fără un răspuns, la fel cum fără răspuns coerent a rămas şi întrebarea "de ce nu a fost deschisă, pentru tratarea răniţilor, costisitoarea secţie nou-nouţă pentru arşi de la Spitalul Floreasca?"
Între timp, Corpul de Control al premierului a emis un raport din care reiese că Planul Roşu de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute, că multe instituţii au acţionat deficitar şi că se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici