Cazul Şova, modificarea codurilor şi atacurile la adresa Justiţiei stârnesc revolta societăţii civile

Prin decizia de marţi seară, Senatul României l-a pus mai presus de lege pe senatorul Dan Şova, în dispreţul unor decizii ale Curţii Constituţionale, au acuzat, la scurt timp după vot, o serie de ONG-uri cunoscute.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României. (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.06.2015

Prin decizia de marţi seară, Senatul României l-a pus mai presus de lege pe senatorul Dan Şova, dispreţuind astfel deciziile Curţii Constituţionale, au acuzat, la scurt timp după vot, o serie de ONG-uri cunoscute, în cadrul unui comunicat de presă remis redacţiei Epoch Times.

Societatea civilă şi-a exprimat nemulţumirea că senatorii continuă politica arbitrară, lipsită de criterii obiective, privind încuviinţarea cererilor DNA, în ciuda angajamentelor publice luate la începutul anului de liderii celor mai importante partide parlamentare.

"În acelaşi timp, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la avalanşa de iniţiative legislative de modificare a Codului de procedură penală, precum şi a legislaţiei anticorupţie şi de promovare a integrităţii. Odată adoptate, modificările propuse ar avea consecinţe grave asupra eficacităţii în combaterea corupţiei şi a infracţionalităţii în general", se mai precizează în comunicat.

Mai mult, ONG-urile constată "cu îngrijorare şi resurgenţa atacurilor motivate politic la adresa unor magistraţi cu poziţii de conducere în sistemul judiciar" - preşedintele Curţii Supreme, Livia Stanciu şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Parlamentari şi oficiali guvernamentali de rang înalt continuă să facă declaraţii cu referire la cazuri aflate pe rol, inclusiv pe rolul instanţei supreme. După cum au subliniat constant rapoartele MCV şi concluziile numeroaselor anchete ale Inspecţiei Judiciare, asemenea atacuri şi declaraţii sunt de natură a aduce atingere independenţei justiţiei. Aceste evoluţii recente contravin flagrant angajamentelor luate de autorităţile române în cadrul MCV", au transmis ONG-urile.

Semnatarii comunicatului: Freedom House România (FHR), Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Centrul de Investigaţii Media (CIM).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor