Clasa de mijloc a fost salvată - sau nu?

Trăiască clasa de mijloc, acum că a supravieţuit pantei fiscale şi a fost "salvată".

Preşedintele Obama se bucură de gloria de a fi prevenit adâncirea unei crize, care este mai mult structurală decât politică şi care este greu de rezolvat.

Se spune că pieţele se bucură de asta pentru că iubesc stabilitatea, cu excepţia cazului în care pot câştiga bani de pe urma unei volatilităţi create tot de ele.

Lăsaţi deoparte clasa muncitoare! Termenul este de domeniul trecutului, cum este şi cazul aşa-numitei-şi-de-obicei-nedefinitei clase de mijloc, care ocupă locul său de drept în centrul preocupărilor tuturor.

(Când sunt întrebaţi din ce clasă fac parte - sau aspiră să facă parte - muncitorii, şi chiar cei săraci, spun "clasa de mijloc", cu excepţia cazului în care întrebările sondajului includ opţiunea de clasa muncitorilor - dar de obicei ele nu includ această opţiune.)

Contribuţii mai mari

Analiştii care au urmărit cu atenţie cum un acord important a fost adoptat aproape cu isterie în Congres, fiind considerat un final dramatic al unui an de război politic, susţin că vor exista foarte puţine câştiguri pentru clasa de mijloc, impozitul pe profit scăzând, dar impozitele pe salarii crescând, asigurându-ne că va avea loc - în cel mai bun caz - mai mult o scădere decât o redistribuire a bogăţiei, la orice nivel. Mulţi americani, nu doar cei bogaţi, vor contribui mai mult, nu mai puţin.

Economistul Lambert Strether o numeşte "fecal cliff" nu "fiscal cliff", observând că "reducerile şi creşterile de taxe (mai ales asupra celor bogaţi) nu sunt proporţionale. Un "sacrificiu", prin care unii renunţă la lux şi alţii renunţă la necesităţi, nu este în nici un caz "distribuit". Un sacrificiu marginal pentru cei bogaţi nu este proporţional cu sacrificiile esenţiale pentru restul dintre noi.

Acesta este un punct de vedere evident, dar va trebui să căutaţi prin toată harababura mediatică cu privire la voturile din Congres pentru a-l găsi. Mass-media noastră preferă mai degrabă să susţină liderii de pe scena naţională, decât oamenii care trebuie să facă faţă deciziilor lor.

Titlurile vorbesc despre o victorie a clasei de mijloc, în timp ce detaliile acordului relevă iluzia din spatele situaţiei.

Un atac şi mai profund

Actualmente are loc un atac şi mai profund asupra clasei de mijloc, care încă nu a fost inclus în "ştirile de ultimă oră." Îl putem observa în măsurile destinate distrugerii sindicatelor şi în atacurile asupra profesorilor. Îl vedem în limitele impuse privind pensiile şi în inflaţia care scumpeşte totul.

Un nou val de reduceri mari urmând să vină, nu este clar cine va beneficia de pe urma lor – cu siguranţă nu acea parte a clasei de mijloc care se bazează pe educaţia publică drept cheia ascensiunii lor.

În toate oraşele, învăţământul public are probleme, este subfinanţat şi prins într-un război birocratic, multe şcoli publice confruntându-se cu închiderea, iar altele cu reduceri.

Există o privatizare a clasei de mijloc în curs de desfăşurare, industria educaţională administrată de entităţi private dând târcoale în fundal, acestea sperând să transforme toată industria educaţională într-o afacere.

• În Philadelphia, 17 000 de studenţi şi peste 1 000 de cadre didactice se confruntă cu ceea ce este numit eufemistic o "reducere de personal", 37 de şcoli publice având probleme grave.

Bruce Dixon scrie în raportul Black Agenda: "Situaţia grea există de o lungă perioadă de timp, şi nu doar în Philadelphia. Problemele şcolare din Philadelphia nu reprezintă un caz singular. Oraşul are o mulţime de copii săraci şi negri. Clasele noastre guvernante nu doresc să investească în educarea acestor tineri, preferând în schimb să-i îngroape într-o viaţă dominată de muncă nesigură şi pe salarii mici şi/sau în închisoare. Elitele noastre nu au nevoie de o populaţie educată în gândirea critică".

"Aşa că 'rezervoarele' ieftine de resurse, care oferă lecţii şi teste standardizate, prin intermediul calculatorului dacă este posibil, şi care sunt operate de 'întreprinzători educaţionali' sunt calea de urmat."

Aceste modificări sunt întotdeauna promovate în numele unei mai bune "inovaţii" educaţionale, aşa cum "reformele" care au de reglementat pieţele financiare şi au dus la prăbuşirea lor au fost etichetate drept "modernizare".

• În Bronx, New York, venerabilul liceu De Witt Clinton, care a educat de mai bine de 100 de ani mai multe sute de mii de studenţi, poziţionând multe persoane din clasa de mijloc în rândul absolvenţilor celebri care exercită un rol de lider în sectorul privat, mass-media, arte şi viaţa publică, este ameninţat cu închiderea, din moment ce oamenii din cartierele care îşi trimiteau copiii acolo au devenit şi mai săraci. (Mărturisesc că la acel liceu am învăţat pentru prima dată jurnalism, lucrând la ziarul şcolii.)

Elevii, profesorii şi absolvenţii luptă împreună împotriva acestei ameninţări, organizând mitinguri şi iniţiind o petiţie on-line. Am lucrat mai multe luni la un documentar care să prezinte şcoala - odată cea mai mare din America - şi realizările sale. Puteţi vedea trailerul la http://vimeo.com/35147331.

În spatele tuturor acestor aspecte se află o schimbare nevăzută, dar fundamentală din economia noastră, explică economistul Michael Hudson:

"Războiul economic de astăzi nu este genul celui purtat cu un secol în urmă între forţele de muncă şi angajatorii lor industriali.

"Finanţele au acţionat spre acapararea economiei per total, a industriei şi mineritului, a infrastructurii publice (prin privatizare), iar acum chiar a sistemului de învăţământ. (Cu o valoare de peste 1 trilion de dolari, datoriile studenţeşti din America au ajuns să depăşească datoriile de pe cardurile de credit, în 2012.)

"Arma în acest război financiar nu mai este forţa militară. Tactica este îndatorarea economiilor (guverne, companii şi familii), acapararea venitului lor pentru a plăti aceste datorii şi apoi excluderea lor, când debitorii nu mai dispun de mijloace pentru a plăti.

"Îndatorarea guvernului acordă creditorilor şansa de a acapara terenuri, infrastructură publică şi alte bunuri din domeniul public. Companiile îndatorate permit creditorilor să-şi însuşească pensiile angajaţilor. Iar îndatorarea forţei de muncă înseamnă că nu mai este necesară angajarea de spărgători de grevă pentru a ataca organizatorii sindicali şi greviştii".

Pe scurt, datoria este de multe ori profitabilă şi ne vom lupta adesea cu ea în anii care vor veni.

Aceste tendinţe ascunse nu sunt incluse în relatările mass-media şi în dezbaterea politică publică şi se pierd în miasma argumentelor partizane.

Noi nu ştim ceea ce nu vedem, iar ceea ce vedem sunt politicieni perfizi al căror scop principal pare să fie acela de a crea întotdeauna impresia că fac ceva, dar de obicei în serviciul status quo-ului.

Analistul Danny Schechter scrie pe blogul Newsdissector.net. Cele mai recente cărţi ale sale sunt „Blogothon” şi „Ocupaţi: Analiza Mişcării Ocupaţi Wall Street” (Cosimo Books). El găzduieşte o emisiune de radio pe ProgressiveRadioNetwork.comPRN.fm. Comentarii la dissector at Mediachannel.org