Cine suntem noi?

Ştim oare cine suntem? Prea puţini dintre noi ar putea să răspundă clar la această întrebare. Şi asta pentru că de-a lungul întregii vieţi nu suntem ghidaţi de propriile noastre gânduri, ci de percepţiile existente în societate.

Destul de frecvent putem auzi: ”Sunt aşa cum sunt şi dacă cuiva nu-i place, va trebui să se obişnuiască”, ceea ce înseamnă că oamenilor nu le place să se schimbe, chiar dacă comportamentul lor dăunează celor din jur. Asociindu-ne cu propriile iluzii, trăim într-o confuzie profundă pe parcursul întregii vieţi.

Omul consideră că trăsăturile psihologice îi caracterizează propria natură. Atunci, pot oare - un temperament explosiv, impacienţa, furia, răutatea, invidia sau orice alte caracteristici – să fie natura reală a omului? Acestea nu sunt nimic altceva decât obişnuinţe dobândite pe parcursul vieţii.

Am auzit cândva o istorie despre cum un reporter a intervievat câţiva pasageri, aflaţi la aeroportul Kennedy, întrebându-i care este lucrul pe care îl cred a fi cel mai terifiant din lume. Printre multe răspunsuri, cum ar fi războaiele, dezastrele, trădarea, bolile etc. a auzit ceva care l-a uimit enorm. Un călugăr budist, care îşi aştepta cursa, i-a răspuns în felul următor la această întrebare:

- Cine sunteţi? - a întrebat călugărul.

- Sunt John Smith - i-a răspuns jurnalistul.

- Acesta vă este numele, dar cine sunteţi, de fapt? - a întrebat din nou călugărul.

- Sunt un ziarist - a răspuns timid reporterul.

- Aceasta vă este profesia. Cine sunteţi în realitate? - insistă interlocutorul.

- Om? - a răspuns reporterul cu o întrebare.

- Aceasta este o specie, dar cine sunteţi cu adevărat? - continua să întrebe călugărul.

Ziaristul nu a ştiut ce să răspundă şi a rămas în tăcere. Atunci, călugărul i-a spus că cel mai groaznic lucru din lume este să nu ştii cine eşti.

Când un copil vine în această lume, nu are nicio idee despre cine este şi cum ar trebui să se comporte. Cu excepţia unor capacităţi înnăscute, toate conceptele şi tipurile de comportament le asimilează observând lumea din jur. Dacă va fi o persoană lacomă sau altruistă, nobilă sau lipsită de scrupule, bună sau furioasă – va depinde, în mare măsură, de procesul lui de educaţie şi maturizare.

Atunci când copilul începe să exploreze viaţa, absoarbe absolut totul din anturajul său, asemenea unui burete. Totul - ce vede, aude şi învaţă - îi determină viziunile şi conceptele - aşa numita experienţă de viaţă. Criteriile binelui şi răului se formează sub influenţa noţiunilor societăţii. În consecinţă, oamenii le folosesc pentru a-şi ghida acţiunile pe viitor. Aceste închipuiri ne fac, de-a lungul anilor, fie fericiţi, fie suferinzi.

Totuşi, viziunile şi conceptele dobândite au variat semnificativ în funcţie de perioadele evoluţiei umanităţii. În ultimul timp însă, societatea noastră este puternic dominată de aspiraţii materiale, carieră, prosperitate - plasând conceptele de bază ale moralităţii şi relaţiilor umane pe planul doi.

Este uşor de înţeles că astfel de tendinţe creează un sistem de valori extrem de distorsionat, care camuflează esenţa adevărată a omului. Toate aceste viziuni, care sunt considerate în societatea noastră ca fiind corecte, acoperă, în mod continuu şi cu straturi apăsătoare, puritatea noastră originală.

Deci, cine suntem, în realitate?

Suntem, oare, închipuirile noaste dobândite, formate în societatea actuală? Sau, poate – suntem acea natură pură şi neschimbătoare, care este contaminată de toate aceste iluzii false? Trebuie să facem o delimitare clară între sine şi ele. Aceste concepte nu ne-au reprezentat niciodată şi, de aceea, nu trebuie să le facem loc în inimile noastre.

Celui care obţine anumite realizări în societate îi este şi mai uşor să cadă în plasa reprezentărilor false. Fiind convins de propria originalitate şi talent, poate provoca multă suferinţă sie însuşi şi celor din jur. În realitate însă, aceste succese sunt efemere şi se pot spulbera chiar în ziua imediat următoare. Nimeni nu-şi cunoaşte cu adevărat destinul, atunci de ce să ne ataşăm de astfel de lucruri? Ca să ne armonizăm statutul, trebuie să privim adânc în interior.

Deşi, criteriile de evaluare existente în societate, de-a lungul timpurilor, au fost substanţial diferite, Universul îi prezintă omului anumite exigenţe neschimbate. Învăţăturile religioase din Est şi Vest şi adevăratele căi de cultivare instruiesc omul să-şi îmbunătăţească calităţile morale şi îi cer să-şi purifice sufletul şi să revină la adevarata sa natură.

Doar după ce vom abandona toate concepţiile greşite, clădite şi pietrificate în conştiinţa noastră de-a lungul vieţii, vom fi capabili să vedem lumea cu propriii noştri ochi.

Şi numai atunci vom putea înţelege, cu adevărat, cine suntem.