„Ca doctor, n-am mai văzut aşa ceva în peste 20 de ani”: soldatul nord-coreean dezertat are corpul plin de „paraziţi enormi”

Dr. Lee Cook-jong (Getty Images)
Mioara Stoica
18.11.2017

Soldatul nord-coreean care a fugit luni în Coreea de Sud a fost găsit în partea ce aparţine Sudului, a satului de frontieră Panmunjom, la aproximativ 50 de metri sud de Linia de Demarcaţie Militară. Potrivit armatei sud-coreene, trupele nord-coreene au tras de cel puţin 40 de ori în soldat. Până în prezent acestuia i-au fost extrase din corp cinci gloanţe, dar ceea ce i-a uimit pe doctori este „numărul enorm” de paraziţi din intestinul său.

Doctorii care l-au tratat pe soldatul nord-coreean dezertat au comunicat că acesta se află într-o stare stabilă şi că ar mai putea avea încă un glonţ în corp. Dar ceea ce i-a surprins cu adevărat pe specialişti este „numărul enorm” de viermi din intestin care contaminează rănile şi complică recuperarea.

„Ca doctor, nu am mai văzut aşa ceva în peste 20 de ani”, a declarat reporterilor medicul sud-coreean Lee Cook-jong, care l-a operat pe soldat.

Dr. Lee a menţionat că cel mai lung vierme extras din soldat a fost de 27 de centimetri. Cazul nu este doar surprinzător, ci oferă şi indicii despre viaţa din Coreea de Nord.

Excremente umane în legume

Oamenii pot dobândi paraziţi consumând hrană contaminată, prin muşcătura unei insecte sau prin pătrunderea paraziţilor prin piele. În cazul soldatului nord-coreean, potrivit medicilor, cel mai probabil este vorba de prima variantă.

Când intrarea paraziţilor se datorează alimentelor contaminate, în mod obişnuit apar limbricii.

În Coreea de Nord fecalele umane sunt încă folosite ca îngrăşământ. Şi dacă excrementele nu sunt tratate corespunzător şi se fertilizează legumele care, la rândul lor nu sunt bine gătite, paraziţii intră pe cale orală şi se depun în intestine.

Unii paraziţi nu produc simptome severe, dar alţii sunt foarte periculoşi, potrivit profesorului Peter Preiser de la Şcoala de Ştiinţe Biologice de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore.

„Aceşti paraziţi extrag substanţe nutritive din organism”, a declarat profesorul Preiser pentru BBC, „astfel încât, chiar dacă trec neobservaţi provoacă daune sănătăţii. Pe scurt, persoanele cu paraziţi nu sunt sănătoase”.

Coreea de Nord, o ţară încă primitivă

„Coreea de Nord este o ţară foarte săracă care, ca şi alte naţiuni sărace în situaţii similare, are probleme serioase în sistemul de sănătate”, a declarat Andrei Lankov, profesor la Universitatea Kookmin din Seul.

Dar Lankov adaugă că, în comparaţie cu alte ţări cu un venit similar pe cap de locuitor, cum ar fi Bangladesh sau unele naţiuni africane, populaţia din Coreea de Nord este mai sănătoasă. Speranţa de viaţă, de exemplu, este cu mult peste media ţărilor cu un nivel similar de sărăcie.

„Coreea de Nord nu are resursele necesare pentru a avea un sistem modern de sănătate”, a explicat Lankov pentru aceeaşi publicaţie, „medicii nu au pregătirea adecvată şi lucrează cu instrumente primitive”. Dar, deoarece există un număr mare de medici, starea de sănătate a populaţiei este mai bună decât ar putea fi de aşteptat.

Leziunile riscă contaminarea cu paraziţi

În cazul soldatului rănit, paraziţii reprezintă o problemă foarte gravă, deoarece situaţia sa este deja critică. Se bănuieşte că gloanţele gărzilor nord-coreene l-au nimerit pe soldat de cel puţin şase ori.

Dezertorul a fost transferat de urgenţă la spital cu un elicopter al Comandamentului ONU, unde a fost operat de urgenţă. Dar problema sunt paraziţii: dacă ajung în alte părţi ale corpului printr-o ruptură intestinală, îi pot pune viaţa în pericol.

De asemenea, este posibil ca soldatul să fi avut limbricii de mult timp, aşa că „starea sa generală de sănătate era deja precară şi acest lucru complică recuperarea în urma oricărei intervenţii chirurgicale”, a declarat profesorul Preiser.

Se presupune că prezenţa paraziţilor în organism este o problemă larg răspândită în Coreea de Nord. Dar există o problemă subestimată până în prezent: limbricii pot afecta şi ţările în curs de dezvoltare în care se consumă alimente crude sau negătite suficient, fertilizate cu excremente umane.

Tratarea acestor excremente pentru a le transforma în îngrăşăminte sigure pentru sănătate este posibilă, dar, de obicei, în multe naţiuni sărace aceste practici nu se aplică. În cazul Coreei de Nord „guvernul nu admite existenţa unei probleme de sănătate generalizate, deoarece se teme că va afecta imaginea ţării”, a semnalat profesorul Lankov.

Mai multe informaţii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor