Budapesta: 100.000 de persoane au protestat din cauza taxei pentru internet
alte articole
Aproximativ 100.000 de unguri au participat marţi noapte la un marş protestând împotriva unei taxe care vizează traficul pe internet, cât şi împotriva direcţiei adoptate de guvernul premierului Viktor Orban, pe care o consideră o subminare a democraţiei şi a relaţiilor cu ţările membre ale Uniunii Europene, relatează Reuters.
Este cel mai mare protest din Ungaria de la venirea în 2012 a guvernului de centru dreapta, care a adoptat o serie de legislaţii nepotrivite afectând diverse aspecte ale societăţii. Chiar dacă guvernul a fost ales cu o majoritate de voturi în acest an, măsurile au determinat populaţia să creadă că liderii ţării înclină spre autoritarism.
Guvernul Orban a impus taxe speciale împotriva domeniului bancar, energetic, retail şi cel al telecomunicaţiilor, încercând să ţină sub control deficitul bugetar. Aceste acţiuni au destabilizat unele sectoare profitabile ale economiei şi i-au iritat pe investitorii internaţionali.
Taxa pe transferul de date pe internet va fi inclusă în Codul fiscal din 2015, care a fost transmis la Parlamentul Ungariei săptămâna trecută, declanşând obiecţii din partea furnizorilor de servicii de internet şi a utilizatorilor care au simţit că aceste măsuri sunt anti-democratice.
Mulţimea, care a fost organizată pe o reţea socială şi a atras foarte mulţi muncitori, a mărşăluit prin zona centrală din Budapesta cerând respingerea viitoarei taxe şi îndepărtarea premierului Viktor Orban.
Mulţi protestatari au ridicat pancarte pe care scriau mesaje precum ”Eroare!” şi ”De cât ori vreţi să ne jupuiţi?”.
Zsolt Varady, un antreprenor în spaţiul virtual şi fondator al unei foste reţele de socializare (Iwiw.hu), a declarat în faţa mulţimii că taxa ameninţă să submineze libertăţile Internetului.
”Între 2000 şi 2006, iwiw a motivat multe persoane să obţină un abonament pentru internet”, a declarat Varady. ”Oamenii sunt dispuşi să plătească pentru serviciu deoarece ştiu, au văzut şi au simţit că vieţile lor au devenit mai bune... Taxa pentru internet ameninţă creşterea ulterioară a internetului cât şi libertatea informaţiei”.
Taxa redusă după primele proteste
Guvernul a modificat taxa pentru transferurile de date la 150 de forinţi (2,15 lei) pe gigabite. După ce calculele analiştilor au estimat că taxa va costa mai mult decât profitul anual al sectorului iar străzile au foşti inundate duminică de câteva mii de oameni, guvernul Fidesz a propus un proiect de lege care ar limita suma totală taxată pe lună la 700 de forinţi (10 lei) pentru indivizi şi 5.000 de forinţi (70 de lei) pentru companii.
Dar acest lucru nu a afectat protestele de marţi.
”Eu sunt student, părinţii mei nu o duc bine, nici eu nu o duc, aşa că muncesc din greu”, a declarat Ildiko Pirk, o studentă de 22 de ani. ”Mă îndoiesc că serviciile de internet nu vor introduce această taxă în preţurile lor. Iar eu am un computer, un smartphone, şi aşa are şi mama mea şi cei patru copii ai mei... Asta se adună”.
Aceasta a adăugat că internetul este vital pentru ea deoarece o ajută să-şi ia cărţile de care are nevoie şi îi oferă accesul la ştiri obiective care nu se află sub controlul conducerii politice din Ungaria.
Ildiko Pirk şi alţi protestatari au declarat că acţiunile guvernului îi deranjează dând ca exemplu proasta administrare a economiei cât şi disputa recentă cu Statele Unite, care ar fi provocată de corupţia din rândul oficialilor publici de la Budapesta.
Guvernul Orban a negat că are vreo agendă anti-democratică, precizând că aceasta are ca scop reducerea greutăţii fiscale şi exploatarea sectorului de telecomunicaţii.
Comisia Europeană a criticat de asemenea taxa propusă de guvernul Orban.
”Este un tipar... de acţiuni care au limitat libertăţile şi care caută să obţină profituri fără să satisfacă un interes economic sau social mai mare”, a declarat Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Comisiei, Neelie Kroes.
Heath a adăugat că taxa este prost direcţionată deoarece se bazează pe traficul de date, care este în creştere rapidă în întreaga lume.