Ce urmează pentru Europa?

Alegătorii francezi şi greci au vociferat împotriva măsurilor de austeritate, dar poate că nu atât de decisiv. În cazul Greciei, mesajul a fost atât de neclar încât ţara revine la urne pe 17 iunie. Există şansa ca indiferent de ce vor vota, tensiunea dintre piaţă şi democraţie să rămână prezentă.

Rezultatele acestei luni electorale pot fi clasificate, în linii mari, în trei moduri: titlul cel mai întâlnit a fost o variantă publicată de London Daily Mail "Au revoir austeritate." O altă interpretare a fost că Europa a dat afară alt grup de funcţionari. A treia variată – principalele partide din Europa pierd sprijinul în faţa extremiştilor atât de dreapta cât şi de stânga.

Din rezultatele alegerilor prezidenţiale din Franţa şi cele parlamentare din Greci se poate deduce un argument puternic: că alegătorii s-au săturat de politicile de reducere a datoriilor.

Anti-Austeritatea

În Grecia, partidele care au militat explicit pe o platformă anti-austeritate au făcut foarte bine. Dar rezultatele pot fi o continuare a unei tendinţe ce a început odată cu criza financiară din 2008, când liderii oricărui partid au fost înlăturaţi de la conducere odată ce electoratul a avut şansa de a vota - înfrângerea republicanilor din SUA, în acel an, a Partidului Muncii lui Gordon Brown, în Marea Britanie în 2010, a spaniolului socialist José Luis Zapatero, în 2011, şi acum, a lui Nicolas Sarkozy.

Din nou, alegerile recente din Franţa şi Grecia au înregistrat un sprijin sporit pentru partidele de extremă-dreapta şi de extremă-stânga, cu platforme împotriva efectelor globalizării – cele de dreapta au abordat problema imigraţiei, în timp ce cele de stânga s-au opus puterii capitalului financiar şi bancherilor.

Există un element de adevăr în toate cele trei explicaţii, care într-o anumită măsură, se alimentează unele pe altele.

Factorul cel mai simplu care explică rezultatele franceze şi greceşti este că partidele, care au fost la putere atunci când criza economică a lovit cu patru ani în urmă, au fost învinuite pentru consecinţe, inclusiv datoria publică crescută, reducerea cheltuielilor publice şi majorarea taxelor pentru a plăti pentru planuri de salvare oferite băncilor de guvernele naţionale.

Sarkozy, care a venit la putere în 2007 cu promisiunea de a reforma economia franceză pentru o creştere mai rapidă, abia devenise preşedinte de un an când a lovit criza. Criza a deraiat o mare parte din programul său de reformă şi a dus la asocierea sa, în mintea electoratului său, cu datorii în creştere şi criza monedei euro.

Sarkozy a fost tot timpul alături de cancelarul german Angela Merkel în supravegherea problemelor din zona euro şi a necesităţii de a salva Grecia, Irlanda şi Portugalia. El s-a dus la electoratul francez pentru a cere o a doua şansă, dar alegătorii l-au refuzat.

În alegerile greceşti, partidul socialist PASOK aflat la putere în 2008, a văzut cum sprijinul său scade, fiind acuzat că nu a împiedicat prăbuşirea finanţelor ţării şi pentru măsurile severe de austeritate, care au sporit şomajul şi au redus nivelul de trai.

S-a înregistrat o creştere a sprijinului pentru partidele mai mici, care se opuneau măsurilor de austeritate, şi o scădere a sprijinului pentru principalul partid de opoziţie, partidul de centru-dreapta Noua Democraţie, care a aprobat pachetul de reduceri de cheltuieli publice şi majorarea taxelor introduse în Grecia, în schimbul unui plan de salvare oferit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Există o excepţie în tendinţa din Europa de după anul 2008 de a nu mai alege funcţionarii acuzaţi că nu au prevenit criza şi asociaţi cu recesiunea, reducerile de cheltuieli şi creşterile fiscale – Polonia.

Anul trecut, polonezii au reales o coaliţie condusă de premierul Donald Tusk. Totuşi acest rezultat confirmă că europenii îşi bazează deciziile electorale pe starea economiei. Alegătorii l-au recompensat pe Tusk deoarece economia poloneză a scăpat de suferinţa Europei şi a continuat să crească, probabil beneficiind de apropierea cu piaţa germană şi de flexibilitatea cursului de schimb care decurge din faptul că nu sunt în zona euro.

Sprijinirea extremelor

Criza economică a stimulat sprijinirea partidelor de extremă-dreapta şi extremă-stânga în recentele alegeri europene.

În Franţa, noul lider al Frontului Naţional, Marine Le Pen, a obţinut un rezultat record pentru partidul său, 18 la sută din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Unii pun acest succes pe seama faptului că Le Pen s-a distanţat de politicile directe anti-imigraţie ale predecesorului şi tatălui ei, Jean-Marie Le Pen, şi că s-a concentrat pe o campanie de ieşire din zona euro, cât şi pe problemele de integrare a populaţiei musulmane din Franţa.

În alegerile elene, partidul ultra-naţionalist Golden Dawn, considerat de mulţi a fi neo-nazist, a reuşit pentru prima dată să aibă parlamentari aleşi pe o platformă anti-imigraţie, în timp ce Syriza, o alianţă de stânga, a avut succes prin învinuirea bancherilor pentru problemele Greciei.

Dar în toată Europa, alegătorii resping politicile şi politicienii convenţionali, fie ei de stânga sau de dreapta. În alegerile locale recente din Italia, Mişcarea celor Cinci Stele, condusă de fostul actor de comedie, Beppe Grillo, care sprijină ideea ca Italia să renunţe la moneda euro, a adunat aproape o cincime din voturi în unele oraşe şi a câştigat primăria din Parma, în timp ce în Germania, Partidul Piraţilor, care militează pentru libertatea internetului, a primit aproape 8 la sută în alegerile din statul Renania de Nord-Westfalia, pe 13 mai.

Partidele anti-imigranţi, concentrându-se mai ales asupra populaţiilor musulmane în creştere din multe ţări europene, atrag mai mult sprijin, chiar şi în ţările nordice tradiţional liberale. Anul trecut, Partidul Popular Danez a obţinut 12 la sută în alegerile naţionale, în timp ce partidul Adevăraţii Finlandezi a primit aproape o cincime din voturi, în alegerile parlamentare.

În Norvegia, politica anti-imigranţi este asociată cu uciderea în masă, după ce extremistul de dreapta, Anders Behring Breivik, judecat actualmente, a descris uciderea a 77 de persoane, prin împuşcare şi în atacuri cu bombă, ca un "atac politic" şi "naţionalism revoluţionar," pentru a salva Norvegia din a fi preluată de musulmani.

Sprijinul pentru partidele de dreapta, anti-imigraţie, din Europa, depinde de fiecare ţară în parte.

În contrast cu Franţa şi ţările nordice, partidele care se concentrează pe locul musulmanilor în societate şi pe controlarea imigraţiei au înregistrat succese remarcabile în alte ţări. În Olanda, care se confruntă cu alegeri anticipate în luna septembrie, sondajele recente de opinie arată o scădere a sprijinului pentru Partidul Libertăţii al lui Geert Wilders, care a devenit cunoscut cu patru ani în urmă, prin denunţarea Islamulului şi influenţei acestuia în ţara sa. În Marea Britanie, Partidul Naţional Britanic a înregistrat o scădere a sprijinului în alegerile locale din mai.

Deci, probabil că rezultatul neglijat al alegerilor franceze şi elene expune tensiunea dintre democraţie şi interesele financiare ale capitalismului.

Pieţele au reacţionat negativ la creşterea prezenţei partidelor opuse austerităţii. Valoarea euro a scăzut cu 15 la sută faţă de dolar, la două săptămâni după alegerile franceze şi elene, iar costul împrumuturilor contractate de guvernele mai multor ţări, cum ar fi Spania, sunt din nou în creştere.

Mulţi comentatori şi politicieni europeni au cerut grecilor să fie "raţionali" la noile alegeri, sugerând să ţină seama de mesajele pieţelor şi să sprijine partidele care susţin măsurile de austeritate - fiind condiţiile impuse de UE şi FMI pentru a oferi planuri de salvare care au calmat pieţele si au scăzut presiunea pusă asupra monedei euro, atunci când acestea au fost semnate la începutul acestui an.

Istoria sugerează că alegătorii greci nu pot sfida pieţele, chiar dacă vor vota din nou împotriva austerităţii pe 17 iunie. Liderii politici ajung, de obicei, să facă ceea ce cred că vor pieţele. Dar asta ar putea provoca mai multe proteste, în special în Grecia, unde s-a înregistrat deja violenţă între demonstranţi şi poliţie.

Democraţia din Europa se confruntă cu o provocare. Şi unii o văd venind mai puţin din partea partidelor de extremă-dreapta sau de extremă-stânga şi mai mult din partea intereselor capitalului financiar, exprimate în pieţe.

Alistair Burnett este editorul "The World Tonight", un program BBC News. Cu permisiunea YaleGlobal Online. Copyright © 2012, Centrul Yale pentru Studiul Globalizării, Universitatea Yale.

The Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic.