Călin Georgescu, prima reacţie după ce un istoric a afirmat că mama lui a fost legionară
Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu a avut o primă reacţie publică după ce istoricul Florian Bichir a susţinut că, potrivit unor documente atribuite CNSAS, mama lui Călin Georgescu a fost legionară şi a făcut parte dintr-un cuib. Mai multe informaţii, aici.
Georgescu acuză într-o postare pe Facebook un atac "josnic şi fals" la adresa mamei sale şi anunţă că "în calitate de Preşedinte" va graţia toate mamele care nu au fost condamnate pentru fapte de violenţă extremă, omor sau infracţiuni cu prejudicii (grave/deosebit de grave) şi care au ispăşit cel puţin 1/5 din pedeapsă, dacă au acasă minori.
Redăm postarea lui Călin Georgescu
"Preşedintele are datoria de a fi un exemplu prin puterea sa de a ierta şi de a 'graţia' păcatele. Aceasta este cea mai mare putere pe care o are un Preşedinte, în numele păcii şi al binelui comun, puterea de a IERTA!
Încercarea sistemului opresiv de a crea o reacţie din partea mea, folosindu-se de un atac josnic şi fals la adresa mamei mele, nu va avea însă efectul dorit de ei.
Pentru mine, mama a fost o icoană. A fost vocea îngerului care îmi cânta la culcare. A fost mângâierea Domnului care îmi ştergea lacrimile. A fost expresia binelui pur întruchipat în femeia care a pus bazele sufletului meu.
Iubiţi-vă mamele necontenit, pentru că mamele sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu, doar prin ele aţi putut primi darul de a exista pe această lume.
Acum, dacă RĂUL lor ne-a oferit ocazia, haideţi să facem noi BINE.
În calitate de Preşedinte voi graţia toate mamele care nu au fost condamnate pentru fapte de violenţă extremă, omor sau infracţiuni cu prejudicii (grave/deosebit de grave) şi care au ispăşit cel puţin 1/5 din pedeapsă, dacă au acasă minori. Voi susţine mereu familia mică şi familia MARE - POPORUL, pentru că în definitiv nimic nu este mai important decât familia!
Ca om, voi 'graţia' şi păcatele acestor falşi jurnalişti, cât şi falsele lor materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt şi josnic care îi remunerează.
Mamele ştiu să ierte mai mult ca oricine, să învăţăm să facem la fel şi noi.
Vă mulţumesc!", a scris pe Facebook Călin Georgescu.