CIA suspectat de muşamalizarea rolului saudiţilor în 9/11
alte articole
Exonerarea Arabiei Saudite de către şeful CIA privind implicarea în atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA ridică întrebări în legătură cu motivele reale din spatele acestei mişcări, în mijlocul acuzaţilor că autorităţile americane ar putea muşamaliza implicarea Riadului în tragedie.
Declaraţia de săptămâna trecută a directorului CIA John Brennan a fost făcută tocmai înainte de iminenta publicare a celor 28 de pagini secrete din raportul Comisiei 9/11 şi înainte de vizita în SUA a puternicului prinţ moştenitor saudit.
Toată indiciile implica faptul că în ciuda afirmaţiilor lui Brennan, cele 28 de pagini vor prezenta o legătură mai mare şi mai detaliată între anumiţi oficiali saudiţi şi evenimentele din 9/11 decât s-a discutat şi recunoscut până în prezent.
Observatorii susţin că remarcile lui Brennan au reprezentat prima încercare majoră de a salva relaţiile dintre SUA şi Arabia Saudită de impactul publicării acelor pagini şi de un proiect de lege care se strecoară prin Congresul SUA şi care ar putea submina relaţiile tradiţionale - care, însă au fost supuse unor tensiuni mari în timpul celor două mandate ale administraţiei Obama.
Riadul, un cumpărător major de arme şi securitate din SUA, a ameninţat deja că ar putea să vândă titluri de valoare şi alte active americane în valoare de până la 750 miliarde de dolari dacă Arabia Saudită este asociată cu acele atacuri.
Ca un exemplu al presiunilor aplicate de saudiţi, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a recunoscut săptămâna trecută că a decis să şteargă Regatul Saudit de pe lista statelor care încalcă drepturile copiilor, în urma presiunilor Riadului.
Anunţul lui Brennan a coincis cu vizita ministrului saudit al apărării, Mohammed bin Salman, în SUA pentru a discuta despre modalităţile de întărire a relaţiilor dintre cele două ţări, care s-au răcit în timpul mandatelor preşedintelui american Barack Obama.
Brennan a declarat că, de fapt, Comisia 9/11, care a produs raportul în 2002, a ajuns la concluzia “generală” că nu există nicio dovadă că “guvernul saudit ca o instituţie sau oficiali saudiţi seniori” au avut legătură cu atacurile.
În timp ce exclud “oficialii seniori saudiţi”, remarcile lui Brennan lasă să se strecoare faptul că totuşi s-ar putea ca unii oficiali aflaţi de la nivelurile mai coborâte ale ierarhiei saudite să fie implicaţi în acea tragedie.
Prinţul Turki al-Faisal, ministru saudit al informaţiilor până cu puţin timp înainte de 9/11, fostul ambasador saudit în SUA, Bandar bin Sultan, şi fostul ministru saudit de interne, Naif Bin Abdulaziz Al Saud, sunt suspectaţi de asociere cu teroriştii.
Totuşi, s-ar putea ca manevra lui Brennan să nu devieze pentru prea mult timp atenţia publică de la partea întunecată a raportului Comisiei 9/11.
Pe măsură ce mai multe dovezi ies la suprafaţă, s-ar putea ca publicul să îi preseze pe congresmanii americani se semneze un proiect de lege care va suspenda imunitatea oficialilor saudiţi în faţa acţiunilor legale intentate de familiile victimelor tragediei din 2001.