China: 14 ani de proteste paşnice împotriva unei persecuţii atroce

Răspunzând persecuţiei cu Toleranţă

China este zguduită zilnic de sute de proteste, multe dintre ele violente. Regimul cheltuie mai mult pe "menţinerea stabilităţii", poliţiei armate şi a altor forţe utilizate pentru a zdrobi protestele, decât cheltuie pe rapida modernizare militară a ţării.

În această ţară clocotind de conflicte, un grup iese în evidenţă prin ne-răzbunare, ne-revoltare, ne recurgere la violenţă.

Zeci de milioane de practicanţi Falun Dafa (cunoscută şi ca Falun Gong) din China nu au răspuns niciodată cu violenţă la violenţa îndurată de ei în timpul persecuţiei la care au fost supuşi de-a lungul ultimilor 14 ani.

Persecuţia a început pe 20 iulie 1999, în spatele scenei, datorită ordinelor liderului de atunci, Jiang Zemin, care dorea cu orice preţ eradicarea acestei discipline spirituale.

Presa din toată lumea a raportat aproape imediat cu aere de cunoscătoare despre modul în care grupuri violente de qigong, cum ar fi cel al sectei Lotusul Alb, divizaseră China în timpul răscoalei boxerilor de la începutul secolului 20. Partidul Comunist Chinez a acţionat în calitate de autoapărare, a concluzionat presa.

Presa a alimentat această linie de propagandă, justificând persecuţia şi a repetat în cea mai mare parte necritic, de obicei, fără creditarea oficialilor regimului care au generat-o. Mass-media de multe ori nu s-a deranjat să sublinieze faptul că paşnicii practicanţi ai Falun Dafa, mulţi dintre ei pensionari, nu se potrivesc cu această imagine fantezistă a unor războinici de qigong.

De-a lungul timpului, presa a obosit să repete aceasta, dar naivitatea ei a crescut dintr-o nevoie reală de a explica ceea ce părea de neînţeles. Cel puţin imaginea fantezistă în care practicanţii Falun Dafa au fost prezentaţi drept războinici, oferea un motiv care justifica de ce PCC ar trece brusc la război împotriva propriului popor.

Încercarea de a convinge

Există această tentaţie de a inventa o justificare pentru persecuţie continuă şi la această dată. În discuţii cu oameni "bine-informaţi", nu este neobişnuit să auzi sentimentul că persecuţia a trebuit să se întâmple pentru că practicanţii Falun Dafa "s-au opus" guvernului.

În zilele imediate după ce a început persecuţia, sute de mii de practicanţi au inundat Beijing-ul, dar nu au venit pentru a se opune PCC-ului. Veniseră să raporteze oficialilor guvernamentali cum Falun Dafa le-a îmbunătăţit sănătatea, le-a ridicat nivelul de moralitate, şi le-a adus calm şi un ţel în viaţă, precum şi armonie în familie. Iar toate acestea erau un beneficiu pe care Falun Dafa îl aducea în acelaşi timp întregii societăţi.

Prin urmare, practicantii puteau doar presupune că, cu siguranţă, conducerea PCC trebuie să fi fost dezinformată cu privire la ceea ce este Falun Dafa şi a făcut pur şi simplu o greşeală teribilă iniţiind acea persecuţie.

Cu un număr atât de mare de practicanţii adunaţi în oraş, ar fi existat toate posibilităţile, dacă ar fi dorit să facă acest lucru, să iniţieze vreo revoltă în semn de protest. În schimb, ei au acţionat paşnic şi raţional, supunându-se în tăcere poliţiei, care i-a luat pe sus.

De atunci, în următorii doi ani ce aveau să vină, în fiecare zi, sute de practicanţi mergeau în Piaţa Tiananmen, încercând să mediteze sau să ridice şi să afişeze bannere pe care scria "Falun Dafa este bună".

Practicanţii şi-au pus viaţa in joc, riscând arestarea, spălarea creierului şi tortura, în scopul de a ajunge la membrii conducerii partidului pentru a încerca să le schimbe decizia de a persecuta Falun Dafa. Practic, ei răspundeau cu amabilitate acelor lideri care au căutat să-i distrugă.

O singură persoană la un moment dat

După doi ani, practicanţii au încetat să mai meargă în Piaţa Tiananmen. Punându-se în pericol zi de zi, riscând să fie arestaţi, nu a ajutat cu nimic în a-i face pe liderii PCC să îşi schimbe hotărârea în privinţa continuării persecuţiei împotriva Falun Gong.

În schimb, practicanţii au început să ajungă pe la rude, vecini şi colegi pentru a le spune adevărul despre ceea ce se întâmpla. Societatea chineză fusese bombardată timp de doi ani, cu propagandă plină de ură. Practicanţii Falun Dafa au început să facă totul pentru ca poporul chinez să devină conştient de minciunile PCC.

În acest sens, practicanţii au riscat încă o dată totul. O conversaţie cu un vecin sau coleg de muncă putea face ca practicantul să fie ridicat de poliţie. Arestarea era ca şi sigură şi însemna bătăi şi torturi extrem de grave, fie în închisoare, în vreun centru de spălare a creierului sau în vreun lagăr de muncă forţată. Riscul de a fi ucis sau de a rămâne invalid pentru restul vieţii era la orice pas.

Cu toate acestea, practicanţii au tiparit pliante, broşuri sau CD-uri pentru a le distribui la oameni. Materialele vorbesc despre ce este Falun Dafa, demitizează propaganda regimului şi descriu practicanţi.

PCC nu a permis niciodată în istoria sa niciunui grup să existe independent de partid. Este în ADN-ul partidului de a suprima tot ce nu controlează.

În 2004, ziarul The Epoch Times a publicat o serie de editoriale numite "Nouă Comentarii despre Partidul Comunist". Seria oferă o istorie necenzurată a crimelor PCC şi descrie natura partidului, ce este acesta şi de ce se comportă aşa.

Cele "Nouă Comentarii" se încheie cu aceste cuvinte: "Numai fără Partidul Comunist Chinez va exista o Chină nouă." "Numai fără Partidul Comunist Chinez, China are speranţă.

Practicanţii Falun Dafa au început răspândirea celor "Nouă Comentarii" din China şi cer poporului chinez să renunţe la orice asociere cu PCC sau organizaţiile sale afiliate.

Declaraţiile de renunţare la Partid sunt acceptate şi sub condiţia anonimatului. Punctul important al unei astfel de declaraţii nu este de a se opune public Partidului. În schimb, persoana care se demite din partid face o declaraţie paşnică de conştiinţă.

Desociindu-se de apartenenţa la partid, poporul chinez recunoaşte răul imens făcut de către PCC şi il condamnă: potrivit unor estimări, 80 de milioane de chinezi au murit din cauze nenaturale, în timp ce PCC a fost la putere.

Până în prezent, 140 de milioane de chinezi au renunţat la apartenenţa la Partidul Comunist şi organizaţiile sale afiliate.

Bătălia ideologică

În timp ce PCC nu se temea că Falun Dafa era o reîncarnare a Boxerilor, liderului PCC i-a fost frică de ameninţarea pe care a crezut că o reprezenta Falun Dafa.

Într-o scrisoare transmisă conducerii partidului în noaptea de 25 aprilie 1999, Jiang Zemin a descris Falun Dafa drept "un fel de organizaţie naţională." Oficialii PCC au estimat ca 70 de milioane de oameni practicau Falun Dafa în timp, în timp ce practicanţii cred că numărul era de 100 de milioane.

În orice caz, PCC nu a permis niciodată în istoria sa niciunui grup să existe independent de partid. Este în ADN-ul partidului de a suprima tot ce nu controlează.

Numai şi din acest motiv, persecuţia împotriva Falun Dafa era inevitabilă, indiferent dacă a început pe 20 iulie 1999, sau la o altă dată.

În opinia lui Jiang, un alt aspect a făcut nevoia de persecuţie şi mai urgentă.

"Trebuie să rămânem la educarea funcţionarilor şi oamenilor cu o viziune corectă asupra lumii, vieţii şi valorilor," a scris Jiang. "Poate marxismul, materialismul si ateismul pe care membrii noştrii de partid le susţin să nu câştige bătălia cu ceea ce promovează Falun Gong?"

Pentru Jiang, partidul era deja angajat într-o luptă ideologică cu Falun Dafa. S-a temut că poporul chinez, lăsat să aleagă, ar prefera învăţăturile Falun Dafa celor ale materialismului şi ateismului partidului.

Practicanţii Falun Dafa au trecut de la încercarea de a schimba inimile şi minţile conducerii PCC la educarea poporului chinez despre ce este Falun Dafa şi persecuţia şi de a căuta paşnic dizolvarea PCC-ului.

În această schimbare de tactică, a existat o consistenţă din partea practicanţilor. Ei au căutat să trăiască în conformitate cu principiile Falun Dafa - adevăr, compasiune, şi toleranţă.

Dorinţa practicanţilor de a îndura a făcut posibilă răbdarea, raţionalitatea şi bunătatea lor faţă de oficialii PCC şi poporul chinez. Ei au răspuns violenţei şi urii cu răbdare exemplară.