Canada poartă discuţii pentru a se alătura sistemului de apărare "Golden Dome" propus de Trump

Prim-ministrul canadian Mark Carney a declarat că au loc discuţii „la nivel înalt” cu SUA privind aderarea Canadei la sistemul de apărare antirachetă „Golden Dome” propus de preşedintele american Donald Trump, conceput pentru a contracara ameninţările viitoare, transmite BBC.
Preşedintele Trump a prezentat planul noului sistem marţi, anunţând un cost iniţial total de 25 de miliarde USD (18,7 miliarde lire sterline). Canada este interesată să se alăture proiectului, a afirmat el.
Există însă îndoieli din partea experţilor cu privire la modul în care SUA ar putea livra un sistem atât de cuprinzător, iar modul în care Canada ar participa sau cât ar contribui financiar rămâne neclar.
„Este ceva la care ne uităm şi care a fost discutat la nivel înalt”, a declarat Carney miercuri în faţa jurnaliştilor.
Întrebat după o şedinţă a cabinetului dacă se va alătura Canada proiectului militar şi cât ar putea cheltui, Carney a răspuns:
„Nu voi pune un preţ în acest moment.”
„Suntem conştienţi că avem capacitatea, dacă alegem acest lucru, să completăm sistemul "Golden Dome" prin investiţii şi parteneriate. Dar nu sunt sigur că este ceva ce se negociază. Acestea sunt decizii militare. Şi le vom evalua ca atare”, a spus el.
Deschiderea Canadei faţă de sistemul "Golden Dome" vine în contextul unor negocieri continue de securitate şi comerciale între cele două ţări, după ce Trump a ameninţat cu tarife vamale dure împotriva Canadei şi a spus că i-ar fi mai bine ca stat al SUA.
Această declaraţie a generat un val de patriotism în Canada, care este creditat cu victoria istorică a guvernului liberal condus de Carney.
O purtătoare de cuvânt a lui Carney a confirmat anterior că discuţiile pe această temă urmează să aibă loc.
„Canadienii i-au oferit prim-ministrului un mandat puternic pentru a negocia o nouă relaţie economică şi de securitate cu Statele Unite”, a spus Audrey Champoux.
„În acest sens, prim-ministrul şi miniştrii săi poartă discuţii ample şi constructive cu omologii americani. Aceste discuţii includ, în mod natural, consolidarea Norad şi iniţiative conexe, cum ar fi Golden Dome”, a adăugat ea.
Canada şi-a exprimat interesul de a participa la sistemul "Golden Dome", a declarat, marţi, Trump.
„Vom discuta cu ei. Şi ei vor protecţie, aşa că ajutăm Canada ca de obicei”, a spus preşedintele american.
Trump a afirmat că noul program de apărare antirachetă "Golden Dome" va deveni operaţional până la sfârşitul mandatului său şi că va costa în total 175 de miliarde USD. A adăugat că administraţia sa aşteaptă ca „şi Canada să plătească partea ei echitabilă”.
Totuşi, Biroul Bugetar al Congresului (CBO), o instituţie nepartizană, a estimat că sistemul ar putea ajunge la un cost de 542 de miliarde USD în următorii 20 de ani, doar pentru componentele spaţiale.
Canada şi SUA sunt deja partenere în cadrul Norad – un sistem responsabil pentru supravegherea aerospaţială şi maritimă, avertizare şi apărare în regiune, capabil să detecteze şi să intercepteze rachete de croazieră.
Norad este activ din 1958, iar în ultimii ani cele două ţări discută modernizarea sa.
Trump a declarat că sistemul "Golden Dome" vizează arme aeriene din ce în ce mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, şi va include senzori şi interceptori spaţiali.
El a spus că sistemul va fi „capabil să intercepteze rachete lansate chiar şi de pe cealaltă parte a lumii sau din spaţiu.”
Sistemul este inspirat parţial din "Iron Dome" al Israelului, folosit din 2011 pentru interceptarea rachetelor şi a proiectilelor.
Experţii s-au arătat sceptici cu privire la capacitatea SUA de a construi un sistem la fel de cuprinzător, având în vedere suprafaţa continentală mult mai mare.
Shashank Joshi, editor pe probleme de apărare la The Economist, a declarat pentru BBC că o posibilă variantă de funcţionare a "Golden Dome" ar fi folosirea a mii de sateliţi pentru a detecta şi urmări rachetele, apoi utilizarea de interceptori aflaţi pe orbită pentru a le lovi în timpul lansării.
El a spus că armata americană va lua în serios planul, dar este nerealist să se creadă că va fi finalizat în mandatul lui Trump, iar costurile uriaşe ar putea consuma o mare parte din bugetul apărării SUA.