CEDO va examina în regim de urgenţă cazul lui Vadim Pisari

Cazul tânărului moldovean de 18 ani, Vadim Pisari, ucis la 1 ianuarie 2012 de către un soldat rus din cadrul misiunii de pacificare, va fi examinat în regim de urgenţă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
(photos.com)
Tatiana Chiriac
15.11.2013

Cazul tânărului moldovean de 18 ani, Vadim Pisari, ucis la 1 ianuarie 2012 de către un soldat rus din cadrul misiunii de pacificare, va fi examinat în regim de urgenţă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Părinţii tânărului care a decedat au depus o plângere la CEDO. Avocaţii din asociaţia Promo-LEX, care se ocupă de acest caz consideră că a fost încălcat articolul trei din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei.

Precizăm că la 1 ianuarie 2012, aproximativ ora 07.00 dimineaţa, Vadim Pisari, aflându-se la volanul unui autoturism, traversa zona unui post de pacificatori, instalat între localităţile oraşul Vadul lui Vodă şi satul Pârâta. Atunci şeful postului de pază, sergentul Veaceslav Cojuhari, a tras un foc de avertizare în aer din arma din dotare AKS-47.

Soldatul rus a împuşcat în spatele autoturismului, rănindu-l pe tânăr, care a decedat în spital, în aceeaşi zi. Autorităţile moldoveneşti au iniţiat o anchetă penală în acest caz, dar soldatul rus nu a fost reţinut, fiind ulterior transferat de către autorităţile Federaţiei Ruse într-o unitate militară din regiunea Breansk, Federaţia Rusă.

Tribunalul militar din Rusia a finalizat anchetarea acestui caz în luna iulie. Soldatul rus a fost achitat de orice vină deoarece, potrivit Tribunalului militar, în acţiunile sale nu au existat elementele unei infracţiuni.

Procuratura Generală din RM nu a fost de acord cu decizia Tribunalului rus în privinţa cazului omorului lui Pisari şi a solicitat colegilor ruşi copia deciziei instanţei de judecată, toate materialele cazului, rezultatele expertizelor şi alte materiale care vor permite anchetatorilor moldoveni efectuarea unei anchete obiective a tragicului caz. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Din acest motiv, anchetatorii moldoveni au suspendat ancheta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor