Cine l-a salvat pe Busuioc? Un judecător numit tot de PSD a invocat "neclaritatea" legii [SURSE]

Judecătorul raportor în cazul contestaţiei depuse împotriva numirii lui Mihai Busuioc la Curtea Constituţională a fost Gheorghe Stan, el însuşi numit în CCR de către PSD. Stan a invocat, „neclaritatea” şi „retroactivitatea” legii pentru a justifica admiterea lui Busuioc în CCR, deşi acesta nu ar fi îndeplinit în mod evident cerinţele constituţionale pentru ocuparea funcţiei, relatează Aktual24.ro, citând surse judiciare.
Conform Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Funcţia de judecător CCR este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia celor didactice din învăţământul juridic superior (art. 143 şi 144 din Constituţie). În ciuda acestor prevederi, oficial, Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi sesizarea de neconstituţionalitate şi a declarat că Mihai Busuioc deţine o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice, îndeplinind astfel condiţia reglementată de art. 143 din Constituţie.
Contestaţia împotriva numirii lui Busuioc a fost depusă de senatoarea Cosmina Cerva de la partidul SOS România, condus de Diana Şoşoacă, însă CCR a respins sesizarea ca neîntemeiată, considerând că Hotărârea Senatului nr. 64/2025 este constituţională.
Mihai Busuioc a fost susţinut pentru această funcţie de PSD şi a ocupat anterior poziţia de preşedinte al Curţii de Conturi din octombrie 2017. În trecut, a fost secretar general al Guvernului, numit de Liviu Dragnea, şi a ocupat mai multe funcţii administrative în ministere şi agenţii guvernamentale. Cariera sa a fost marcată de controverse privind traseul politic şi profesional, fiind asociat atât cu PDL, cât şi cu PSD, şi implicat în diverse scandaluri legate de retrocedări şi acumularea de venituri din multiple surse.
Numirea lui Busuioc a generat critici din partea opoziţiei şi a unor membri ai societăţii civile, care au pus sub semnul întrebării atât vechimea sa reală în domeniul juridic, cât şi competenţa profesională, însă decizia CCR a fost clară: „Curtea a reţinut că domnul Mihai Busuioc are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice şi, astfel, îndeplineşte condiţia reglementată de art.143 din Constituţie”.