Bunele maniere în romanele lui Jane Austen: Ce putem învăţa din ele despre importanţa uzanţelor şi a curtoaziei
alte articole
Potrivit unui sondaj realizat în 2022 pe 2.000 de britanici, cel mai mare scriitor britanic din toate timpurile este Jane Austen.
Deşi putem dezbate corectitudinea concluziei acestui sondaj (de exemplu, cum rămâne cu William Shakespeare?), ceea ce este de necontestat este faptul că Austen rămâne remarcabil de populară în rândul cititorilor britanici şi americani deopotrivă - chiar şi la 200 de ani de la moartea sa. Adaptările cinematografice şi televizate ale operei lui Austen, de exemplu, au proliferat în ultimele decenii, cea mai recentă apariţie fiind "Sanditon" de la PBS, un serial TV "inspirat de Jane Austen". Dramele din epoca Regency sunt foarte atractive pentru publicul modern.
Austen merită acest loc de frunte printre scriitorii britanici. Spiritul său, proza elegantă şi studiul profund al caracterului uman fac din ea o romancieră de cel mai înalt calibru. În analiza atentă a lui Austen asupra fragilităţii şi frivolităţii umane, a meschinăriei şi a nobleţei, manierele joacă un rol important şi oferă ceva unic cititorilor contemporani. De fapt, o parte din popularitatea ei în rândul oamenilor de astăzi se poate datora farmecului unei lumi pierdute a curtoaziei, pe care romanele ei o descriu. Austen ne arată valoarea comportamentului de gentleman şi de doamnă, conform unei tradiţii consacrate de-a lungul timpului. În timp ce americanii moderni, independenţi şi cu o mentalitate egalitară consideră că regulile complicate de etichetă sunt un pic sufocante, se pare că sunt, în acelaşi timp, paradoxal, fascinaţi de ele, ca de un artefact misterios şi frumos dintr-un tărâm antic şi exotic.
Dezvăluirea caracterului
În opera domnişoarei Austen, manierele pot fi privite din mai multe perspective. În primul rând, ele sunt o unealtă pentru expunerea caracterului. Se ştie că băieţii adolescenţi nu îndrăgesc romanele de dragoste de la începutul anilor 1800. Ultima dată când le-am predat "Mândrie şi prejudecată", nu înţelegeau de ce romanul nu vorbea mai mult despre faptul că bărbaţii ies în lume şi "fac lucruri". Putem înţelege această obiecţie din partea unui tânăr care se chinuie să stea nemişcat în bancă pentru cele 45 de minute de curs. Ce e cu petrecerile, ceaiurile de după-amiază şi trăsurile? Ce-ar fi să se ducă să construiască ceva sau să meargă la război?
Încerc să îi determin pe elevii mei să nu se concentreze asupra regulilor (aparent) arbitrare ale interacţiunii sociale, ci mai degrabă pe ceea ce dezvăluie modul personajelor de a reacţiona la aceste reguli, despre caracterul lor.
Să îl luăm drept exemplu pe infamul domn Wickham din opera "Mândrie şi prejudecată". Eroina romanului, Elizabeth Bennet, este la început fermecată şi îndrăgostită de Wickham, care se dovedeşte mai târziu a nu fi un gentleman adevărat, ci mai degrabă un pungaş ticălos. Într-una dintre primele lor interacţiuni, Wickham vorbeşte liber despre modul în care a fost maltratat de domnul Darcy (ceea ce este, bineînţeles, neadevărat). El nu ezită să-l vorbească de rău pe Darcy într-o încăpere în care sunt prezente mai multe persoane. Acest lucru nu este doar o calomnie, ci şi o lipsă de bune maniere. La momentul respectiv, Elizabeth se autoconvinge că francheţea lui Wickham este revigorantă şi un semn de onestitate, dar odată ce află adevărul despre el, perspectiva ei se schimbă:
"Îşi amintea perfect tot ceea ce se petrecuse în conversaţia dintre Wickham şi ea, în prima lor seară la domnul Phillips. Multe dintre expresiile lui erau încă proaspete în memoria ei. Acum era izbită de nepotrivirea unor astfel de relatări către un străin şi se întreba dacă nu cumva îi scăpase asta mai înainte. Îşi dădea seama de lipsa lui de delicateţe în a se prezenta aşa cum o făcuse şi de incompatibilitatea îndeletnicirilor sale cu comportamentul său."
„Grosolănia”
"Grosolănie", acesta este cuvântul folosit pentru a descrie comportamentul lui Wickham. Deşi cuvintele şi acţiunile sale în acea interacţiune timpurie cu Elizabeth nu au fost tocmai scandaloase, ele au fost necivilizate, iar acesta a fost un indiciu despre adevăratul caracter al lui Wickham, pe care Elizabeth nu a reuşit să-l perceapă la momentul respectiv. Dacă ar fi făcut-o, ar fi putut să se ferească, pe ea şi familia ei, de multe suferinţe mai târziu.
De asemenea, ar putea fi date şi alte exemple: agresivitatea pasivă a doamnei Bennet, pălăvrăgeala nesfârşită şi lipsa de subtilitate o fac, într-un cuvânt, nepoliticoasă, într-o asemenea măsură încât domnul Darcy se opune ca prietenul său, domnul Bingley, să se căsătorească într-o familie atât de grosolană. Standardele societăţii politicoase erau mai înalte atunci decât sunt acum şi oricât de enervantă ar putea fi doamna Bennet pentru noi, în urechile unui domn sau ale unei doamne din epoca Regency, pălăvrăgeala ei ar fi fost de-a dreptul intolerabilă. Îndeajuns chiar pentru a anula o căsătorie, se pare. Insensibilitatea doamnei Bennet faţă de standardele de interacţiune socială dezvăluie multe despre ea: şi anume, faptul că, în cele din urmă, este o persoană destul de capricioasă şi egoistă.
Chiar şi unele dintre eroinele lui Austen se dezvăluie prin manierele lor sau chiar prin lipsa acestora. Într-o scenă celebră din "Emma", personajul principal face puţin haz de o femeie mai în vârstă, Miss Bates, care este cam simplă. Este o jignire minoră, dar care declanşează un moment de criză pentru Emma şi un punct de cotitură în călătoria ei spre cunoaşterea de sine, atunci când este confruntată în legătură cu aceasta de prietenul ei, viitor soţ, domnul Knightly. Acesta îi spune:
"Dacă domnişoara Bates ar fi fost bogată, aş fi putut tolera în mare măsură răspândirea ocazională a ridicolului în detrimentul binelui. Dacă ar fi o femeie de succes, aş lăsa orice absurditate inofensivă în voia sorţii, nu m-aş certa cu tine pentru orice libertate de exprimare. Dacă ar fi egală cu tine în situaţie - dar, Emma, gândeşte-te cât de departe este acest lucru de realitate. Ea este săracă; a coborât de la confortul în care s-a născut, şi dacă va trăi până la bătrâneţe, probabil că se va scufunda şi mai mult. Situaţia ei ar trebui să-ţi trezească compasiunea. Într-adevăr, ai procedat greşit!"
Emma dezvăluie aici o slăbiciune de caracter care merge dincolo de acest pas greşit din punct de vedere social. Lipsa ei generală de consideraţie faţă de ceilalţi, tendinţa ei de a-i trata chiar ca pe nişte jucării şi tendinţa de a se concentra asupra propriei persoane stau la baza problemei pe care domnul Knightly încearcă aici să o abordeze.
De asemenea, merită remarcat faptul că purtarea jignitoare a Emmei este mai gravă din cauza inegalităţii de poziţie socială dintre ea şi domnişoara Bates. Interesant este că, deoarece domnişoara Bates provine dintr-o clasă inferioară celei a Emmei, domnul Knightly se aşteaptă ca Emma să se comporte chiar mai civilizat cu ea, nu mai puţin. Această idee de ierarhie, în care cel superior ar trebui să fie extrem de atent şi grijuliu faţă de cel inferior, s-a pierdut în mare parte în timpurile moderne. Ideile noastre despre clase, din păcate, tind să considere clasele superioare drept măreţe şi tiranice faţă de clasele inferioare. Dar Austen ne arată că nu trebuie să fie neapărat aşa şi că nu a fost întotdeauna aşa din punct de vedere istoric.
În lumea domnişoarei Austen şi în lumea noastră, bunele maniere pot oferi o unitate de măsură cu care să evaluăm deopotrivă calitatea şi integritatea străinilor şi a cunoscuţilor apropiaţi. Într-un sens general, regulile şi obiceiurile de interacţiune socială sunt menite să ne protejeze. Nu este nevoie de un mare efort de imaginaţie pentru a ne da seama că persoanele care sfidează reguli aparent mici ale societăţii ar putea să nu ezite să le sfideze şi pe cele mai mari. O încălcare a politeţii ar trebui să fie un semnal de alarmă. Wickham, de exemplu, a ales să încalce regulile bunei cuviinţe atunci când a târât numele lui Darcy prin noroi. Acest lucru a fost prevestitor al dorinţei sale de a încălca unele dintre cele mai sacre reguli ale societăţii atunci când, în punctul culminant al romanului, fuge în mod scandalos cu Lydia, devastându-i familia şi distrugând-o probabil pe ea şi reputaţia lor pentru totdeauna.
A existat o vreme când manierele, politeţea şi amabilitatea - comportamentul de gentleman şi de doamnă - erau considerate apogeul indulgenţei. Cu alte cuvinte, micile semne de consideraţie reieşeau din, şi indicau spre un respect mai profund pentru demnitatea altor fiinţe umane. Prin urmare, ele nu erau nesemnificative, chiar dacă acum ni se par puţin rigide şi nepractice. Austen ne oferă o perspectivă valoroasă asupra acelor vremuri şi lecţii valoroase pentru această perioadă.
Walker Larson predă literatură şi istorie la o şcoală privată din Wisconsin, SUA, unde locuieşte împreună cu soţia sa. Deţine un masterat în Limba şi Literatura engleză, iar scrierile sale au apărut în "The Hemingway Review", "Intellectual Takeout", şi pe contul său de pe platforma Substack, “TheHazelnut”.
