Colegiul Medicilor Stomatologi din România, lovit de acuzaţii. "Vorbim de abuz de putere, fals, uz de fals"

Dr. Mihaela Cuţuii Pardos (Epoch Times)
Andrei Popescu
22.02.2021

Conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi (CMS) Timiş a acuzat că acreditarea Facultăţii de Medicină Dentară din municipiul Timişoara a ajuns obiectul unui troc între grupuri de interese şi că stomatologia românească a fost acaparată de un sistem corupt care încalcă legile în vigoare, relatează site-ul renaşterea.ro.

“Conducerea de la Bucureşti (a Colegiului Medicilor Stomatologi din România – n.r.) – ai cărei membri fac parte din comisiile de acreditare a instituţiilor de învăţământ şi din cea de specialitate a Ministerului Sănătăţii – doreşte să organizeze, în 2 martie, alegeri pentru CMS Timiş, deşi noi, cei din actuala conducere, suntem în mandat încă trei ani. Aceasta se întâmplă pentru a ne intimida, deoarece am avut curajul de a face publice o serie de ilegalităţi. Acum vor să ne reducă la tăcere punând mâna pe puterea juridică şi administrativă.

Cei de la Bucureşti au făcut o înţelegere cu universitarii care doresc să promoveze în carieră şi cărora vor să le dea conducerea CMS Timiş, pentru a avea oamenii lor în teritoriu. Stomatologia românească este acaparată de un sistem corupt care încalcă legile în vigoare. Vorbim despre abuz de putere, fals, uz de fals săvârşit de Colegiul Medicilor Stomatologi din România”, a afirmat medicul timişorean Mihaela Cuţui, purtător de cuvânt al CMS Timiş, vicepreşedinte al CMS Timiş şi avertizor de integritate.

De asemenea, Cuţui a precizat că medicii stomatologi din Timiş sunt frustraţi că statul nu funcţionează, dovadă fiind şi plângerile penale depuse încă din 2018 în legătură cu aceste probleme.

Totodată, medicul timişorean a făcut cunoscut reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii mai multe încălcări ale legii de către conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi România.

“La Colegiul Medicilor Stomatologi Timiş s-a prezentat un medic din spaţiul non-UE, Adi Ammar, însoţit de interpret, pentru a se înscrie în CMS Timiş în vederea practicării profesiei de medic stomatolog. Colegiul, văzând că dânsul nu ştie limba română (discuţia având loc în franceză), i-a spus că are nevoie de certificat lingvistic pentru limba română după învăţarea acesteia. Atunci dânsul a spus că are acest certificat, pe care l-a obţinut de la Colegiul Medicilor Stomatologi România şi a avut chiar o reacţie de iritare afirmând că de ce la noi, în Timiş, nu se poate rezolva ca la Bucureşti?”, a susţinut Cuţui.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor