Ce schimbă candidatura lui Nicuşor Dan la prezidenţiale
Analistul politic Cristian Pîrvulescu a explicat, la Euronews, ce schimbă candidatura primarului general Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale în acest moment.
"În primul rând, este o candidatură anunţată, în condiţiile în care nicio altă candidatură nu a fost anunţată. Anunţată nu înseamnă deja că este efectivă, dar sunt convins că domnul Dan va obţine semnăturile necesare şi va candida cu sau fără sprijinul partidelor politice. Partidele politice, şi în special două partide politice, USR şi PNL, sunt într-o situaţie destul de complicată. UDMR şi PSD sunt puţin mai relaxate. Pe de altă parte, totuşi, PSD a cerut candidat comun, în final a spus să facem guvernul împreună, să avem şi un candidat comun", a afirmat Cristian Pîrvulescu.
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice a SNSPA consideră că ideea unui candidat comun este o eroare şi este o eroare pentru că asta legitimează extrema dreaptă în al doilea tur de scrutin, pentru că va intra şi va avea o tribună.
"Pe de altă parte, cred că dacă vor fi circumspecţi, vor putea trimite în turul al doilea de scrutin un reprezentant al PSD-ului cu grupările pe care le poate coagula şi un reprezentant USR-PNL în egală măsură. Nu este deloc sigur că extrema dreaptă intră în turul doi, pentru că bănuiesc că erorile tactice care au trimis extrema dreaptă pe poziţia pe care s-a aflat nu se vor repeta. Nu sunt dintre cei care cred că susţinerea este în mod obligatoriu de 30% şi peste 30%. Ea variază între 20% şi 30%, şi dacă partidele se organizează într-o confruntare directă de idei, o să avem toţi de câştigat: şi partidele, şi opinia publică românească", a punctat Cristian Pîrvulescu.
Politologul a opinat că se impune o confruntare de idei după această experienţă traumatizantă de la turul întâi şi de la alegerile parlamentare.
"Noi n-am avut candidaţi de stânga, nici doamna Lasconi. Nu a existat candidat de stânga, iar partidele de centru-stânga - SENS, REPER - n-au găsit un numitor comun, n-au găsit un candidat care să poată să reprezinte acea idee. Uniunea Europeană este complexă şi diferenţele acestea ar fi trebuit să se vadă. Or, din cauza consultanţilor electorali, partidele politice şi candidaţii au mers într-o direcţie care ne-a dus direct în fundătura în care ne aflăm. E uşor să spunem că doar PSD şi PNL ne-au dus aici, pentru că, dacă ne uităm la discursul inclusiv al UDMR-ului, o să vedem că mergea în aceeaşi direcţie", a menţionat Cristian Pîrvulescu.