Cămătari reţinuţi de Poliţia Capitalei după ce ar fi sechestrat şi bătut mai multe persoane. Printre ei, un fost bodyguard al lui Nuţu Cămătaru

Poliţia Capitalei a efectuat mai multe percheziţii domiciliare la o grupare de cămătari acuzată că a sechestrat şi snopit în bătaie mai multe persoane. Surse citate de Ziare.com au declarat că ancheta vizează un clan de cămătari din Capitală iar printre cei arestaţi se regăseşte şi liderul interlop Marian Sîrbu (zis Box), fost bodyguard al lui Nuţu Cămătaru.
De asemenea, sursele au precizat că au mai fost reţinuţi şi alţi cămătari: Băloi Raul-Liviu (arestat 30 de zile), Bătănaşi Ionel-Elvis (control judiciar) şi Lache Vlad Cristian (arestat în altă cauză).
Comunicatul Poliţiei Române
La data de 4 octombrie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.
Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 27 februarie 2020, în timp ce se aflau într-un imobil din Sectorul 3, doi bărbaţi, în vârstă de 44, respectiv 45 de ani, prin folosirea unui obiect tăietor-înţepător, ar fi ameninţat şi lovit un bărbat, nepermiţându-i acestuia să părăsească imobilul.
De asemenea, în aceeaşi zi, aflându-se în locaţia precizată, cei doi bănuiţi, cu sprijinul unei femei, în vârstă de 35 de ani, şi a altor doi bărbaţi, de 33, respectiv 38 de ani, ar fi ameninţat şi lovit, în repetate rânduri, un alt bărbat, nepermiţându-i acestuia să părăsească locuinţa.
Astfel, în vederea probării activităţii infracţionale a bănuiţilor, la data de 4 octombrie 2023, au fost puse în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Persoanele bănuite au fost depistate şi conduse la audieri, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 33 de ani, aflându-se, în prezent, în stare de arest preventiv în altă cauză.
În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de trei bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Ulterior, faţă de doi dintre aceştia a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de-al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale şi al Serviciului de Criminalistică din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.